În prima duminică din iunie am participat la Jubileul de Aur al Parohiei „Sfântul Duh” din orașul Sololo, Kenya.
Dintr-o broșură a parohiei am aflat că Sololo a fost considerat de puterea colonială engleză ca fiind un important punct strategic pentru a controla granița dintre Kenya și Etiopia. Astfel, în 1920 s-a stabilit acolo o puternică garnizoană de poliție colonială, acesta fiind începutul noului oraș Sololo. În 1935 a fost construit primul magazin, iar în 1956 a fost săpată prima fântână.
Atât înainte, cât și după independență (12 decembrie 1963), creșterea orașului Sololo a fost foarte lentă. Merită reținut însă că biserica, școala și spitalul – aceste trei linii de activitate misionară – au fost elementele de bază ale dezvoltării orașului. Între 1960 și 1970, orașul a crescut și datorită refugiaților sosiți acolo din cauza războiului. Construirea drumului dintre Adis Abeba și Nairobi a făcut de asemenea pe mulți să se stabilească în noul oraș Sololo. În 1965, Episcopul Cavallera, văzând dezvoltarea localității, a cerut să i se dea – și a primit – pentru misiune o bucată de teren. El însuși trăind acolo într-un cort a pus bazele Misiunii catolice din Sololo, pe care o încredințează mai întâi misionarilor din Congregația Consolata, și ulterior misionarilor comboniani (Misionarii Consolata au fost înființați de Fericitul Giuseppe Allemano în anul 1901 și au carisma răspândirii Evangheliei. Combonianii sunt misionari care trăiesc spiritualitatea Sfântului Daniel Comboni, cunoscut pentru evlavia euharistică și dragostea pentru Africa; a trăit între 1831-1881).
Misionarii comboniani au încredințat preoților diecezani centrul misionar în iulie 2006, iar din 2012, Misiunea este păstorită de Părintele Cristian Pișta, ajutat, din 2014, de Părintele Aurelian Herciu, amândoi din Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Pe teritoriul parohiei activează și câteva surori franciscane care au grijă de bolnavii spitalului din Sololo.
Întorcându-mă cu gândul la sărbătoarea Jubileului de cincizeci de ani de existență a Parohiei, „ revăd” în seara zilei de sâmbătă, 3 iunie, sfințirea unei grote a Maicii Domnului, sfințire făcută de episcopul locului, apoi „revăd” veghea de rugăciune din biserica parohială. Duminică dimineața a avut loc Sfânta Liturghie prezidată de episcopul locului cu mulți preoți misionari și diecezani, cu credincioși din Sololo și din filialele parohiei. Liturghia a fost concelebrată afară, în aer liber, și a durat cam trei ore și nici eu, nici alții nu ne-am uitat la ceas cum că am fi fost nerăbdători să se termine mai repede. Nicidecum. Ba, putea să mai dureze, așa de plăcut și fără să-ți dai seama trecea timpul. La concelebrarea Sfintei Liturghii m-am simțit ca acasă: alte obiceiuri, alte fețe, alte locuri, dar aceeași credință, aceeași Biserică Catolică.
După Sfânta Liturghie a fost o mică pauză, iar după obiceiul locului au urmat discursurile: multe, dar plăcute, interesante. M-a emoționat pomenirea primilor misionari și a primilor botezați din Sololo, de acum 50 de ani; pomenirea următorilor misionari, până la cei de acum, Pr. Cristian și Pr. Aurelian. M-am bucurat nespus când au fost pomenite școlile și prezența Bisericii. Fără acești misionari, un număr extrem de mare de copii și tineri ar rămâne fără să știe să scrie și să citească. Prin credința predicată, misionarii le deschid acestor copii, tineri și oameni în vârstă calea spre Dumnezeu, iar prin școală le deschid calea spre lumea largă a timpurilor noastre. Gândindu-mă la aceste două aspecte ale activității misionare, mi s-a părut că am înțeles mai mult pasiunea și generozitatea celor care au „microbul” misiunilor. Și m-am simțit și eu și Arhidieceza noastră parte a activității misionare prin preoții Cristian și Aurelian.
Am vizitat și o altă Misiune în orașul Maikona unde activează doi preoți misionari din Dieceza de Iași, Pr. Claudiu Iștoc și Pr. Isidor Mârț, un centru mare, pus la punct cu multă pasiune și dăruire de Pr. Eugen Blaj, actualmente responsabil în România cu activitatea misionară. Câți copii și tineri și adulți au deschis ochii spre credință și spre școală! Dacă nu ar fi fost Biserica Catolică și misionarii, câți dintre ei n-ar fi rămas departe de lumina credinţei şi a culturii. Prin credinţă şi prin şcolile deschise cu multe sacrificii, misionarii schimbă destinele multora. Şi toate se întâmplă în numele Domnului Dumnezeu, de trei ori Sfânt.
Am spus uneori, în diferite ocazii, că Biserica nu este întreagă dacă nu este misionară. Şi ne putem mândri că avem şi noi misionarii noştri şi, prin ei, dăruim şi noi ce am primit: credinţă şi cultură.
Să fim generoşi în a-i sprijini şi încuraja pe misionarii noştri.
„Sfântă Fecioară, Maica Misiunilor, roagă-te pentru misionari și pentru noi”.
ÎPS Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de București
„Sololo: Jubileul de Aur. 50 de ani de misiune în Africa”, de ÎPS Ioan Robu, în „Actualitatea creștină”, nr. 7/2017, p. 3-4.
