Ne aflăm deja în luna decembrie. Afară este răcoare, zilele sunt scurte, iar nopțile foarte lungi. Pentru mulți dintre noi, zilele acestea sumbre sunt sursă de depresie, întrucât întunericul îi alungă în casele lor unde secătuiesc de atâta singurătate. Poate doar zgomotul televizoarelor le mai diminuează puțin această senzație, fără însă a le oferi vreo bucurie. De aici și numeroasele și variatele tensiuni, neliniști, angoase și chiar violențe.
Nouă, creștinilor, toată această atmosferă sumbră ne oferă prilejul unei interiorizări și al unui parcurs spiritual care poate însemna o trecere de la întuneric la lumină, îndeosebi ieșirea din beznele noastre sufletești spre Lumina care împrăștie beznele lumii.
Acest parcurs ne este susținut în Biserică de timpul special Adventului, de-a lungul căruia suntem călăuziți spre sărbătorile luminoase ale Crăciunului. Atât liturgia, cât și textele biblice propuse spre reflecție și meditare ne vorbesc despre noi înșine, despre neliniștile, problemele, dificultățile cu care ne confruntăm. Între ele se regăsesc și stările noastre sufletești negative, reproșurile pe care ni le face conștiința pentru indelicatețile, greșelile și vinovățiile noastre față de cei dragi ai noștri sau față de semeni (colegi, vecini, persoane întâlnite ocazional). Dar, ele ne vorbesc și despre așteptările, aspirațiile, speranțele care își caută împlinire și mai ales despre un nou mod de a fi și de a trăi, convinși fiind că ele ne sunt inspirate de Lumina care vine în lume.
Autorul Psalmului 143 a făcut cândva o astfel de experiență. După ce a pus cuvânt pe neliniștile sale, a pornit spre Lumina dătătoare de sens, de pace și de bucurie. El spunea: Doamne, ascultă rugăciunea mea, pleacă-ți urechea la cererea mea! Se stinge în mine sufletul și neliniștită este în mine inima mea! Îmi aduc aminte de zilele de demult, cuget la toate faptele… Întind spre tine mâinile mele, sufletul meu este înaintea ta ca un pământ lipsit de apă. Fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea! Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci spre tine se înalță sufletul meu… pentru că sunt slujitorul tău!
Doar cu o astfel de stare de spirit îndrăznim să înaintăm prin dificultățile vieții.
Întind spre tine mâinile mele, sufletul meu este înaintea ta ca un pământ lipsit de apă./ Fă să aud dis-de-dimineață îndurarea ta, căci în tine mi-am pus încrederea!/ Fă-mă să cunosc calea pe care voi merge, căci spre tine se înalță sufletul meu…/ pentru că sunt slujitorul tău! (Ps 143,6.8.12c)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 12/2023, Anul XXXIV, p. 24.
