Sfânta Scriptură ne întăreşte în convingerea că moartea este inevitabilă. Omul este „ca iarba care încolțește la răsăritul soarelui, iar seara e secerată şi se usucă”. În lumea poeziei răposaţii sunt asemenea frunzelor ce cad din arbori toamna.
Imaginea ne sugerează că moartea este asemenea toamnei când arborii sunt goliţi de frunze, de forţa lor vitală. De aici rezultă că viaţa pe pământ e trecătoare, provizorie, întărindu-ne în cunoaşterea că nu avem o locuinţă stabilă pe acest pământ.
Spunea Pascal că moartea ar fi mai uşor de suportat dacă nu ne-am gândi la ea. Dar lucrurile nu stau deloc aşa. Cronica neagră ne șfichiuiește sistematic cu scene de terorism, crime. Deşi e brutal să o spunem, totuşi acestea confirmă că moartea este argumentul cel mai serios şi cu siguranţă inevitabil.
Conştientă de acest fapt, Biserica a dedicat ziua de 2 noiembrie Comemorării credincioşilor răposaţi, oferindu-ne o bună ocazie să ne oprim şi să medităm asupra realităţii morţii. Dar Biserica limpezeşte, purifică gândul la moarte de orice întinare violentă, de orice spaimă, umplându-ne inimile cu fiori de mângâiere, de speranță, deoarece în Biserică moartea e privită la lumina credinţei în Cristos cel Înviat. În credinţă privim la cei dragi ai noştri care se odihnesc în cimitire.
Catehismul Bisericii Catolice ne învaţă că „unirea dintre cei aflaţi pe cale şi fraţii care au adormit în pacea lui Cristos nu se întrerupe în niciun fel, ci dimpotrivă, după credinţa statornică a Bisericii, este întărită prin comunicarea bunurilor spirituale”. E o comunicare atât înspre, cât şi dinspre cei răposaţi. Prin rugăciunea Bisericii, noi cei de pe cale ne redescoperim strâns uniţi cu răposaţii noştri. Sfântul Paul le spune tesalonicenilor: rugaţi-vă fără încetare. Altfel spus, faceţi din viaţa voastră o permanentă rugăciune.
O floare pusă la mormânt cu sensibilitate şi iubire poate vădi dorinţa interioară de a întâlni, de a-i vorbi persoanei răposate, ori este oglindirea exterioară a binelui voit acesteia. Ornarea cu flori şi lumânări, dar chiar şi lacrimile trebuie să fie însoţite de rugăciunea încrezătoare. Rugăciunile pentru răposaţi sunt numite sufragii, adică sacrificii, oferite în favoarea lor pentru a obţine izbăvirea de pedepsele meritate din cauza păcatelor comise de-a lungul vieţii şi neispăşite încă până în clipa morţii. Sfânta Liturghie este cea mai minunată formă de rugăciune şi mijlocire. Este binele spiritual suprem care ne leagă pe toţi împreună.
De aceea aş vrea să reamintesc cu tărie că dacă vrem să cinstim cu adevărat memoria celor dragi, o putem face înainte de toate prin participarea duminicală la Sfânta Liturghie.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 11/2019, Anul XXX, p. 22.
