„Cred că Francisc este exemplul prin excelență al grijii față de ceea ce este slab și al unei ecologii integrale, trăite cu bucurie și autenticitate. […] El ne arată cât este de inseparabilă legătura dintre preocuparea pentru natură, dreptatea față de cei săraci, angajarea în societate și pacea interioară.” Papa Francisc, Enciclica Laudato si’, nr. 10
Armonia care caracteriza relația Sfântului Francisc de Assisi cu Dumnezeu, cu semenii, cu natura și cu el însuși era înrădăcinată în înțelegerea adâncă a interconectării, a legăturii fundamentale de coexistență dintre umanitate și natură. Pentru Sfântul Francisc, Creația era o fereastră către frumusețea și bunătatea infinită ale Creatorului. Iubindu-l profund pe Dumnezeu, nu e de mirare că arăta o mare grijă față de oameni (în special, față de cei săraci și abandonați), animale și natură deopotrivă, demonstrând astfel o mare dragoste față de întreaga Creație. A ales să trăiască în solidaritate cu cei săraci, în absolută simplitate. Știa și înțelegea pe deplin că Dumnezeu a încredințat oamenilor gestionarea responsabilă a Creației.
Papa Francisc a scris în enciclica Laudato si’ că „lumea este un mister de bucurie pe care îl contemplăm în veselie și în laudă” și că „ori de câte ori Francisc privea soarele, luna, animalele cele mai mici, reacția sa era să cânte, implicând în lauda sa toate celelalte creaturi”. Uimirea, admirația și reverența cu care s-a apropiat de natură i-au influențat puternic alegerile. Viața și învățăturile acestui sfânt ne amintesc că fiecare componentă a Creației are o valoare intrinsecă și merită grijă.
Enciclica Laudato si’ a Papei Francisc reflectă aceeași viziune, chemându-ne la o „convertire ecologică” – o înțelegere reînnoită și un sentiment reînnoit că a avea grijă de Creație este un act de închinare și o dovadă de recunoștință pentru darul Creației. Papa Francisc ne-a îndemnat să regândim relația noastră cu natura, să adoptăm stiluri de viață mai simple și să susținem schimbări sistemice care să promoveze binele comun. El ne-a avertizat că „fără limbajul fraternității și al frumuseții în relația noastră cu lumea, atitudinile noastre vor fi cele ale dominatorului, ale consumatorului sau ale simplului exploatator al resurselor naturale, incapabil să pună o limită intereselor sale imediate”. Este evident că, atunci când adoptăm aceste atitudini, cei care suferă sunt, de obicei, săracii și cei mai vulnerabili. În schimb, „dacă noi ne simțim intim uniți cu tot ceea ce există, sobrietatea și îngrijirea vor apărea în manieră spontană”.
În discursul susținut cu ocazia celei de-a zecea aniversări a enciclicei Laudato si’, Papa Leon al XIV-lea afirma că „astăzi este mai necesar ca oricând să ne întoarcem la inimă” fiindcă „numai printr-o întoarcere la inimă poate avea loc o adevărată convertire ecologică”. Iar „pentru cel care crede, este vorba de o convertire cu nimic diferită de aceea care ne orientează către Dumnezeul cel viu, pentru că nu-l putem iubi pe Dumnezeul pe care nu-l putem vedea disprețuind creaturile sale […]”.
Monica Râpeanu
Actualitatea creştină, nr. 10/2026, Anul XXXVII, p. 16.
