Avem nevoie de entuziasmul tinerilor. Avem nevoie de bucuria de a trăi care-i însuflețește pe tineri. În ea se reflectă ceva din bucuria originară a lui Dumnezeu când l-a creat pe om. Tinerii trăiesc însăși această bucurie.
(Ioan Paul al II-lea, Să trecem pragul speranței, Humanitas, 1995, p. 162)
Aceasta este una din întrebările la care Papa Ioan Paul al II-lea a fost invitat să răspundă în cartea-interviu Să trecem pragul speranței, scrisă în colaborare cu Vittorio Messori și publicată la Milano în 1994. Este deja bine cunoscut faptul că tinerii s-au numărat printre privilegiații atenției pline de afecțiune a Sfântului Părinte polonez. Imediat după sfințirea sa ca preot, acțiunea pastorală a lui Karol Wojtyła s-a concentrat în primul rând asupra tinerilor. Iar mai târziu, după cum papa însuși ne amintește, în ziua inaugurării pontificatului său (la 22 octombrie 1978), la sfârșitul liturghiei, le-a spus tinerilor adunați în piața San Pietro: „Voi sunteți speranța Bisericii și a lumii. Voi sunteți speranța mea.” În această carte-interviu, el a specificat că aceste cuvinte „trebuie permanent rememorate”.
Conversațiile și timpul petrecut cu tinerii l-au ajutat pe Ioan Paul al II-lea să înțeleagă cât se poate de profund ce caută și ce-și doresc ei în adâncul inimii, dar și care este caracteristica într-adevăr esențială a tinereții. Ea este „un timp dăruit de Providență fiecărui om ca o datorie”, un timp în care omul caută răspunsuri la întrebările fundamentale privind sensul vieții, un timp al „personalizării vieții omenești”, al descoperirii comuniunii și a vocației. Papa subliniază că fiecare educator, începând cu părinții, fiecare păstor de suflete „trebuie să cunoască bine această caracteristică și trebuie să o poată identifica”, ba mai mult, „trebuie să iubească ceea ce este esențial pentru tinerețe”.
Nu doar în cartea Să trecem pragul speranței, ci în repetate rânduri, Ioan Paul al II-lea a vorbit și a scris despre faptul că tinerii „au, într-adevăr, un imens potențial de bine și de posibilități creatoare”. El a dorit mereu să evidențieze că tinerii îl caută pe Dumnezeu, caută sensul vieții și răspunsuri la ceea ce îi frământă. „În această căutare nu se poate să nu întâlnească Biserica. Și însăși Biserica nu se poate să nu-i întâlnească pe tineri.” Un alt fapt asupra căruia Sfântul Părinte a atras atenția în mod constant este că tinerii „au nevoie de îndrumători și și-i doresc foarte apropiați”.
Experiența vastă acumulată ca preot și apoi ca papă în mijlocul tinerilor l-a făcut pe Ioan Paul al II-lea să mărturisească un adevăr pe care poate că îl uităm adesea: „Dacă [tinerii] recurg la persoane cu autoritate, o fac pentru că le simt pline de căldură umană și capabile să-i însoțească pe drumul ales de ei.” El a știut mereu cum să le fie apropriat, să-i asculte și să le vorbească cor ad cor. Făcând referire la zilele mondiale ale tinerilor, spunea: „Când îi întâlnesc, oriunde în lume, plec urechea mai întâi la ceea ce vor ei să-mi spună.”
Monica Râpeanu
Actualitatea creştină, nr. 8/2023, Anul XXXIV, p. 16.
