În luarea de cuvânt în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox din Catedrala Națională, la data de 1 septembrie, 2026, ministrul educației și cercetării, domnul Mihai Dimian, afirma: „Una dintre provocările majore cu care se confruntă tinerii de astăzi este dependența: de la cea de alcool sau droguri, la cea de jocuri de noroc și cea digitală.” În fața acesteia, „nimeni nu poate reuși singur, nici familia nu poate reuși singură, nici școala nu poate reuși singură”, de aceea propunea un parteneriat real între școală, familie, comunitate și Biserică.
Să ne oprim asupra dependenței digitale. Ce ne facem însă când ea lovește familia? O soție făcea următoarea mărturisire: când merg seara la culcare am impresia că în loc de doi suntem trei în pat: eu, soțul meu și telefonul lui. De fapt este o formă de singurătate, de ruptură afectivă. „Suntem ca doi colegi de apartament, care nici măcar în timpul discuțiilor sincere nu se privesc în ochi… el are ochii doar la ecran. Deși fizic este prezent, cu mintea este în altă parte.”
Dependența nu mai cruță nicio generație. O fiică spunea că de când tatăl ei, în vârstă de 57 de ani, a descoperit rețelele sociale, multe s-au schimbat în relația lor. „Adesea, nu pot sta de vorbă cu el, datorită popasurilor pe care și le oferă pentru a viziona conținutul distribuit de alții.” Fenomenul nu afectează doar sfera familială. Și prietenia are de suferit. Cineva afirma. „Astăzi, schimbăm mai multe emoticoane decât avem conversații adevărate.”
O soră mai mare mărturisește că și-a dat seama de întristarea pe care i-o cauza surorii mai mici. La dorința acesteia de a povesti cele trăite peste zi, ea avea mereu reflexul de a-și verifica mesajele sau notificările. Întristarea surioarei a făcut-o să înțeleagă că nu dă un exemplu bun, iar de atunci se străduiește să mai lase smartphone-ul deoparte.
Întorcându-ne la soția care deplângea absența soțului, deși el era prezent fizic, în cele din urmă l-a lămurit să urmeze o terapie de cuplu pentru a învăța din nou să comunice fără ecrane și să petreacă mai mult timp împreună ca familie. Sigur că recursul la psihoterapeut își are rolul său și poate fi semnul parteneriatului cu comunitatea, cu societatea. Însă pentru o profundă comunicare este nevoie și de parteneriatul cu Biserica, înțeleasă nu doar ca instituție ce oferă servicii de asistență, ci ca mână întinsă a lui Cristos care ridică păcatul lumii. A intra în lumea virtuală și a fi copleșit de ea este un păcat al lumii moderne. A reveni la realitate, anume la a sta împreună, la a te privi în ochi, la a dialoga este calea tainică de a se elibera de dependențe fizice și adicții comportamentale. Dialogul cel mai profund este rugăciunea. Metoda cea mai tainică de eliberare este spovada, iar medicamentul cel mai bun pentru vindecare este Sfânta Împărtășanie.
Pentru o profundă comunicare este nevoie și de parteneriatul cu Biserica, înțeleasă nu doar ca instituție ce oferă servicii de asistență, ci ca mână întinsă a lui Cristos care ridică păcatul lumii.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 10/2026, Anul XXXVII, p. 22.
