La mijlocul lunii august celebrăm sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, o sărbătoare iubită atât de credincioșii din Occident cât și de cei din Orient; o sărbătoare în care Biserica o contemplă pe Sfânta Fecioară Maria în drumul ei spre Ierusalimul ceresc pentru a întâlni chipul Tatălui și a revedea chipul Fiului său, Isus.
De atâtea ori în timpul vieții ei pământești Maria a străbătut drumuri anevoioase, până la ultimul moment dureros al Calvarului, fiind asociată la Misterul Pătimirii lui Cristos! Astăzi o contemplăm ajunsă la „muntele lui Dumnezeu”, o vedem „îmbrăcată în soare”, având „luna sub picioarele ei, iar pe cap o cunună de douăsprezece stele” (Ap 12,1); o contemplăm trecând pragul Patriei cereşti.
Sfânta Fecioară Maria a fost prima care a crezut în Fiul lui Dumnezeu şi este prima înălţată cu trupul şi cu sufletul la cer. A fost prima care l-a primit în braţele ei pe Pruncul Isus şi este prima primită în braţele Sale în Împărăţia Tatălui veşnic. Maria, tânăra umilă şi modestă dintr-un sat de la periferia Imperiului Roman, tocmai pentru că a primit şi a trăit Evanghelia, a fost primită de Dumnezeu să stea pentru veşnicie alături de tronul Fiului Său. În acest fel, Dumnezeu îi dă jos de pe tronuri pe cei puternici şi îi înalţă pe cei umili (cf. Lc 1,52).
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este un mister care ne priveşte pe fiecare dintre noi, care priveşte viitorul nostru. De altfel, Sfânta Fecioară ne precede pe drumul pe care îl străbat cei care prin Botez au legat viaţa lor de Isus aşa cum Maria şi-a legat propria viaţă de El. Sărbătoarea de la 15 august ne invită să privim Cerul, anticipă „cerul nou şi pământul nou” (Ap 21,1), prin triumful lui Cristos Înviat asupra morții și înfrângerea definitivă a celui rău.
Acum 45 de ani, în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a avut loc un eveniment deosebit în Catedrala noastră: montarea vitraliului din centrul absidei altarului, reprezentând-o pe Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită, Patroana Arhidiecezei noastre. Vitralistul care l-a realizat a fost pictorul Ion Brodeală (1924 – 2015) care, într-un interviu acordat Anei Boariu mărturisea: „Intram deseori în sfântul lăcaș, unde căutam pacea și reculegerea sufletească în acele timpuri nesigure. Una dintre bombele pustiitorului război, pe atunci recent stins, spulberase toate vitraliile Catedralei […]. Și am început să-mi imaginez cum ar fi să fiu eu cel care – prin destin – propune și înfăptuiește (cu voia Domnului) acele vitralii demne și potrivite unicei catedrale romano-catolice bucureștene” (Ana Boariu, Vitraliile Catedralei Sfântul Iosif, în „Catedrala Sfântul Iosif”, coord. Victor Bortaș, Editura ARCB 2010, p. 109). Și, într-adevăr, Ion Brodeală a fost desemnat, ani mai târziu, de către monseniorul Francisc Augustin să realizeze vitraliile din altarul și din nava principală a Catedralei. Nu știu dacă artistul a urmărit acest lucru, dar a început și a încheiat opera sa din Catedrala noastră cu vitralii dedicate Sfintei Fecioare Maria: primul a fost cel din centrul absidei altarului – Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită; ultimul, cel care încheie seria din ferestrele laterale și care „povestesc” Istoria mântuirii – Încoronarea Sfintei Fecioare Maria.
Momentul instalării primului vitraliu a fost unul încărcat de emoţie pentru toţi cei aflaţi în acea zi în sfântul lăcaş. Îşi amintea mai târziu Ion Brodeală: „Jos, Monseniorul stătea cu binoclul. Voia să vadă cum se desfășoară totul. […] Femeile din biserică plângeau și am crezut că nu le place, că am greșit cu ceva. Dar nu era asta. Intra soarele prin cioburile colorate. La miezul zilei, lumina era extraordinară pentru vitraliu. Când m-am apropiat de Monsenior, am văzut că și el avea lacrimi în ochi” (idem, p. 118).
Dacă faceți această experiență, intrând în Catedrală într-o zi însorită, spre amiază, veți fi pătrunși de lumina care trece prin vitraliu și sufletul celui credincios va fi și el luminat de Cel care a spus: „Eu sunt lumina lumii” (In 8,12). Lumina a venit în lume prin Sfânta Fecioară, cea care ne este propusă ca model de credință și mamă ocrotitoare. Pentru Biserică, Sfânta Fecioară Maria este, în primul rând, cea fericită pentru că a crezut, este prima care a crezut, și l-a urmat pe Isus, Fiul ei, în peregrinarea sa maternă de credință. În evlavia noastră față de Maria, includem înainte de toate slăvirea credinței ei căutând și noi sprijin, prin mijlocirea ei, pentru propria credință.
Prin aceeași credință care a făcut-o fericită, Născătoarea de Dumnezeu este prezentă în viața și în misiunea Bisericii, iar mijlocirea Mariei pentru noi este strâns legată de maternitatea ei, de faptul că este mamă. Mijlocirea Sfintei Fecioare, care s-a manifestat prima dată la Cana în Galileea, acolo unde Isus a transformat apa în vin, continuă și astăzi în viața Bisericii și a fiecăruia dintre noi. Astfel, maternitatea Mariei dăinuie în Biserică neîncetat ca mijlocire de rugăciune.
Conciliul Vatican II ne învață: „În iubirea ei maternă, [Maria] are grijă de frații Fiului său care sunt încă pe cale și amenințați de primejdii și strâmtorări, până ce vor fi duși în patria fericită. De aceea, Sfânta Fecioară este invocată în Biserică sub titlurile de Apărătoare, de Sprijinitoare, de Ajutătoare, de Mijlocitoare” (Lumen Gentium, 62).
Aminteam în editorialul din luna mai a.c. că în timpul Conciliului, Papa Paul al VI-lea a proclamat-o solemn pe Sfânta Fecioară Maria Mama Bisericii, adică a întregului popor creștin, atât a credincioșilor cât și a păstorilor. Mai târziu, în 1968, el a repetat: „Noi credem că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, noua Evă, Maica Bisericii, își continuă în cer misiunea maternă față de mădularele lui Cristos, colaborând la nașterea și creșterea vieții dumnezeiești în sufletele celor răscumpărați” (Paul al VI-lea, Profesiunea solemnă de credință, în AAS 60, 1968, p. 438).
Să alergăm și noi la mijlocirea Sfintei Fecioare Maria cu încredere filială, ascultând și îndemnul Bisericii: „Toți creștinii să înalțe rugăciuni stăruitoare către Mama lui Dumnezeu și Mama oamenilor, pentru ca ea, care a sprijinit cu rugăciunile sale începuturile Bisericii, și acum, când este înălțată în ceruri peste toți sfinții și îngerii să mijlocească la Fiul său […] ca toate familiile popoarelor […] să se unească în mod fericit, cu pace și armonie, într-un singur Popor al lui Dumnezeu” (Lumen Gentium, 69).
PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 8/2018, Anul XXIX, pag. 3.
