Numărul din luna octombrie al revistei „Actualitatea Creștină”, a Arhidiecezei Romano-Catolice de București, se deschide cu editorialul PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, o reflecţie pe marginea temei Sinodului episcopilor, din 4-25 octombrie 2015: Familia în Biserică și în lume. Vocație și misiune. Dosarul este dedicat, de asemenea, Sinodului Episcopilor. Publicația continuă apoi cu știri din viața Arhidiecezei, din alte dieceze și eparhii din țară și din străinătate, iar rubrica dedicată Vieții Consacrate ne prezintă trei congregaţii cu spiritualitate franciscană: Institutul Surorilor Franciscane Misionare de Assisi (del Giglio), Franciscanii Minori Conventuali şi Surorile Franciscane ale Preasfintelor Inimi.
La pagina „Semnificații teologice”, Wilhelm Tauwinkl vorbește despre Mariologia Sfântului Bernard, iar Iulia Cojocariu dedică rubrica despre Monseniorul Vladimir Ghika unui comentariu făcută de Mons. Ghika la “Viaţa lui Isus”, a lui Giovanni Papini piesei de teatru „Femeia adulteră”, şi prezintă publicului revistei o rugăciune către Maica Domnului, scrisă de Monseniorul.
La „Biserica Catolică în lume”, Liana Gehl face o prezentare a Bisericii Catolice din Laos, iar „Sfântul lunii” ales pentru acest număr al revistei este martirul Dumitru (?-300), comemorat la 26 octombrie. Pagina dedicată tinerilor, „Suflet tânăr”, publică, pe lângă obişnuitul “gând pentru tine/ri”, şi planul pastoral 2015-2016 pentru tinerii din Arhidieceză. Iar la rubrica “Universul familiei”, Asociaţia Familiilor Catolice “Vladimir Ghika” face o retrospectivă a celor şapte ani de activitate şi prezintă activităţile recente.
Cuprins
1 PĂSTORUL ARHIDIECEZEI
Familia în Biserică și în lume
2 – 3 ACTUALITATE
Sesiunea Plenară de toamnă a Conferinței Episcopilor catolici din România
Decizia instanței rămâne în picioare: Cathedral Plaza trebuie demontată!
4 INTERVIU
PS Cornel Damian: Biserica din Europa între bucurii și provocări
5 DIN VIAȚA ARHIDIECEZEI
6 – 7 ȘTIRI INTERNE / ȘTIRI EXTERNE
8 – 10 VIAȚA CONSACRATĂ
Congregațiile se prezintă
11 SFÂNTUL LUNII
11 FILE DE ISTORIE
12 SEMNIFICAȚII TEOLOGICE
Mariologia Sfântului Bernard
13 – 19 DOSAR
Familia – vocație și misiune în Biserică și în lumea contemporană
20 – 21 PAGINA GHIKA
Despre „Viața lui Isus”, de Giovanni Papini
Rugăciune către Maica Domnului, de Vladimir Ghika
22 – 23 SFÂNTA SCRIPTURĂ
Comentariu la lecturile duminicale
24 – 25 BISERICA CATOLICĂ ÎN LUME
Biserica Catolică în Laos
26 UNIVERSUL FAMILIEI
Pas cu pas
27 PAGINA COPIILOR
Prietenul nostru de încredere – Îngerul păzitor
28 – 29 SUFLET TÂNĂR
Gândul meu pentru tine/ri
Planul pastoral 2015-2016 pentru tinerii din Arhidieceză
30 – 31 SOCIAL
Traficul de persoane – sclavia zilelor noastre
Un gest de solidaritate: Un milion de stele
32 RECENZIE
„O vocaţie invizibilă”