Este posibil așa ceva? Tu ce crezi?
Printre credințele sale, Platon o avea și pe aceasta: „mulți oameni sunt iubiți de dușmani și urâți de prieteni”. M-am oprit puțin și am început să mă gândesc la prietenii mei, dacă aceștia m-ar urî din spatele prieteniei pe care mi-o arată. Și, din fericire, am constatat că nu… în proporție de 90%. Dar m-am dus apoi cu gândul la posibilii „dușmani”. Știi ce am constatat? Că nu sunt chiar dușmani, sunt cel mult persoane despre care aș putea avea impresia că nu mă simpatizează prea mult. Cine poate avea doar admiratori?
Am putea vorbi de dușmani dacă ne gândim la opozanții lui Isus, cărturarii, fariseii, unii din grupul sacerdotal, cărora Isus le cam încurca liniștitul „stil de lucru” și care au ajuns să se coalizeze pentru a-l da la moarte. Sper ca nici tu, nici eu să nu avem parte de asemenea persoane.
Știi ce mi se pare interesant? E faptul că proiectăm asupra unor persoane titlul de dușman, dar poate ne pripim cam mult. Poate îl considerăm dușman pe colegul de la muncă cu care ne punem într-o amăgitoare competiție. Sau poate unul dintre părinți, care nu îmi satisface o dorință, sau poate rivalul care dorește aceeași persoană pe care o placi și tu, sau chiar cel care aleargă spre același singur loc liber din autobuz. Oare el se simte dușmanul tău sau te vede la fel? Poate ar trebui revizuite „setările” în această privință.
Culmea! O asemenea persoană ne poate fi de folos: ne determină la reflecție, căci conceptul de „oponent” este o alegere proprie; dacă suntem în competiție cu ea, ne poate ajuta ca, dorind să o depășim, să ne extindem limitele; dacă te ofensează, vei învăța să devii indiferent la asemenea vorbe; poți avea ocazia să o evaluezi și astfel să o cunoști mai bine – vei constata că nu sunt diferențe mari între voi; Nietzsche avea și el o vorbă: ceea ce nu te doboară te face mai puternic.
Chiar crezi că ai dușmani?
Pr. Marian Blaj
Oficiul pentru Pastorația Tineretului
Actualitatea creştină, nr. 7/2021, Anul XXXII, p. 17.
