Sâmbătă, 17 iulie, la mănăstirea carmelitană de la Ciofliceni are loc deschiderea Anului Pastoral „Familia Amoris Laetitia” la nivel diecezan. ÎPS Aurel ne cheamă să-i încredinţăm Domnului familiile care alcătuiesc parohiile noastre.
Perioada pandemiei ne-a restrâns mult posibilitatea de a ne mişca, de a ne vizita unii pe alţii, de a merge în pelerinaj. A sosit timpul „să mergem împreună” aşa cum ne îndemna Papa Francisc cu ocazia vizitei sale în România. E sugestiv că la data de 31 mai 2019, în Catedrala Sfântul Iosif, Sfântul Părinte a predicat despre Vizita Sfintei Fecioare Maria la vara sa Elisabeta. Atunci ne-a vorbit despre cultura întâlnirii şi despre bucurie. Cele două femei, Maria şi Elisabeta, fac parte din două generaţii diferite, care se succedă şi se împletesc. Întâlnirea lor simplă şi umilă este un semn al fraternităţii care aduce bucurie, este model al comuniunii care trece de la inimă la inimă. Ca popor al lui Dumnezeu, pe 17 iulie avem ocazia să ne întâlnim cu Păstorul diecezei pentru a trăi în mod vizibil şi tainic comuniunea şi bucuria de a fi fraţi în Cristos, de a fi familia de familii a Bisericii.
Locul în care are loc deschiderea Anului Familiei este semnificativ: sanctuarul diecezan al Maicii Domnului. Codul de Drept canonic defineşte astfel sanctuarul: „o biserică sau un alt loc sacru unde credincioşii se duc în număr mare în pelerinaj, dintr-un motiv special de evlavie (…)” (nr. 1230).
Locul sacru unde slujesc fraţii carmelitani este cuceritor prin graţia arhitectonică, prin spaţiile amenajate, care sunt o grădină dăruitoare de frumuseţe şi pace, dar mai ales prin biserica atât de primitoare în care Isus este înfăţişat ca Mire, iar Biserica, poporul lui Dumnezeu, reprezentată de Fecioara Maria şi de sfinţi, ca mireasă. Imaginea votivă ne aminteşte astfel de Nunta Mielului din Cartea Apocalipsului. Şi cum nunta se află mereu sub semnul belşugului şi al bucuriei, aş preciza că la celebrarea sacramentului Căsătoriei soţilor li se aminteşte că Domnul Cristos binecuvântează din belşug dragostea lor conjugală. La aceasta ar putea cugeta soţii creştini, dar şi fiecare credincios în parte.
„În sanctuare să se ofere mai din belşug credincioşilor mijloacele de mântuire, vestindu-se cu zel cuvântul lui Dumnezeu, favorizându-se în mod adecvat viaţa liturgică, mai ales prin celebrarea Euharistiei şi a Pocăinţei şi cultivându-se practicile de pietate populară aprobate” (Codul de drept canonic, nr. 1234).
La sanctuar „credincioşii se duc în număr mare în pelerinaj”. Vizita la sanctuar încurajează evlavia, adică acea sensibilitate faţă de prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în suflet.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 7/2021, Anul XXXII, p. 22.