Identificarea provocărilor cu care se confruntă familia, discernerea vocației la viața de familie și misiunea familiei astăzi sunt cele trei mari tematici asupra cărora vor dezbate episcopi din lumea întreagă, în cadrul lucrărilor celui de al XIV-lea Sinod general dedicat familiei, care va avea loc la Vatican, în perioada 4-25 octombrie, cu tema „Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”.
Sinodul din octombrie încheie un parcurs intens pe care Biserica Catolică l-a străbătut în ultimul an reflectând asupra misiunii și vocației familiei. Un parcurs început în octombrie, anul trecut, la Adunarea Generală Extraordinară a Sinodului Episcopilor, care a avut ca temă „Provocări pastorale pentru familie în contextul evanghelizării” și care a continuat prin diferite dezbateri şi întâlniri organizate la nivel mondial, regional ori local, şi îndeosebi prin magisteriul Papei Francisc, care a dedicat familiei 27 de cateheze în cadrul săptămânalelor audienţe de miercuri.
În acest număr al revistei Arhidiecezei noastre aş vrea să mă opresc tocmai asupra acestor cateheze ale Sfântului Părinte, propunându-vă ca, printr-o succintă trecere în revistă a temelor abordate, să ne primenim sufleteşte şi să ne pregătim pentru Sinodul din octombrie, care nu îi priveşte doar pe episcopii ce se vor reuni la Roma, ci implică întreaga Biserică, aşa cum a amintit şi Papa Francisc în repetate rânduri.
Catehezele pe care Papa Francisc le-a dedicat familiei au pornit de la Nazaret. Cum se putea altfel?! Isus s-a născut într-o familie care l-a educat şi l-a format ca om. În sânul familiei de la Nazaret a învăţat să lucreze, să fie supus, umil. Împreună cu familia a făcut experienţa apartenenţei la o comunitate, a învăţat să discearnă propria vocaţie şi să-şi asume misiunea încredinţată de Tatăl.
Sfântul Părinte îşi îndreaptă apoi atenţia asupra mamelor, care „sunt antidotul cel mai puternic împotriva răspândirii individualismului egoist”. Individ, explică Papa, înseamnă că nu poate fi divizat, împărţit. Mamele, în schimb, se împart: de când găzduiesc în pântecele lor un prunc şi până îi dau naştere şi îl cresc. „O societate fără mame ar fi o societate inumană, pentru că mamele ştiu să dea mărturie, chiar şi în momentele cele mai grele, despre tandreţe, dăruire, forţă morală”. Şi tot mamele sunt cele care le transmit fiilor lor sensul cel mai profund al practicării religiei.
Tată este numele cu care Isus ne-a învăţat să ne adresăm lui Dumnezeu, conferind astfel cuvântului un sens mult mai profund. Astăzi, adesea, multe familii se confruntă cu absenţa, chiar fizică, a tatălui, acest lucru răsfrângându-se în mod negativ asupra copiilor care sunt privaţi, astfel, de afecţiune, de sprijin, de exemplu. Papa a amintit şi despre rolul patern al societăţii civile, care nu de puţine ori îi lasă pe tineri „orfani de căi sigure pe care să le urmeze în viaţă, orfani de învăţători în care să-şi pună încrederea, orfani de idealuri care să le înflăcăreze inimile, orfani de valori şi de speranţe care să îi susţină zilnic”. Citând parabola Fiului risipitor, Suveranul Pontif a explicat că un tată bun ştie să aştepte şi să ierte din adâncul inimii, pentru că „fiii au nevoie de un tată care să-i aştepte când se întorc după eșecurile lor”.
Papa Francisc a dedicat apoi câte o cateheză fiilor, fraţilor, oprindu-se de două ori asupra copiilor şi a bunicilor. Aceştia din urmă sunt adesea marginalizaţi şi consideraţi inutili, în loc să fie valorificaţi ca „tezaur de înţelepciune a poporului”. Dumnezeu, asigură Papa, nu ne marginalizează; El ne cheamă să-l urmăm în fiecare etapă a vieţii, bătrâneţea fiind şi ea o vocaţie. Iar răspunsul Bisericii, al societăţii, al familiei, este recunoştinţa: pentru rugăciunile înălţate de persoanele în vârstă, pentru sprijinul pe care îl oferă în creşterea nepoţilor, pentru tezaurul de înţelepciune pe care îl transmit generaţiilor tinere.
