24 May 2019 | Articole, Editoriale, Noutăţi |
Am recitit Cuvântul de bun venit pe care, în mai 1999, i l-am adresat Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea la sfârşitul Sfintei Liturghii de la Podul Izvor. Îi spuneam atunci Suveranului Pontif: Bine aţi venit, Sfinte Părinte, pe pământul nostru românesc, pământ...
19 Apr 2019 | Articole, Editoriale, Noutăţi |
Duminica Învierii, duminica Paştelui este ziua celei mai mari minuni: Cristos învie din morţi şi li se arată ucenicilor. Toată trăirea creştină se bazează pe Învierea lui Cristos; pe faptul că un om, Isus din Nazaret, după ce a fost omorât şi pus în mormânt, după trei...
4 Apr 2019 | Articole, Editoriale, Noutăţi |
În sărbătoarea din acest an a Sfântului Iosif – Patronul Bisericii Universale, Sfântul Părinte Papa Francisc, în cadrul audienţei acordate prefectului Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Card. Angelo Becciu, a autorizat această Congregaţie să promulge...
28 Feb 2019 | Articole, Editoriale, Noutăţi |
Postul Mare – acest timp liturgic de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, care anul acesta începe pe 6 martie, în Miercurea Cenușii – este marcat, în celebrările liturgice, de Misterul Pascal al lui Cristos, adică de pătimirea, moartea și...
31 Jan 2019 | Articole, Editoriale, Noutăţi |
„În dar ați primit, în dar să dați…” (Mt 10,8) În fiecare an, Lourdes este destinația a milioane de persoane, oameni credincioși, bolnavi care, mergând la sanctuarul din Pirinei, cer ajutorul și ocrotirea Sfintei Fecioare Maria. Grota din mijlocul Pirineilor...
11 Jan 2019 | Articole, Editoriale, Noutăţi |
Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău. (Deut 16,20) Prin tema aleasă pentru săptămână de rugăciune pentru unitate din acest an, creştinii din Indonezia vor să atragă atenţia asupra situaţiei...