Simțul pudorii se deșteaptă în om pe măsură ce acesta își descoperă intimitatea. La prima vedere, pudoarea este în primul rând reținerea de a expune propria intimitate. În al doilea rând este modalitatea mai mult sau mai puțin spontană de a spune nu indecenței, vulgarității, grotescului.
În plus, nu se referă doar la lucrurile rele sau indecente, ci există și o pudoare a lucrurilor bune, o rușine naturală de a arăta, de exemplu, cadourile primite. În sensul cel mai strict, pudoarea se referă la protejarea trupului, iar în sens larg privește taina persoanei și a capacității sale de a exprima iubirea.
Actele martirilor relatează cum Sfânta Perpetua, pomenită în Canonul Roman, a fost aruncată la fiare odată cu slujnica sa Felicitas în arena plină de spectatori. O vacă sălbatică le-a ridicat în aer cu coarnele de mai multe ori până a obosit, în timp ce mulțimea urla și se distra. După fiecare trântire la pământ, Perpetua, venindu-și în fire, își acoperea din pudoare genunchii cu zdrențele care-i mai rămăseseră pe spate. Decât durerea fizică era mai mare durerea de a-și arăta goliciunea. O mărturie atât de puternică a contribuit la introducerea în lumea de atunci a aprecierii curăției trupești și sufletești.
Copiii pot neglija ușor pudoarea. De aceea este necesar ca din fragedă copilărie să fie educați la formarea unor obișnuințe care să transforme simțul natural al pudorii în virtute, așadar în a cultiva curăția trupească și sufletească. De exemplu, copilul să învețe cât mai devreme să se spele și să se îmbrace singur, iar înainte de aceasta să învețe că nu trebuie să-l vadă frățiorii sau altcineva când face acest lucru. Apoi, pe cât posibil, să se obișnuiască să închidă ușa camerei când își schimbă hainele și să pună zăvorul când merge la baie.
Sunt lucruri de bun-simț care au drept scop formarea în cei mici a unor obiceiuri asumate rațional, care mâine vor facilita trăirea virtuoasă. În cazul în care copilul ar umbla prin casă uitând de rușine, părinții să nu dramatizeze situația și nici să nu râdă de el. În schimb, se impune ca acesta să fie corijat cu blândețe și lămurit că nu se comportă bine. În chestiuni de educație, totul este important, deși există lucruri care în sine par minore sau care la vârstă fragedă nu înseamnă nimic. Curățenia și îngrijirea personală, apoi eleganța și bunul-gust, apar ca primele semne ale pudorii, iar ele duc la respect față de cei din jur. În caz contrar, lipsa de virtute ar duce cu ușurință la grosolănie și la dezordine în îngrijirea personală.
Pudoarea arată că omul nu are doar o existență publică, ci și una personală, lăuntrică, intimă, care îi permite să aleagă când și cum să-și exprime sinele în fața interlocutorilor.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 7/2024, Anul XXXV, p. 22.