Alte serii de câte două cateheze au fost dedicate căsătoriei și diferențelor și complementarității dintre bărbat și femeie. „Dumnezeu a făcut omenirea prin crearea bărbatului și a femeii și prin căsătoria dintre cei doi”, a explicat Papa. Diferențele sexuale sunt prezente la multe vietăți, dar numai bărbatul și femeia sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iar „diferențele dintre bărbat și femeie nu vizează opoziţia ori subordonarea, ci servesc comuniunii şi generării”. Sacramentul căsătoriei este „un mare act de credinţă şi de iubire: prin el se dă mărturie despre curajul de a crede în frumuseţea actului creator al lui Dumnezeu şi de a trăi acea iubire care împinge omul dincolo de limitele proprii”. Pecetluind legătura lor în faţa Domnului, soţii participă astfel la misiunea Bisericii şi se angajează pe drumul dăruirii şi al iubirii reciproce pentru totdeauna, aşa cum Dumnezeu iubeşte şi se îngrijeşte de Biserica sa.
Suveranul Pontif s-a oprit şi asupra educaţiei, sărăciei, bolii, doliului, suferinţei, muncii, sărbătorii, cu care se confruntă, de-a lungul vieţii, orice familie, amintind şi mărturia de credință prin rugăciune, evanghelizare, comunitate. Ultima cateheză, din 16 septembrie a.c., este dedicată popoarelor, dar aş vrea să închei această sinteză cu cateheza din 13 mai, în care Papa a reflectat asupra cuvintelor „te rog”, „mulţumesc”, „iartă-mă”. „Aceste cuvinte deschid posibilitatea de a trăi bine în familie, de a trăi în pace. Sunt cuvinte simple, dar nu întotdeauna simplu de pus în practică!” Ţin de buna educaţie – explică Sfântul Părinte – , „bine înrădăcinată în dragostea pentru bine şi în respectul faţă de celălalt. Iar familia trăieşte din această afinitate de a vrea binele celuilalt”. Ne-am putea întreba: cât de des le folosim? cât de des le uităm? Să-i cerem şi noi Domnului să aşeze aceste trei cuvinte „la locul lor, în inima noastră, în casa noastră, în viaţa noastră civică”.
Poate că mulți se întreabă: de ce Biserica insistă atât de mult asupra căsătoriei și familiei? De ce este familia atât de importantă? Pentru că de familie depinde destinul omului, fericirea lui, capacitatea lui de a da un sens propriei vieți. Și, așa cum spunea Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, însuși viitorul omenirii este legat de cel al familiei (cf. Familiaris Consortio, 86).
Acum, când scriu aceste rânduri, ne apropiem de ultima mare etapă a parcursului început toamna trecută: Întâlnirea Mondială a Familiilor, care, de această dată, este găzduită de Philadelphia, în Statele Unite, în 26-27 septembrie. Din cauza distanţei, a costurilor şi a vizelor necesare, din România va fi prezent doar un grup de credincioşi şi preoţi din Dieceza de Oradea, însoţiţi de PS László Bőcskei. Iar la lucrările Sinodului din octombrie, din România vor participa în calitate de membri PS Petru Gherghel – Episcop al Diecezei romano-catolice de Iași, reprezentant al Conferinței Episcopilor din România, şi PS Mihai Frățilă – Episcop al Eparhiei greco-catolice de București, delegat al Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, iar ca auditor Dr. Anca Maria Cernea – medic specialist în medicină generală la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament al spitalului Dr. Victor Babeș, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București.
Vă recomand ca, după îndemnul Sfântului Părinte, să-i însoțim pe participanții la Sinod cu rugăciunea noastră: „o rugăciune plină de iubire faţă de familie şi faţă de viaţă; o rugăciune care ştie să se bucure cu cel care se bucură şi să sufere cu cel care suferă”.
PS Cornel DAMIAN
Episcop auxiliar de Bucureşti
[Articol apărut în revista Actualitatea Creștină, 10/2015, p.1-2]
