Triduumul Pascal este comemorarea pătimirii, a morţii şi a învierii Domnului și se desfăşoară în cele 3 zile corespondente acestor mistere, vineri, sâmbătă şi duminică, iar Liturghia de joi seara este doar prologul.
Triduumul este cea mai mare, cea mai impresionantă şi cea mai sfântă celebrare a creştinătăţii, apoteoza întregului an liturgic, importanţă cuvenită atât datorită venerabilei origini apostolice, cât şi conţinutului unic, care este Isus Cristos suferind, mort şi înviat. Sfântul Triduum Pascal este văzut ca o unică celebrare în trei episoade diferite.
Cât ţine Triduumul Pascal? Teologia liturgică de astăzi ne spune că Triduumul Pascal, fiind comemorarea pătimirii, a morţii şi a învierii Domnului, se desfăşoară practic în cele 3 zile corespondente acestor mistere, adică vineri (comemorarea pătimirii), sâmbătă (moartea şi odihna în mormânt) şi duminică (învierea), iar Liturghia in coena Domini de joi seara este doar prologul, introducerea.
Cum trebuie să înţelegem Triduumul Pascal? Liturgia ne vorbeşte despre unitatea Triduumului, adică unicul mister pascal al lui Cristos în trei episoade diferite, cu expunere maximă în acest timp forte.
1) Să pornim analiza de la Joia Sfântă: Liturghia Cinei Domnului începe în mod obişnuit, cu semnul Sfintei Cruci şi cu salutul preotului, dar lipseşte binecuvântarea finală de la sfârşitul Sfintei Liturghii. Normele ne spun că după mutarea Preasfântului Sacrament într-un tabernacol lateral şi după adoraţie (fără binecuvântare), preotul se întoarce în sacristie fără să spună nimic, iar adunarea se dizolvă în tăcere.
2) Liturgia Vinerii Pătimirii Domnului începe ex abrupto, adică fără semnul Crucii, fără salut, doar cu prosternarea preotului, apoi chiar fără a spune „Să ne rugăm” înainte de rugăciunea zilei. La sfârşit, la fel ca în Joia Sfântă, nu se dă binecuvântarea finală, ci doar o rugăciune asupra poporului, iar toţi pleacă în tăcere.
3) Vigilia Pascală începe fără a saluta poporul, cu o rugăciune care invită la reculegere şi priveghere, urmând binecuvântarea focului şi celelalte rituri deosebite. Abia la sfârşitul Vigiliei avem binecuvântarea finală. Ce înseamnă acest lucru? Că toată liturgia Triduumului este concepută ca un monobloc, o unică mare celebrare care începe în seara Joii Sfinte şi se termină cu Vigilia Pascală, cu un singur început, „În numele Tatălui…” în Joia Sfântă şi un singur sfârşit, „Să vă binecuvânteze Atotputernicul Dumnezeu…” la sfârşitul Liturghiei din noaptea de Paști.
Joia Sfântă.
Sfântul Augustin vorbeşte despre Liturghia de seară din Joia Sfântă ca fiind o practică deja foarte veche pe vremea lui. Sacramentarul Gelasian, pe lângă Liturghia de dimineaţă de reconciliere a penitenţilor care timp de 40 de zile trăiseră excluşi din adunarea liturgică, aminteşte Liturghia In coena Domini. Accentul este pus pe dubla TRADITIO (a da, a înmâna, a trăda): Iuda îl dă pe Isus pe mâna duşmanilor săi, iar Isus îşi dăruieşte lumii trupul în Euharistie. Ca particularităţi evidente ale liturgiei actuale întâlnim: tăcerea instrumentelor şi a clopotelor de la Mărire până la Mărire din Vigilia Pascală, folosindu-se doar toaca, spălarea picioarelor după omilie (porunca iubirii: „v-am dat exemplu ca să mă urmaţi”, In 13,15), mutarea Preasfântului Sacrament (practică ce provine din secolul al XIII-lea, pentru că doar atunci au început să existe tabernacolele în forma actuală) şi dezvelirea altarului (despuierea lui Isus în casa lui Pilat). Este o Liturghie care pregăteşte încet-încet spiritul pentru pătimirea Domnului.
Vinerea Sfântă.
Este ziua crucificării şi a morţii lui Isus. Încă de la începuturile Bisericii, este o zi aliturgică, în care nu există Prefacerea, deoarece Isus este mort, împărtăşania credincioşilor făcându-se cu speciile consacrate în Joia Sfântă. Este o zi în care transpare în formă maximă sensul postului, drept consecinţă a absenţei Mirelui (Mt 9,15): Tertulian spunea că în Vinerea Sfântă nu exista Euharistie pentru a nu frânge, întrerupe postul. În cărţile liturgice din Evul Mediu, doar papa putea să se împărtăşească în această zi. Missalul tridentin din 1570 preia această practică şi restrânge împărtăşirea doar la celebrantul principal, obicei care va rămâne până la reforma Săptămânii Sfinte din 1956 a Papei Pius al XII-lea.
