După o absenţă de 20 de ani, o fiică a Arhidiecezei, Sora Maria Annunziata a lui Isus Euharistie, a revenit în ţară. Cu un proiect precis. O lăsăm să se prezinte şi să ne spună despre ce este vorba.
Sr. A.: Mă numesc Sora Annunziata şi aparţin Ordinului Adoratoarelor Perpetue ale Preasfântului Sacrament. Ordinul nostru are misiunea de a-l adora pe Isus zi şi noapte, fără întrerupere, şi de-a răspândi cultul euharistic în rândul credincioşilor. Astăzi sunt aici pentru că m-am simţit îndemnată în inima mea să vin şi să caut persoane doritoare de a face adoraţie perpetuă şi la Bucureşti. Dorinţa mea s-a întâlnit cu dorinţa păstorilor noştri (şi nu numai a lor); ei m-au încurajat să vin şi să vedem împreună cum am putea să avem şi în capitală o capelă de adoraţie. Adoraţia perpetuă este prezentă în toată lumea şi implică milioane de persoane. În Franţa, de exemplu, în Bazilica Sacré Coeur din Paris, adoraţia se desfăşoară neîntrerupt de peste 120 de ani…
Rep.: Soră Annunziata, de ce este atât de importantă adoraţia perpetuă? Ce are ea specific faţă de alte forme de rugăciune?
Sr. A.: Ca răspuns, ajunge să amintim cuvintele câtorva papi. Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, care făcea zilnic o oră de adoraţie, ne îndeamnă „să fim generoşi cu timpul nostru pentru a merge să-l întâlnim (pe Isus) în adoraţie şi contemplare, plini de credinţă şi gata să reparăm marile greşeli şi crime ale lumii” (Dominicae cenae, 3). Iar în 1981, cu ocazia începerii adoraţiei perpetue în Bazilica Sfântul Petru, tot el spunea: „Cel mai sigur şi mai eficient mod de a stabili o pace durabilă pe faţa pământului este prin marea putere a adorării perpetue a Preasfântului Sacrament.”
La rândul său, în îndemnul apostolic postsinodal Sacramentum caritatis, Papa Benedict al XVI-lea scrie: „Actul de adoraţie în afara Sfintei Liturghii prelungeşte şi intensifică ceea ce s-a făcut în celebrarea liturgică însăşi. De fapt, numai în adoraţie se poate maturiza o primire profundă şi adevărată. Tocmai în acest act personal de întâlnire cu Domnul se maturizează apoi şi misiunea socială care este cuprinsă în Euharistie şi care vrea să rupă barierele nu numai între Domnul şi noi, ci mai ales barierele care ne despart pe unii de alţii… În limita posibilului, mai ales în centrele mai populate, va fi bine de găsit biserici sau oratorii care să fie rezervate anume pentru adoraţia perpetuă” (SC 66-67).
Iar Papa Francisc, în Joia Verde din 2018, spunea: „Euharistia este un aliment simplu, precum pâinea, dar este unicul care satură, pentru că nu există iubire mai mare… Când îl adori pe Isus în Preasfântul Sacrament, îl primeşti de la El pe Duhul Sfânt şi găseşti pace şi bucurie. Dragi fraţi şi surori, să alegem această hrană a vieţii: să punem pe primul loc Sfânta Liturghie, să redescoperim adoraţia în comunităţile noastre!”
Rep.: Dar dacă este atât de important, ce înseamnă, de fapt, a adora?
Sr. A.: În Cartea întâi a Regilor, cap. 19, îl vedem pe profetul Ilie în momentul cel mai critic din viaţa lui. După ce se luptase cu idolatria şi cultele păgâne, după ce-i ucisese pe toţi profeţii lui Baal, ameninţat de regina Izabela, iată-l că fuge în pustiu ca să-şi scape viaţa. Dorind să restabilească puritatea credinţei şi să salveze alianţa, după ce merge 40 de zile şi 40 de nopţi, ajunge la muntele Horeb, sau Sinai, acolo unde adevăratul Dumnezeu i se revelase lui Moise şi încheiase alianţa cu poporul Său. Intră într-o peşteră să petreacă noaptea, dar Domnul îi spune: „Ieşi şi stai pe munte în faţa Domnului.” Adoraţia – pe scurt, asta înseamnă: să ieşi din preocupările tale şi să stai în faţa Domnului. Uneori poate eşti prea obosit, ori prea copleşit ca să mai poţi spune sau gândi ceva – dar ceea ce contează, tocmai în aceste clipe, e să stai în faţa Domnului.
Vedeţi, tendinţa omului, când e noapte, e să intre în peşteră, să se-adăpostească. Epidemia ne-a închis pe toţi în casă, aducând cu ea frica, descurajarea, deziluzia. Suntem închişi ca într-o peşteră şi-aşteptăm să treacă această noapte. Dar ea va trece numai când vom ieşi, căci afară e deja ziuă, este ziua veşnică a lui Dumnezeu, care străluceşte prin lumina credinţei.
