Se întâmplă lângă noi. Femei și bărbați, nu întotdeauna în vârstă, suferă cumplit din cauza unor afecțiuni care le provoacă dureri, deformări ale trupului, paralizii… Aceste suferințe care îi țintuiesc pe mulți la pat pentru vreme îndelungată le provoacă, pe lângă dureri fizice, nenumărate depresii și nu rareori revolte. A existat un timp în care duceau o viață normală, pentru ca ulterior totul să se schimbe. Nu puțini sunt aceia care își pierd răbdarea și, asemenea lui Iob, ajung să se lamenteze, zicând: De ce n-am murit din pântecele mamei și, abia ieșit din sânul ei, să-mi fi dat duhul?… De ce i se dă celui care suferă lumină și viață, celor amărâți cu sufletul – cei care așteaptă moartea, și ea nu vine?… Înaintea pâinii mele vine suspinul și geamătul murmură ca apele (Iob 3,11.20.24).
Foarte mulți oameni se simt inconfortabil și neputincioși în fața unor astfel de situații: nu știu să se comporte, nu găsesc cuvintele potrivite de alinare, nu găsesc gesturile care i-ar putea ajuta pe cei ce se topesc de durere. Aceasta a fost și reacția celor patru prieteni ai lui Iob în momentul în care au venit să-i aducă alinare. Mai mult, cuvintele lor s-au transformat în acuze, considerând că o astfel de suferință nu poate fi decât o pedeapsă pentru o vinovăție gravă, nemărturisită.
Autorul Psalmului 102 a făcut și el experiența suferinței devastatoare. Dar el nu a căutat alinarea la oameni. El și-a îndreptat gândul și rugăciunea către Dumnezeu, zicând: Doamne, ascultă rugăciunea mea! Grăbește-te să-mi răspunzi! Căci zilele mele s-au spulberat ca fumul și oasele mele ard ca jarul. Inima mea a fost lovită și se usucă precum iarba, încât uit să-mi mănânc și pâinea. Atunci am zis: Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele! Și El ia aminte la rugăciunea celor suferinzi. Aceasta să se scrie pentru generațiile viitoare, pentru că El a privit din înălțimi, din sanctuarul său… ca să asculte suspinul celor închiși și împovărați.
În această lună, la 11 februarie, Biserica celebrează grija maternă a Sfintei Fecioare Maria față de cei bolnavi și suferinzi, așa cum o manifestă ea la Lourdes, și aduce un omagiu special celor dedicați îngrijirii bolnavilor, dar și celor care nu pot rămâne indiferenți în fața geamătului semenilor lor.
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 2/2026, Anul XXXVII, p. 24.