Ceremonia (căci nu este Liturghie) din Vinerea Sfântă cuprinde 3 momente:
– Liturgia cuvântului. Până în secolul al VII-lea acesta era singurul serviciu religios, care avea loc după ora 15. Liturgia începe direct cu colecta (rugăciunea zilei ce introduce lecturile). Se citesc 2 lecturi şi apoi se proclamă pătimirea Domnului Nostru Isus Cristos după Sfântul Ioan, preferabil pe roluri. După omilie, urmează o rugăciune a credincioşilor solemnă care cuprinde 10 intenţii.
– Adorarea Crucii. Acest rit a fost introdus pentru prima dată la Ierusalim după descoperirea Sfintei Cruci pe vremea împăratului Constantin şi este descris de Sfântul Ciril din Ierusalim, precum şi de Egeria. Nu se cânta nimic, credincioşii se apropiau de lemnul crucii, îl sărutau sau îşi lipeau fruntea şi ochii de el. La Roma, acest rit a fost introdus în secolul al VII-lea, împodobit cu cântarea „Iată lemnul Crucii”.
– Împărtăşania.
Sâmbăta Sfântă
Ca şi Vinerea Mare, această zi este aliturgică din cele mai străvechi timpuri. Normele ne spun că în Sâmbăta Sfântă, Biserica rămâne lângă mormântul Domnului, în rugăciune şi post, meditând pătimirea şi moartea lui, precum şi coborârea lui la cei din Iad, şi aşteptând învierea lui. Biserica celebrează doar Liturgia orelor, iar Împărtăşania se poate da numai ca viatic, adică numai în cazuri extreme. Nu este o zi goală, este o zi plină de aşteptarea şi pregătirea Învierii. Este o zi ce ne conduce la un sentiment aparte, pe de-o parte durere pentru moartea lui Isus, pe de altă parte bucurie pentru învierea ce stă să se întâmple.
Vigilia Pascală
Este momentul culminant şi nucleul din care s-a născut Triduumul Pascal. Sfântul Augustin numea Liturghia din noaptea de Paşti „mama tuturor vigiliilor”. În secolul al VII-lea, Liturghia din noaptea de Paşti deja avea în mare parte structura din ziua de astăzi. În cele 43 de biserici din Roma (2 nu mai există astăzi) în care se celebra Liturghia staţională [statio= adunare; Papa celebra în aceste biserici, pe rând, câte o Liturghie, în zile prestabilite, de regulă în posturi şi sărbătorile importante, iar lumea se strângea de pretutindeni să asiste la aceste slujbe], Liturghia începea cu binecuvântarea focului, continua cu citirea lecturilor, celebrarea botezurilor şi celebrarea euharistică. Preconiul Pascal, lauda lumânării care îl simbolizează pe Cristos venit să alunge tenebrele nopții morţii şi păcatului, s-a cristalizat între secolele V-VII şi a cunoscut şi alte forme care însă nu au supravieţui până astăzi. Cât priveşte numărul lecturilor, acesta a variat de-a lungul timpului: de la 4 (Sacramentarul Gregorian) la 12 (Missalul tridentin) şi 7 astăzi, pentru cele din Vechiul Testament şi 2 din Noul Testament. Liturgia baptismală ne aminteşte că prin Botez am fost inseraţi cu toţii în misterul morţii şi învierii lui Cristos (Rom 6, 3-5). Liturgia euharistică este culmea, împlinirea Triduumului, izvorul bucuriei pascale.
Concluzie: Sfântul Triduum nu este suma a trei celebrări, este un unic mister la care participăm gradual. Nucleul misterului mântuirii noastre este desfăşurat într-o ordine la care pot participa şi logica, sentimentele şi percepţia noastră temporală. Cele 3 zile nu sunt autonome, ele sunt unite de o legătură interioară nativă, aşa încât formează un tot unitar inseparabil.
„Triduumul Pascal al pătimirii şi învierii Domnului este culmea întregului an liturgic. Triduumul Pascal al pătimirii şi învierii Domnului începe de la Liturghia de seară a Cinei Domnului, îşi are centrul în Vigilia Pascală şi se încheie cu Vesperele Învierii Domnului.” (Normele generale privitoare la anul liturgic şi la calendar)
Pr. Gabriel Anghel
Actualitatea creştină, nr. 3/2021, Anul XXXII, p. 8-9.