Rep.: Foarte interesant că şi Platon în Republica foloseşte alegoria peşterii atunci când vrea să justifice locul filosofului în societate. Platon consideră că numai filosoful, contemplativul este vrednic a fi rege, pentru că doar contemplând omul reuşeşte să rupă lanţurile şi să privească în faţă realitatea lucrurilor, soarele din afara peşterii…
Sr. A.: Da, este de remarcat că deja Platon foloseşte această imagine a peşterii pentru a ne avertiza asupra tendinţei omului de a se închide într-o lume a lui. Platon aseamănă existenţa umană cu un grup de oameni înlănţuiţi într-o peşteră unde nu pot vedea decât umbre proiectate pe perete, pe care ei le iau drept unica realitate. Contemplaţia, spune Platon, este singura în măsură să ne scoată afară din această peşteră a iluziilor şi a spaimelor noastre. Mergând pe urmele lui, să facem un mic exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim cum ar arăta lumea noastră dacă, în fiecare săptămână, cei care o conduc ar face o oră de adoraţie…
Rep.: Poate deci adoraţia să răspundă problemelor lumii actuale?
Sr. A.: Vedeţi, în multe ţări din lume criza demografică a ajuns la extrem. Riscăm ca omul să fie pe cale de dispariţie. Dar nu numai ca fiinţă biologică, ci mai ales ca fiinţă spirituală. Trăim într-o epocă tehnologică şi tehnologizantă. Suntem capabili să anihilăm omul spiritual, suprimând legătura cu Creatorul… Da, omul a devenit foarte puternic; dar câţi, în ziua de astăzi, mai sunt capabili să fie oameni? Vocaţia omului se realizează pe deplin atunci când stă în faţa Domnului, a Omului adevărat.
Rep.: Concret vorbind, ce presupune o capelă de adoraţie perpetuă?
Sr. A.: Capela este animată în primul rând de credincioşii laici care, cu rândul, fac adoraţie zi şi noapte. Nu e ceva ce ţine de o mişcare anume, ci este o acţiune a întregii Biserici, cerută şi recomandată de Sfinţii Părinţi, şi toate realităţile ecleziale iau parte la ea.
Adoratorii sunt invitaţi să se angajeze pentru o oră de adoraţie pe săptămână. Datorită angajamentului lor continuu, Capela de Adoraţie rămâne deschisă oricui şi oricând, chiar şi atunci când bisericile sunt închise.
Rep.: Pot exista anumite temeri sau reticenţe în ceea ce priveşte adoraţia, şi mai ales adoraţia nocturnă?
Sr. A.: În primul rând, avem teama că nu vom putea acoperi toate cele 24 de ore, zi de zi. Despre aceasta vom vorbi mai jos. Apoi, avem reticenţa faţă de adoraţia pe timp de noapte. Dar noaptea este foarte specială. Şi Domnul nostru petrecea nopţile în rugăciune. Noaptea este un timp privilegiat de reculegere, propice pentru naşterea a ceva nou. Iar binefacerile… nu le vom putea măsura niciodată.
Rep.: Care ar fi roadele adoraţiei? Avem şi mărturii de eliberare, de vindecare?
Sr. A.: Părintele Ghislain Roy, preot canadian, după ce a trăit el însuşi experienţa darului adoraţiei euharistice, astăzi străbate lumea ca să le propună tuturor celor care suferă, trupeşte şi sufleteşte, să îngenuncheze în faţa Euharistiei. „S-a constat că acolo unde sunt capele de adoraţie perpetuă – spune el – rata criminalităţii scade, sinuciderile se răresc, răul se retrage: unde Isus este prezent, lumina distruge întunericul.” Nu există exorcism mai bun pentru un oraş decât să aibă o capelă de adoraţie perpetuă.
Rep.: Practic, cum se face pentru a deschide o capelă?
Pentru deschiderea unei capele, organizatorii fac cunoscut acest proiect căutând voluntari care să ofere o oră pe săptămână, adică 168 de persoane. În acelaşi timp, din rândul lor se caută şi 29 de voluntari pentru echipa de coordonatori. Cei care doresc să participe sunt rugaţi să completeze o invitaţie, pentru a şti câţi credincioşi se oferă în total.
Mulţi, când se propune deschiderea unei capele pentru adoraţie perpetuă, oscilează între dorinţă şi frică, zicând: este imposibil, aici nu poate să funcţioneze, este un loc dificil, nu va veni nimeni. Începe o luptă spirituală, care e greu de înţeles dacă nu suntem conştienţi de măreţia acestui dar de vindecare şi de eliberare care e Euharistia… De aceea, concret, la îndemnul Înaltpreasfinţitului Aurel, voi merge să vorbesc despre acest proiect în parohii, iar când se va întruni numărul suficient de oferte vom ţine o întâlnire cu toţi cei care s-au înscris ca adoratori şi vom furniza toate informaţiile necesare privind organizarea.
Rep.: Cum vă pot contacta cei care au aflat despre iniţiativă din revista Actualitatea creştină?
Sr. A.: Ne dorim ca în viitor să avem şi un site, dar până atunci puteţi scrie pe adresa revistei, care ne va redirecţiona mesajele.
Rep.: Vă mulţumim. Domnul să binecuvânteze lucrarea pe care aţi început-o!
Sr. A.: Şi eu vă mulţumesc.
Interviu realizat de Liana Gehl
Actualitatea creştină, nr. 7/2021, Anul XXXII, p. 14-15.
