Învierea Domnului, 2014
Iubiți frați și surori, preacucernici părinți și persoane consacrate,
Sfânta Evanghelie proclamată în noaptea de Paști ne arată cum Maria Magdalena și cealaltă Marie au mers să vadă mormântul. „Și iată a venit un cutremur mare: Îngerul Domnului a coborât din cer, a venit și a rostogolit piatra, apoi s-a așezat pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, iar haina lui era albă ca zăpada. La vederea lui, paznicii s-au cutremurat de frică și au rămas ca morți. Dar îngerul a spus femeilor: «Voi nu vă temeți! Știu că îl căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat, după cum a zis. Veniți și vedeți locul unde a zăcut»” (Mt 28, 2-6). Prin aceste cuvinte, Evanghelistul Matei pune relatarea Învierii lui Isus în contextul noutății creștine, preluând însă din Vechiul Testament elementele care însoțesc intervențiile lui Dumnezeu, cum sunt: apariția îngerului, cutremurul, fulgerul și albul imaculat al hainei.
Merită o atenție deosebită mărturia femeilor, mărturie care dă o garanție deosebită evenimentului extraordinar al Învierii, din moment ce ele, femeile, conform dreptului antic și ebraic, nu erau apte să fie martori. De asemenea, trimiterea în „Galileea” este fără îndoială foarte importantă: prin ea se arătă faptul că Cel Înviat este același Isus care a vorbit și a trăit cu ucenicii săi înainte de a muri și nu există vreo diferență între Isus cel cunoscut de istorie și Isus care a înviat și care a devenit „Domnul” sau „Stăpânul” istoriei, al Bisericii și al lumii.
Potrivnicii lui Isus care l-au dus la moarte au sigilat piatra mormântului, au pus și pază acolo, crezând că în felul acesta se termină cu totul cazul celui care îi tulbura cu învățăturile și cu minunile sale. Măsurile luate însă nu țin multă vreme, căci cutremurul din ora morții lui Isus se repetă în zorii primei zile a săptămânii. Femeile evlavioase au în fața lor urmările acelui cutremur și privind îl văd pe Îngerul Domnului stând așezat pe piatra care închidea mormântul, piatra sigilată, privită ca semn al victoriei morții; însă ele descoperă semnul atotputerniciei lui Dumnezeu: „Nu este aici, căci a înviat după cum a zis”. Acest adevăr descoperit de Tatăl ceresc prin vocea îngerului a ajuns până la noi, cei de astăzi, care, iată, ne adunăm să cinstim Sărbătoarea Învierii, cea mai mare sărbătoare creștină. Catehismul Bisericii Catolice ne spune că „Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinței noastre în Cristos, crezut şi trăit ca adevăr central de cea dintâi comunitate creştină, transmis ca adevăr fundamental de Tradiţie, stabilit de documentele Noului Testament, predicat ca parte esenţială a Misterului Pascal împreună cu Crucea: Cristos a înviat din morţi, / Cu moartea pe moarte călcând; / Şi celor din morminte / Viaţă dăruindu-le. Misterul Învierii lui Cristos este un eveniment real care a avut manifestări constatate istoric aşa cum atestă Noul Testament. Sfântul Paul le scrie deja corintenilor, către anul 56: «V-am transmis, înainte de toate, ceea ce am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că s-a arătat lui Chefa, apoi celor Doisprezece» (1Cor 15,3-4). Apostolul vorbeşte aici despre tradiţia vie a Învierii pe care o primise după convertirea sa la porţile Damascului. «Pentru ce-l căutaţi pe Cel Viu între cei morţi? Nu este aici, ci a înviat» (Lc 24, 5-6). În cadrul evenimentelor Paştelui, mormântul gol este primul element întâlnit. Acesta nu este o dovadă directă în sine. Lipsa trupului lui Cristos din mormânt ar putea fi explicată şi altfel. Cu toate acestea, mormântul gol a constituit un semn esenţial pentru toţi. Descoperirea lui de către ucenici a fost primul pas spre recunoaşterea faptului însuşi al Învierii. Este cazul femeilor sfinte mai întâi, apoi al lui Petru. «Ucenicul pe care-l iubea Isus» (In 20,2) afirmă că, intrând în mormântul gol şi descoperind «fâşiile de pânză jos» (In 20,6), «a văzut şi a crezut» (In 20,8). Aceasta presupune că el a constatat, după starea în care se afla mormântul gol, că lipsa trupului lui Isus nu putea fi o lucrare omenească şi că Isus nu revenise pur şi simplu la o viaţă pământească, aşa cum se întâmplase cu Lazăr. Maria Magdalena şi femeile sfinte, care veneau ca să isprăvească îmbălsămarea trupului lui Isus, îngropat în grabă în seara Vinerii Sfinte din cauza venirii sabatului, au fost cele dintâi care l-au întâlnit pe Cel înviat. Aşadar, femeile au fost primele mesagere ale Învierii lui Cristos pentru apostolii înşişi (cf. Lc 24, 9-10) (…) Învierea lui Cristos – şi însuşi Cristos înviat – este principiu şi izvor al învierii noastre viitoare: «Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. (…) Căci, precum toţi mor în Adam, tot astfel toţi vor fi înviaţi în Cristos» (1Cor 15,20-22). În aşteptarea acestei împliniri, Isus cel înviat trăieşte în inima credincioşilor săi. În El creştinii «gustă puterile veacului viitor» (Evr 6, 5) şi viaţa lor este atrasă de Cristos în sânul vieţii dumnezeieşti, «ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru sine, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei» (2Cor 5, 15)”.
Învățătura catehismului este cu adevărat Crezul nostru despre Învierea pe care o sărbătorim și o mărturisim împreună cu întreaga Biserică Catolică, iar anul acesta, slavă Domnului, o sărbătorim în același timp și cu Bisericile Ortodoxe.
Asemenea Apostolilor, și noi, cei de astăzi, suntem vestitori ai Învierii și transmitem celor din timpul nostru și celor care vor veni după noi această convingere care străbate ființa noastră: Isus este Cel Viu, Isus este Domnul și Mântuitorul nostru, Calea, Adevărul și Viața noastră.
Mărturia noastră nu stă doar în cuvinte și în bucuria sărbătorii anuale a Paștelui, ci în întreaga noastră viață care a fost pusă în Cristos Cel pururi Viu și prezent în noi și în Biserică, învățând și luminând pe toți cu învățătura sa și hrănindu-ne cu Trupul și Sângele său, în Sfânta Împărtășanie.
Împreună cu Episcopul auxiliar Cornel Damian vă dorim Sărbători fericite și vă salutăm spunându-vă „Cristos a înviat!”.
ÎPS Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de București
