13 Apr 2022 | Articole, Noutăţi |
Familia creştină ia naştere din hotărârea unui bărbat şi a unei femei de a parcurge împreună un drum de viaţă susținut de harul lui Cristos. Viața conjugală devine calea lor de sfinţire şi, prin urmare, un drum privilegiat către sfinţenie. Chiar dacă viața de familie...
13 Apr 2022 | Articole, Noutăţi |
Sărbătoarea centrală a lunii aprilie este, evident, Învierea Domnului. Existența ei marchează finalul Postului Mare și începutul Timpului Pascal. Celor 40 de zile de post le urmează alte 50, în care este sărbătorită această victorie a lui Isus asupra morții. Dar tu cu...
13 Apr 2022 | Articole, Noutăţi |
„Cu siguranță, fiecare dintre noi am ajuns să atingem cu mâna fragilitatea noastră personală și socială cu ocazia acestui moment istoric pe care îl trăim.” Aceste cuvinte ale Papei Francisc, din mesajul pentru Postul Mare al acestui an, ne invită să reflectăm cu...
13 Apr 2022 | Articole, Noutăţi |
Dumnezeu are față de om o iubire atât de mare, încât, El însuși întrupându-se, îl urmează până la moartea prin răstignire și apoi îi arată drumul spre înviere: astfel El duce la desăvârșire tocmai visul originar al omului – de a se uni cu Dumnezeu. „Omul dorește o...
13 Apr 2022 | Articole, Foaia liturgica, Noutăţi |
17 aprilie 2022 • ÎNVIEREA DOMNULUI • Ss. Ilie, Paul și Isidor, m. LECTURA I Am mâncat şi am băut cu el după ce a înviat din morţi.Citire din Faptele Apostolilor 10,34a.37-43 În zilele acelea, Petru, deschizându‑şi gura, a spus: “Voi ştiţi ceea ce s-a petrecut în...
7 Apr 2022 | Articole, Noutăţi |
SCRISOARE PASTORALĂ LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI 2022 Cucernici Părinți preoți, slujitori ai Bisericii din Arhidieceza de București, Dragi persoane consacrate, Iubit popor al lui Dumnezeu, Trăim în acest an sărbătoarea Învierii Domnului într-un scenariu mondial...