În drumul de prezentare a documentului Amoris Laetitia am ajuns la al treilea capitol, intitulat „Privirea îndreptată spre Isus: vocaţia familiei”. În această secțiune a documentului mă opresc asupra chemării la căsătorie.
Dacă în mod obișnuit vocația (chemarea) se referă la viața consacrată, Papa Francisc o aplică deopotrivă și căsătoriei.
Însă se poate vorbi de vocație atunci când copilul te trage de mânecă să-l duci în parc la plimbare, oala clocotește pe foc, telefonul sună pentru că un operator vrea să propună o nouă ofertă? Tocmai aplecându-ne asupra vieții obișnuite de familie, cu truda și grijile inerente, descoperim forța harului cu care soții au fost înveșmântați prin sacramentul căsătoriei. Plecând de aici, Papa Francisc vrea să-i conștientizeze pe soţi că sunt ucenici ai lui Cristos.
Decisivă este sfințenia vieții. În orice stare de viață ne-am afla: preoție, călugărie, simpli laici, căsătorie, chemarea noastră este unică, anume de a-l urma pe Cristos, de a deveni tot mai asemenea cu el, de a fi sfinți. Întregul capitol al treilea ne învață că dragostea dintre soți este o imagine (imperfectă) a iubirii dintre Cristos și Biserica sa. Iubirea dobândește concretețe și vigoare în multitudinea de nuanțe ale vieții zilnice care presupune răbdare, hotărâre, blândețe, grijă, tandrețe, atenție etc…
Papa știe foarte bine cât de fragili suntem și că mai mereu o luăm iar de la capăt, de la lucrurile mărunte, de la rănile mici sau mari pe care le purtăm, de la promisiunile pe care nu suntem mereu în stare să le ținem. Însă aceasta este condiţia concretă în care se găseşte omul. Tocmai asta face cu putinţă sacramentul Căsătoriei, trăirea în viaţa de zi cu zi a prezenţei lui Cristos.
Știm că pentru a intra în viața consacrată este nevoie de o chemare specială, în schimb despre căsătorie se spune că este un lucru firesc. Papa Francisc ne învață că nu este tocmai firesc să faci pasul căsătoriei. În cazul persoanelor consacrate, alegerea exclusivă de a-l urma pe Cristos este evidentă din moment ce i se dedică total. Dar și mireasa și mirele îl iubesc pe Dumnezeu într-un mod cu totul aparte. În căsătoria creștină, mirele, soțul, descoperă prezența lui Dumnezeu în mireasă, soția sa, și invers, ambii în mod reciproc. Nu este vorba doar să se placă unul pe altul, să fie buni unul cu altul, să se simtă atrași unul de altul. Taina Căsătoriei este, prin urmare, un dar care vizează sfințirea și mântuirea soților.
Harul lui Dumnezeu primit odată cu celebrarea Sfintei Cununii îi ridică pe soţi mai presus de fire, îi înnobilează şi îi face mai asemănători în iubire cu iubirea pe care o arată Isus.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 8/2021, anul XXXII, p. 22.
