Cu Maria în așteptarea Mântuitorului
Suntem în perioada specială a anului liturgic numită Advent, ceea ce înseamnă așteptare, timp de pregătire, dorință, speranță pentru venirea Mântuitorului în lume. Suntem, cum s-a exprimat cineva, „poporul așteptării”.
Așteptarea face parte din viață.
Așteptarea Domnului poate deveni şi incomodă, trebuie să veghem, uneori devenim neliniștiți. Un scriitor modern, Julien Green, a precizat pentru noi: „Creștinul, cât timp este neliniștit, poate sta liniștit.” Frază aparent contradictorie, dar care indică foarte bine sensul Adventului.
Așteptarea este întotdeauna un timp plin de tensiune, trepidație, anxietate și îngrijorare, dar și un timp de bucurie, speranță, răbdare și pregătire.
Întreaga noastră viață este marcată de așteptări care ne umplu gândurile și speranțele. Sunt mici așteptări zilnice, cum ar fi un apel telefonic, trecerea autobuzului, o vizită sau pur și simplu încheierea lucrului sau așteptarea meselor.
Apoi sunt așteptările importante și decisive pentru viața noastră, precum cea a unui copil, a căsătoriei, a unui loc muncă, absolvirea școlii… și așa mai departe; şi, în sfârşit, există marea Așteptare a Domnului care vine şi a Domnului care este prezent în aproapele nostru, dar pe care de multe ori nu reușim să-l recunoaștem.
Așteptarea zilnică a lui Isus ar trebui să semene cu cea a unei mame care își așteaptă noua făptură cu bucurie, trepidație, atenție la fiecare detaliu care poate servi să-și întâmpine copilul cu dragoste, generozitate, tandrețe și forță interioară, pentru a înfrunta orice sacrificiu și orice renunțare, pentru un bine mai mare care este pe cale să vină și care va transforma viața lui și a întregii sale familii!
Revine pentru noi un nou Advent, cel al anului 2021, care ne invită din nou să ne oprim, să facem un popas şi să-l așteptăm pe Cel pe care îl putem întâlni doar dacă ne oprim.
Cineva a spus: „Numai așteptarea trezește atenția, şi numai atenția este capabilă să iubească.” Câți dintre noi nu ar trebui să mărturisim că nu reușim să ne mai rugăm, pentru că „nu avem timp”! Sau că nu avem răbdarea şi atenția necesară!
Adventul ne amintește de necesitatea unei așteptări pline de răbdare. Ceea ce nu înseamnă a sta cu brațele în sân, ca şi cum nu am avea nimic de făcut. Dimpotrivă, este timpul să ne trezim din toropeală, din plictiseală, din lene, din obișnuință. La începutul Adventului primim invitația lui Cristos: „Fiți atenți, vegheați…” sau invitația Sfântului Paul: „Este deja timpul să vă treziți din somn…”
Somnul din care trebuie să ne trezim este cel al unei vieți creștine incolore, fără semnificație, al unei vieți banale. A sosit timpul pentru a trăi un creștinism şi o credință mai vie. Domnul ne vrea treji din punct de vedere spiritual. Somnul este caracteristica nopții. Dar noi, aşa cum spune Sfântul Paul, trebuie „să ne purtăm cuviincios, ca în timpul zilei” (Rom 13,14).
Timpul Adventului este un timp de pregătire şi așteptare pentru venirea Domnului Isus în viața noastră. Adventul nu ne pregătește numai pentru celebrarea Crăciunului, dar mai mult, ne amintește că creștinul trăiește și locuiește istoria cu spiritul celui care se lasă surprins mereu de faptul că este vizitat încontinuu de prezența lui Dumnezeu. Suntem mereu în stare de „așteptare” pentru întâlnirea cu Dumnezeu-cu-noi – Emanuel –, cu Cel care nu a venit o singură dată în istorie, ci continuă să se facă prezent în semnul Cuvântului și al Pâinii, așteptând să se întoarcă în Slavă. Suntem cu adevărat „poporul așteptării”.
Da, Adventul este prin excelență un „timp de așteptare”. Este timpul de așteptare a venirii lui Dumnezeu care se celebrează în cele două momente ale sale: prima parte a timpului de Advent ne invită să trezim în noi așteptarea revenirii glorioase a lui Cristos; apoi, pe măsură ce Crăciunul se apropie, a doua parte a Adventului se referă la misterul Întrupării și ne cheamă să primim Cuvântul făcut om pentru mântuirea tuturor.
Această dublă așteptare este explicată foarte sugestiv în prima Prefață a Adventului. Ea subliniază că Domnul, „la întâia sa venire, îmbrăcând neputința firii omenești, a împlinit orânduirea dintru început şi ne-a deschis calea mântuirii veșnice”. Și apoi adaugă: „la a doua venire, în strălucirea măririi sale, să primim, în cele din urmă, în lumina deplină, cele făgăduite, pe care acum, veghind în credință, îndrăznim să le așteptăm”.
Timpul Adventului are ca imagine şi icoană pe Fecioara Maria.
Pentru a veni pe lume, Isus și-a dorit o mamă, ca noi toți. A ales-o pe Maria, slujitoare smerită și discipolă credincioasă, ca să fie prototipul Bisericii și mama oricărei făpturi; dar și cea mai ușoară cale de a ajunge la El.
A aștepta Crăciunul cu sentimentele și gesturile Mariei înseamnă a te așeza ca ea, a-l aștepta pe Fiul lui Dumnezeu în atitudine de veghe și de rugăciune, fără o eschivare de la gesturi de caritate, cum a fost vizita la verișoara ei Elisabeta.
Dacă fiecare femeie, prin constituția ei, este în așteptarea continuă a vieții, cu atât mai mult este Maria, femeie în așteptare și în stare de veghe prin excelență!
Asemenea Mariei și împreună cu Maria să așteptăm veghind venirea Lui, pentru ca Crăciunul să fie timpul favorabil pentru întâlnirea adevărată și hotărâtoare care ne schimbă viața și o face fericită!
Să ne lăsăm fascinați de Misterul lui Dumnezeu care devine Copil! Să ne deschidem inimile la venirea Celui care abia așteaptă să ne întâlnească și să ne îmbrățișeze!
Dragi cititori ai revistei Actualitatea creştină!
Cu rugăciunea din liturgia Adventului vă doresc „să ieșiți cu fapte de dreptate în întâmpinarea lui Cristos, care vine”, şi în timp ce așteptăm venirea sa, „să umblăm în lumina Domnului”, pentru a-l putem întâlni în misterul Nașterii sale!
Tuturor cititorilor, din țară şi de pretutindeni, pace şi fericire de Crăciun, cu multe şi noi speranțe în Anul Nou 2022!
Sărbători fericite! La mulţi ani!
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 12/2021, Anul XXXII, p. 3-4.