În Faptele Apostolilor, Luca insistă asupra semnelor și a minunilor care însoțesc cuvântul apostolilor și asupra grijii față de bolnavi. În capitolul 5 din Fapte, Biserica pare un „spital de campanie”, care îi primește pe bolnavi.
Cateheza Papei Francisc din data de 28 august 2019 a fost centrată asupra figurii Apostolului Petru „care domină grupul apostolic datorită primatului (cf. Mt 16,18) și misiunii pe care le-a primit de la Cel Înviat (cf. In 21, 15-17)”. Petru inaugurează predicarea kerygmei în ziua Rusaliilor (cf. Fap 2, 14-41), iar în timpul conciliului de la Ierusalim va îndeplini o funcție de conducere (cf. Fap 15 și Gal 2, 1-10).
Bolnavii sunt destinatarii privilegiați ai veștii celei bune a Împărăției, sunt frați în care Cristos este prezent în mod deosebit. Petru trece printre bolnavi, așa cum făcuse și Isus, luând asupra lui infirmitățile și bolile. Petre trece, dar lasă ca un Altul să se manifeste, și anume Cristos viu și activ! Martor este acela care îl manifestă pe Cristos, atât prin cuvinte, cât și prin prezența corporală, care îi permite să stabilească relații și să fie o prelungire a Cuvântului făcut trup în istorie.
Petru împlinește lucrările Învățătorului (cf. In 14, 12). Plin de Duhul Domnului său, Petru trece, și fără să facă nimic, umbra lui devine „mângâiere”, vindecătoare, comunicatoare de sănătate, efuziune de tandrețe a Celui Înviat care se apleacă asupra bolnavilor și care redă viața, salvarea, demnitatea. În felul acesta, Dumnezeu își manifestă apropierea și face din rănile copiilor săi „locul teologic al tandreții sale”. În rănile bolnavilor, în bolile care împiedică înaintarea în viață, există mereu prezența lui Isus, a rănii lui Isus. Isus cheamă pe fiecare dintre noi să avem grijă de ei, să-i susținem, să-i vindecăm.
Acțiunea vindecătoare a lui Petru produce ura și invidia saduceilor, care îi închid pe apostoli și, uluiți de eliberarea lor misterioasă, le interzic să mai predice. Acești oameni vedeau minunile pe care le făceau apostolii nu prin magie, ci în numele lui Isus; dar nu vor să accepte și îi pun în închisoare, îi bat. Sunt eliberați în mod miraculos, dar inima saduceilor era atât de dură, încât nu voiau să creadă ceea ce vedeau. Atunci, Petru răspunde oferindu-le o cheie a vieții creștine: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni” (Fap 5, 29); pentru că ei – saduceii – spun: „Nu trebuie să continuați aceste lucruri, nu trebuie să vindecați” – „Ascult de Dumnezeu înainte de a asculta de oameni.” Acesta este marele răspuns creștin. Aceasta înseamnă a asculta de Dumnezeu fără rezervă, fără calcul; a adera la El pentru a fi în măsură să stabilești un legământ cu El și cu cei pe care îi întâlnești pe cale.
Să cerem Duhului Sfânt puterea de a nu avea frică înaintea celor care ne poruncesc să tăcem sau care ne insultă sau care merg până la a atenta la viața noastră. Să-i cerem să ne întărească înlăuntrul nostru pentru a fi siguri de prezența iubitoare a Domnului alături de noi.
Bolnavii sunt cei privilegiați pentru Biserică, pentru inima sacerdotală, pentru toți credincioșii.
Iulia Cojocariu
Actualitatea creştină, nr. 7/2021, Anul XXXII, p. 23.
