Suferința este un mister

Să fim mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu alături de cei bolnavi Luna februarie a fiecărui an ne prezintă două zile speciale pentru viața Bisericii: Ziua Vieții Consacrate la 2 februarie şi Ziua Mondială a Bolnavului la 11 februarie. Sunt două ocazii fericite, care...

Să deschidem porțile speranței

În zorii unui Nou An, doresc să ajungă la fiecare dintre dumneavoastră, dragi și fideli cititori ai revistei Actualitatea creștină,  urările mele cele mai sincere, pentru ca acest an să vă aducă liniște, sănătate, pace și speranță în mai bine! În lumina a tot ceea ce...

Suntem poporul așteptării

Cu Maria în așteptarea Mântuitorului  Suntem în perioada specială a anului liturgic numită Advent, ceea ce înseamnă așteptare, timp de pregătire, dorință, speranță pentru venirea Mântuitorului în lume. Suntem, cum s-a exprimat cineva, „poporul așteptării”. Așteptarea...

Contemplând viața fără de sfârșit

Am ajuns în luna noiembrie, care în acest an marchează trecerea dintre sfârșitul Anului liturgic, în curs de desfășurare, şi începutul celui nou, cu prima duminică din Advent, din Ciclul C. În următoarele săptămâni, însoțiți de textele propuse de liturgie, vom fi...
Show Buttons
Hide Buttons