„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea!” (Ps 118,24)
De câteva zile a început primăvara: anotimpul în care natura se trezește și înflorește din nou. Și tocmai în prima jumătate a lunii aprilie sărbătorim cele două „Săptămâni Mari”: Săptămâna Sfântă și Octava Paștelui.
Prima este mai cunoscută și vede participarea unui număr mai mare de credincioși la riturile sale specifice. Ea începe cu Duminica Floriilor. În această zi, fiecare credincios vine la biserică purtând în mână o ramură înverzită/înflorită, care nu este o amuletă, ci simbolul adeziunii noastre la Cristos, care intră în Ierusalim pentru a-și aduce jertfa pentru mântuirea fiecărui om.
În Săptămâna Sfântă, apoi, se evidențiază Triduumul pascal, care începe în seara de Joia Sfântă, cu liturghia „In Coena Domini”, în care retrăim ritul spălării picioarelor și instituirea Euharistiei și a Preoției.
După cum se știe, în Vinerea Mare, Biserica, după o tradiție foarte veche, nu celebrează Jertfa euharistică, ci la orele după-amiezii are loc o acțiune liturgică solemnă, în care se evocă memoria patimilor și a morții lui Isus, în versiunea Sfântului Evanghelist Ioan, și apoi se venerează Sfânta Cruce, de care a fost atârnat Cristos, Mântuitorul lumii.
Sâmbăta Sfântă se definește ca fiind „aliturgică”: este ziua tăcerii, în care ne aflăm în pragul mormântului lui Cristos, care a coborât în iad pentru a-i elibera și a-i conduce la cer pe toți cei care au murit în Adam. Această tăcere va fi spartă de cântarea plină de bucurie a „Gloriei”, mai întâi, și apoi prin intonarea solemnă a exclamației „Aleluia”, în timpul lungii și solemnei Vigilii pascale, în care se comemorează întreaga istorie a mântuirii, până la zorii primei zile de după sabat, în care Domnul vieții, care nu a putut rămâne în mormânt, a înviat și a triumfat distrugând moartea.
Din ziua de Paște începe cealaltă „Săptămână Mare”: Octava Paștelui. Aceasta, din păcate, este mai puțin cunoscută în rândul credincioșilor și, de asemenea, mai puțin participată liturgic. Dar nu este mai puțin importantă decât săptămâna care o precedă. Încă din secolul al III-lea, comunitățile creștine și-au dat seama că marea bucurie a Paștelui nu poate fi cuprinsă într-o singură zi; astfel, săptămâna care urmează celebrării Învierii a fost considerată solemnă, ca și cum ar fi fost o singură Zi Mare! Pe parcursul acestor opt zile, noii botezați purtau haina albă și apoi o depuneau la sfârșitul octavei, în duminica de după Paști, cunoscută sub numele de „Dominica in albis”, „duminica albă”.
Și în Octava Paștelui, în fiecare zi, liturghia propune o pericopă evanghelică în care se ascultă și se meditează doar evenimentele petrecute în ziua Învierii. Iată de ce este important să participăm și la celebrările din această săptămână: deși nu prezintă rituri evocatoare precum Patimile, Moartea și Învierea, ne invită să facem loc bucuriei care izvorăște din victoria lui Cristos asupra păcatului și a morții. Iar motivul acestei bucurii provine tocmai din faptul că, dacă Cristos a înviat din morți, și noi vom învia într-o zi împreună cu el (cf. (2 Tim 1, 11). Aceasta este ceea ce dă cu adevărat sens vieții noastre, pentru că, dacă Cristos nu ar fi înviat din morți, „zadarnică ar fi credința noastră” și, prin urmare, viața noastră ar fi lipsită de sens (cf. 1 Cor 15,14).
Cu această mare bucurie în suflet, vă doresc să trăiți din plin aceste două Săptămâni Mari!
De altfel, în continuare, luna aprilie va marca și celebrarea Paștelui în Bisericile orientale (greco-catolică și ortodoxă) și cu toții vom trăi sub semnul bucuriei pascale, care se va întinde până la sărbătoarea Rusaliilor. Este perioada liturgică în care se celebrează bucuria victoriei lui Cristos asupra păcatului și a morții. Ea durează cincizeci de zile, deoarece bucuria învierii lui Cristos, care a dat omenirii viața veșnică, nu putea fi cuprinsă în celebrarea unei singure zile. Astfel, încă de la începuturile Bisericii, cele cincizeci de zile din timpul Paștelui au fost considerate ca o singură „mare duminică”.
Suntem invitați, așadar, să trăim acest timp cu sufletul plin de bucurie! O astfel de invitație ne-a fost reiterată și de Papa Francisc cu câțiva ani în urmă, cu ocazia deschiderii Jubileului milostivirii, care explica sensul acestei bucurii: „să abandonăm orice formă de frică şi de teamă, pentru că nu se potrivește celui care este iubit; mai degrabă să trăim bucuria întâlnirii cu harul care transformă totul” (8 decembrie 2015).
Fie ca această perioadă pascală să fie un moment prielnic pentru a gusta adevărata bucurie pe care Domnul ne-o dăruiește, făcându-ne capabili să întoarcem iubirea, tandrețea și milostivirea pe care El ne-o rezervă, prin gesturi concrete față de frații și surorile pe care le întâlnim în calea noastră, mai ales față de cei mai nevoiași.
Evanghelia din seara Paștelui se încheie cu o scenă frumoasă: cei doi ucenici din Emaus, care l-au recunoscut pe Domnul Isus în drumul lor de întoarcere, nu pot păstra bucuria pentru ei înșiși, ci simt nevoia să alerge la Ierusalim pentru a o comunica și altora. Ucenicii îi găsesc pe apostoli adunați împreună cu mulți alții, în timp ce comunică cu bucurie și cu o oarecare neîncredere vestea: „Domnul a înviat într-adevăr şi s-a arătat lui Simon” (Lc 24,34).
Nu știu dacă noi creștinii, în ziua de Paști, dincolo de convenționalismul salutului pascal, putem să spunem cu toată convingerea și ne schimbăm reciproc această veste cu mare bucurie: „Domnul a înviat, Domnul este viu!”
O bucurie profundă generată de Evanghelia lui Isus acceptată, mărturisită și proclamată!
O bucurie adevărată, înrădăcinată în proclamarea pascală: „Voi îl căutați pe Isus din Nazaret, cel răstignit. El a înviat, nu este aici!” (Mc 16,6).
O proclamare simplă, capabilă însă să schimbe cursul istoriei și viața oamenilor. Așa cum această veste dată de înger femeilor sfinte, care au auzit-o primele, le-a schimbat profund viața.
Ultimul cuvânt nu a fost eșecul și nici moartea. Ultimul cuvânt pentru Isus a fost cel al Tatălui: triumful vieții, pentru totdeauna: „A înviat, nu mai este aici!”
Papa Francisc ne îndeamnă în exortația apostolică Evangelii gaudium atât de limpede: „Să nu fugim de învierea lui Isus, să nu ne considerăm niciodată învinși, orice s-ar întâmpla. Nimic nu poate mai mult decât viața sa care ne îndeamnă să înaintăm!” (n. 3).
Dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină,
Vă doresc un Paște cu adevărat fericit, luminos și binecuvântat: un Paște care să vă umple de bucuria Învierii lui Cristos și care să vă facă să simțiți că viața este mai puternică decât moartea!
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 4/2023, Anul XXXIV, p. 3-4.
