Să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu

În Faptele Apostolilor, Luca insistă asupra semnelor și a minunilor care însoțesc cuvântul apostolilor și asupra grijii față de bolnavi. În capitolul 5 din Fapte, Biserica pare un „spital de campanie”, care îi primește pe bolnavi. Cateheza Papei Francisc din data de...

Deschiderea Anului Familiei

Sâmbătă, 17 iulie, la mănăstirea carmelitană de la Ciofliceni are loc deschiderea Anului Pastoral „Familia Amoris Laetitia” la nivel diecezan. ÎPS Aurel ne cheamă să-i încredinţăm Domnului familiile care alcătuiesc parohiile noastre.             Perioada pandemiei...

Iubiți de dușmani

Este posibil așa ceva? Tu ce crezi? Printre credințele sale, Platon o avea și pe aceasta: „mulți oameni sunt iubiți de dușmani și urâți de prieteni”. M-am oprit puțin și am început să mă gândesc la prietenii mei, dacă aceștia m-ar urî din spatele prieteniei pe care...

Mi-e sete! (In 19, 28)

  Mi-e sete! Așa se lamentează un om. Domnul nostru este Creatorul oceanelor și al apelor cerului. Mâna Sa închide sau deschide fântâna cerului și trimite ploaie peste oamenii buni și peste oamenii răi. Lui Îi aparține marea, El a făcut-o… și totuși Îi este...

Sensul și valoarea adorației perpetue

După o absenţă de 20 de ani, o fiică a Arhidiecezei, Sora Maria Annunziata a lui Isus Euharistie, a revenit în ţară. Cu un proiect precis. O lăsăm să se prezinte şi să ne spună despre ce este vorba. Sr. A.: Mă numesc Sora Annunziata şi aparţin Ordinului Adoratoarelor...

Timpul de peste an

Săptămânile care rămân în afara timpurilor forte ale Bisericii formează „Timpul de peste an”. Acest timp cuprinde 33 sau 34 de săptămâni care sunt aşezate între Botezul Domnului şi Miercurea Cenuşii şi între Rusalii şi Advent. „Timpul de peste an” nu are ca obiect o...
Show Buttons
Hide Buttons