În fața problemelor cu care se confrunta Biserica de la început, apostolii găsesc o soluție pentru a rezolva situația văduvelor provenite dintre păgâni și instituie slujirea diaconală, în care se remarcă Sfântul Ștefan.
În cadrul catehezei din 25 septembrie 2019, Papa Francisc s-a oprit asupra figurii Sfântului Ștefan din Faptele Apostolilor. Această carte din Noul Testament prezintă o călătorie, călătoria Evangheliei în lume, iar Sfântul Luca arată cu un mare realism rodnicia acestei călătorii, dar și apariția unor probleme în sânul comunității creștine. Încă de la început au existat probleme.
Comunitatea era formată nu numai din evrei, ci și din greci, adică persoane care proveneau din diaspora, care nu erau evrei, cu propria lor cultură și sensibilitate și având o altă religie. Aceștia se numesc astăzi „păgâni”. În fața dificultăților apar zâzania și murmurul: grecii murmură din cauza faptului că văduvele lor erau trecute cu vederea de către comunitate.
Apostolii încep un proces de discernământ care constă în a evalua bine dificultățile și a căuta împreună soluții. Găsesc o soluție distribuind diferite sarcini în vederea unei creșteri senine a trupului eclezial și pentru a se evita neglijarea „cursului” Evangheliei și grija față de membrele cele mai sărace.
Apostolii sunt tot mai convinși că vocația lor principală este rugăciunea și predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea și vestirea Evangheliei; și rezolvă problema instituind un nucleu de „şapte bărbaţi cu nume bun, plini de duh şi înţelepciune” (Fap 6, 3), care după ce au primit impunerea mâinilor s-au ocupat de slujirea la mese. Este vorba de diaconi, care sunt creați pentru aceasta, pentru slujire.
Și apostolii creează șapte diaconi, și printre cei șapte diaconi ies în evidență Ștefan și Filip. Ștefan predică Evanghelia cu putere, dar cuvântul său întâlnește o rezistență încăpățânată. Adversarii săi, pentru a-l face să renunțe, recurg la calomnie și la mărturia falsă. Condus în fața sinedriului și acuzat de către martori falși, Ștefan, pentru a se apăra, proclamă o relectură a istoriei sfinte centrate pe Cristos. Ștefan nu folosește jumătăți de măsură, ci vorbește folosind cuvinte clare și spunând adevărul, ceea ce provoacă reacția violentă a celor care ascultau, care îl condamnă la moarte pe Ștefan, la moartea prin lapidare. Cu toate acestea, Ștefan manifestă adevărata „stofă” de ucenic al lui Isus, încredințându-și viața în mâinile Domnului și, în acest moment, rugăciunea lui Ștefan este foarte frumoasă: „Doamne Isuse, primește duhul meu” (Fap 7, 59) și moare ca fiu al lui Dumnezeu, iertând: „Doamne, nu le socoti păcatul acesta” (Fap 7, 60).
Aceste cuvinte ale lui Ștefan ne învață că nu discursurile frumoase arată identitatea noastră de copii ai lui Dumnezeu, ci numai abandonarea propriei vieți în mâinile Tatălui și iertarea celor care ne-au jignit ne fac să vedem calitatea credinței noastre. Să-i cerem Domnului să putem învăța să trăim o viață în plinătate.
Biserica astăzi este bogată în martiri, este irigată de sângele lor care este „sămânța noilor creștini”.
Actualitatea creştină, nr. 9/2021, Anul XXXII, p. 23.
