Pentru mulți oameni, vara este sinonimă cu vacanța. Cu multe săptămâni înainte, chiar luni de zile, oamenii se gândesc la destinațiile de vacanță, planifică, rezervă, economisesc și, în cele din urmă, se gândesc la ce să împacheteze. Așteptările sunt diferite în fiecare caz: pentru tineri, plaja, discotecile, băuturile și petrecerile joacă un rol important; alții vor să cunoască țara, oamenii și culturile altor regiuni sau chiar țări. Cei care lucrează și cei mai în vârstă sunt poate mai interesați să facă ceva pentru sănătate: drumeții, cure de îngrijire a sănătății, băi termale, înot sau pur și simplu să se relaxeze de stresul vieții de zi cu zi printr-o ieșire „la iarbă verde”, o vizită la cunoscuți și prieteni din alte localități…
În apropierea perioadei concediilor auzim la tot pasul: „Plecăm în concediu!”
Este bine dacă putem pleca. Mulți oameni nu pot face acest lucru pentru că nu au bani, pentru că au obligații familiale, pentru că sănătatea nu le permite în acest moment. Să călătorești departe sau să rămâi acasă, ambele sunt opțiuni de petrecere a concediului.
În multe cazuri, concediul înseamnă a călători. Trebuie organizate multe lucruri cu puțin timp înainte. Aceste pregătiri creează deja un sentiment de anticipare a bucuriei concediului și a vacanțelor. Așteptăm cu nerăbdare să plecăm în vacanță, să călătorim…
Meister Eckhart, un mistic german care a trăit acum 700 de ani (cca 1260 – cca 1328), a recunoscut o problemă pe care o avem indiferent dacă plecăm sau nu în vacanță. El a spus: „Dumnezeu este întotdeauna în noi, numai că noi suntem atât de rar acasă.”[1]
Întrebarea este, de fapt, dacă suntem sau nu cu adevărat acasă atunci când suntem „acasă”, adică în „largul nostru”. Când călătorim, suntem cu adevărat cu noi înșine?
Meister Eckhart se bazează pe experiența faptului că Dumnezeu este întotdeauna deja în noi. Noi nu simțim acest lucru decât foarte rar, pentru că de obicei suntem în afara noastră. Poate că acest timp al vacanțelor ne va ajuta să avem mai multă grijă de noi înșine și să ne îngrijim „casa sufletului nostru” pentru a-l descoperi pe Dumnezeu lângă noi!
O poveste spune că într-o zi au venit niște oameni la un călugăr pustnic. L-au întrebat:
„Ce sens vezi tu în viața ta de tăcere?”
Călugărul era ocupat să scoată apă dintr-o fântână adâncă. El le-a spus vizitatorilor săi: „Priviți în fântână! Ce vedeți?”
Oamenii s-au uitat în fântâna adâncă. „Nu vedem nimic!”, au răspuns.
După puțin timp, pustnicul i-a întrebat din nou pe oameni: „Priviți în fântână! Ce vedeți?”
Oamenii au privit din nou în jos. „Da, acum ne vedem pe noi înșine!”
Călugărul a spus: „Uite, când am scos apa mai devreme, apa era tulbure. Acum apa este limpede. Aceasta este experiența liniștii: te vezi pe tine însuți!”
Este bine când zilele de vară și de vacanță ne oferă, printre toate celelalte experiențe, momente de liniște care ne permit să ne redescoperim pe noi înșine, pe ceilalți și pe Dumnezeu.
Concediul și vacanța pot fi uneori o călătorie împreună cu Isus.
Recent, o familie cu doi copii mi-a povestit despre călătoriile lor anterioare cu rulota. Au fost multe experiențe frumoase, amuzante, dar și neplăcute. Cu toate acestea, se spune adesea că întreaga noastră viață este un fel de călătorie. Există experiențe minunate de povestit, dar și călătorii grele. Uneori trebuie să ne luptăm cu faptul că drumul devine prea anevoios. Uneori ne aflăm într-o fundătură fără să știm încotro să ne îndreptăm.
Pe drumul de întoarcere de la Ierusalim, Maria și Iosif l-au uitat pe Isus. Au crezut că era cu grupul de pelerini. Călătoreau împreună cu mulți oameni, vorbind probabil despre ceea ce au trăit în templu și despre viața de zi cu zi.
Cât de des în viață ne străduim să atingem obiective – cu forțele noastre proprii – și uităm să îl luăm pe Isus cu noi? Cât de des ne pierdem pe drum și ne abatem de la calea cea bună? Putem să ne întrebăm: Este Isus, de fapt, însoțitorul meu? În călătoria noastră prin viață, de obicei ne amintim din nou de Isus doar atunci când viața noastră începe să se lovească de greutăți.
După moartea lui Isus, doi discipoli călătoresc spre Emaus, dezamăgiți și abătuți. Nu mai au nicio bucurie. Odată cu moartea lui Isus, și-au pierdut toate speranțele. Apare Isus înviat. El le vorbește. Deodată, la orizont apar noi speranțe și noi bucurii.
Speranța germinează raze de lumină, când cade întunericul peste existențele noastre. Ajungem la o experiență și ne întrebăm: „Oare nu ne ardea inima când ne vorbea pe drum?” Și atunci are loc o întoarcere de 180 de grade, o întoarcere de la tristețe la bucurie, de la deznădejde la speranță, de la fugă la întoarcerea spre centrul tuturor lucrurilor.
Cu Isus pe drum, viețile ucenicilor din Emaus s-au schimbat complet. Și sperăm că acest sentiment ne întărește în conștiința că marea noastră călătorie prin viață și multele călătorii mici se află sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Inclusiv cele pe care le denumim concediu sau vacanțe.
Concediul și vacanța se caracterizează prin odihnă, petrecere a timpului liber, relaxare și – adesea – o perioadă în care „visăm un pic mai mult” decât în cotidianul de multe ori stresant al vieții noastre.
Am găsit un poem pe internet care descrie acest lucru în felul următor:
„Să visăm o lume care nu cunoaște războiul, în care oamenii din toate țările sunt numiți prieteni; în care toată pâinea pământului este împărțită cu fiecare copil, unde ultimii dictatori sunt călăreți de circ.
Să visăm la o lume în care oamenii cântă și râd, unde tristețea celorlalți ne face pe noi înșine triști; în care, în ciuda limbii străine, ne înțelegem atât de bine unii pe alții, încât parcurgem toate drumurile zilnice împreună.
Să visăm la o lume în care să fim mereu ca plantele, animalele, aerul și apa ca într-o grădină; în care oamenii din întreaga lume își scriu scrisori de dragoste, și apoi să înceapă acum, ca să nu mai rămână un vis.”[2]
Dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină, așa că vă doresc tuturor ca cel puțin câteva dintre aceste vise să se împlinească și să aveți parte de o vară plăcută în 2024, oriunde v-o veți petrece.
Vă doresc o vacanță relaxantă și fericită, iar dacă plecați în călătorie, să vă întoarceți acasă sănătoși și nevătămați.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
[1] M. Eckhart, Cuvântarea Beati Pauperes Spiritu, în Trattati e prediche, ed. italiană, Rusconi, Milano 1982, p. 365.
[2] Internet, Pensieri e parole, Anonim.
Actualitatea creștină, nr. 7/2024, p. 3-4
