Text: Pr. Tarciziu Șerban*
„După ce au plecat magii, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif, zicând: «Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!» Sculându-se, Iosif a luat copilul şi pe mama lui, în timpul nopţii, şi a plecat în Egipt. A rămas acolo până la moartea lui Irod…”. (Mt 2,13-15)
În prima duminică de după sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos[1], Biserica ne invită să celebrăm o sărbătoare dedicată Sfintei Familii de la Nazaret. Membrii acestei Familii au fost principalii protagonişti ai sărbătorilor Crăciunului. Şi chiar dacă în prim-plan au fost când Maria, când Iosif şi, mai ales copilul nou-născut, Isus, de fiecare dată ceilalţi membri erau prezenţi. Altfel spus, evangheliştii au scos cu grijă în evidenţă faptul că aceşti trei protagoniști ai evenimentelor alcătuiesc o Familie şi se comportă ca atare. De aceea, dacă voim să descoperim câteva din trăsăturile caracteristice ale familiei creştine, va trebui să ne lăsăm purtaţi de evanghelişti în intimitatea Familiei de la Nazaret.
Textul evanghelic din acest an ne prezintă un eveniment critic din viaţa acestei Familii. Viaţa copilului se află în mare pericol. Regele Irod, după ce a aflat de naşterea unui nou rege la Betleem, vrea să-l ucidă. Înştiinţat în vis de un înger al Domnului, Iosif ia copilul şi pe mama lui şi chiar în noaptea aceea plecă în Egipt, pentru a-i pune la adăpost. Aceste câteva detalii ne sugerează că o familie se salvează şi dăinuie doar atunci când se supune voinţei lui Dumnezeu (voinţă exprimată în diferite feluri: prin glasul Evangheliei, prin glasul învăţăturii Bisericii etc). E drept că în acest episod nici mama şi nici copilul nu par să joace vreun rol activ. Cel care acţionează este Sfântul Iosif. Şi totuşi, textul nostru ne lasă să înţelegem că voinţa lui Dumnezeu ajunge la ei prin intermediul tatălui purtător de grijă, iar supunerea lor faţă de voinţa lui devine sinonimă cu supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu. De remarcat este şi faptul că Iosif îşi asumă cu promptitudine responsabilităţile de tată şi de soţ. Altfel spus, asumarea responsabilităţilor de către fiecare membru al familiei reprezintă împlinirea voinţei lui Dumnezeu.
Iată câteva trăsături care fac ca familia să fie de nezdruncinat.
[1] Sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret se celebrează, de obicei, în duminica dintre sărbătoarea Crăciunului şi cea a Maternităţii sfintei Fecioare Maria (Anul nou). Când însă Crăciunul coincide cu ziua duminică, atunci sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret se celebrează în ziua de 30 decembrie.
* Sfânta Familie de la Nazaret, modelul familiilor creștine, de Pr. Tarciziu Şerban, în „Actualitatea creștină” nr. 13/2016, Anul XXVII, pag. 20.
