În ultimele luni, descoperirea a peste o mie de morminte nemarcate[1] în incinta mai multor foste școli rezidențiale[2] pentru indigeni din Canada a trezit un nou val de indignare în lumea întreagă; atacul este țintit mai ales asupra Bisericii Catolice, majoritatea acestor școli fiind administrate la vremea respectivă de congregații catolice[3]. În urma descoperirii mormintelor, șase biserici catolice și o biserică anglicană, toate aflate în Canada, au fost arse complet, iar multe alte lăcașuri de cult au fost vandalizate. O cercetare amănunțită a situației mormintelor recent descoperite și a legăturii lor cu aceste școli și cu Biserica Catolică este necesară pentru a oferi o perspectivă informată de ansamblu.
Sumarul descoperirilor
Descoperirile făcute până în prezent sunt legate de patru școli, după cum urmează: pe 28 mai 2021 s-a anunțat descoperirea a 215 morminte de copii nemarcate și nedocumentate în incinta fostei școli Kamloops Indian Industrial School din British Columbia. Această școală a fost administrată de Biserica Catolică din 1880 până în 1969 (din 1883 de către Ordinul Misionarilor Oblați ai Mariei Imaculate); din 1969, școala a fost preluată de guvern, care a transformat-o în școală de zi și apoi a închis-o în 1978. În anii ’50 era cea mai mare școală industrială pentru indigeni din Canada, având înscriși până la 500 de elevi odată.
Pe 24 iunie 2021 a fost anunțată descoperirea a 751 de morminte nemarcate în incinta cimitirului școlii Marieval Indian Residential School din Saskatchewan. Această școală a funcționat din 1898 până în 1996, și aici, în 1969, conducerea a fost preluată de la Biserica Catolică de către guvernul canadian. În acest caz, nu se știe câte dintre morminte aparțin unor copii care au fost la această școală și câte aparțin altor membri ai comunității locale sau personalului școlii.
Pe 30 iunie 2021, descoperirea a 182 de morminte nemarcate a fost confirmată în incinta fostei școli industriale St. Eugene Mission Residential School din British Columbia. Această școală a funcționat sub administrarea Bisericii Catolice în perioada 1912-1969, când a trecut sub conducerea statului și a fost apoi închisă în 1970. Mormintele nemarcate au fost descoperite pe teritoriul cimitirului și, din nou, încă nu se știe câte – sau dacă – aparțin unor copii care au fost înscriși la această școală.
Pe 12 iulie 2021 s-a anunțat descoperirea a peste 160 de morminte nemarcate și nedocumentate pe mica insulă Penelakut de lângă Vancouver. Aici, din 1890 până în 1975, a funcționat școala Kuper Island Industrial School. În 1969, conducerea școlii a fost preluată de la Biserica Catolică de către guvernul canadian.
O istorie complexă, cu rădăcini în politica de stat
Politica școlilor rezidențiale industriale pentru indigeni a fost preluată de la Statele Unite. În Legea Indiană dată în 1876, statul canadian se angaja la educarea indigenilor. În anii 1880 a fost adoptat și implementat sistemul școlilor rezidențiale prin care statul înființa și susținea financiar aceste instituții conduse de diferite confesiuni creștine. Două modificări aduse la Legea Indiană în 1894 și 1920 au împuternicit agenții Departamentului pentru Problemele Indienilor să înlăture copiii indigeni din familiile lor pentru diferite motive[4] și au făcut obligatorie înscrierea la o școală (de obicei) de tip rezidențial a copiilor First Nations de vârstă școlară[5].
Scopul dorit al acestor școli era asimilarea populațiilor indigene în societatea europeană canadiană, dar și dorința de a-i face mai independenți (prin formarea în diferite meșteșuguri și agricultură). Conducerea școlilor a fost delegată diferitelor confesiuni creștine fiindcă se credea că încreștinarea indigenilor va grăbi procesul de asimilare.
Într-adevăr, mai ales experiența de a fi constrânși să plece de acasă, imposibilitatea de a se întoarce timp îndelungat, cât și faptul că le era în general interzis să vorbească în limba lor maternă sau să-și practice credința tradițională, au făcut ca mulți elevi să sufere traume psihice și emoționale. La acestea se adaugă și cazuri concrete de abuz fizic, emoțional și sexual.
Însă au fost numeroși alți factori care au contribuit la criza școlilor rezidențiale. Unul însemnat a fost susținerea financiară neadecvată din partea statului canadian. Raportul cu rezultatele cercetărilor Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere[6] declară că fondurile, distribuite în funcție de numărul de copii înscriși în școli (finanțare per capita), erau aproape tot timpul insuficiente. În plus, această politică de finanțare a dus la creșterea competiției pentru elevi și i-a determinat pe conducătorii școlilor să ia copii care nu erau apți pentru învățare fie din cauza sănătății (infectați cu diferite boli care circulau la acea vreme, în principal tuberculoză), fie din cauză că erau prea mici. Astfel, fondurile erau adesea insuficiente pentru susținerea materială a copiilor, pentru salariile personalului ori pentru întreținerea clădirilor și a cimitirelor.
Trebuie ținut seama și de faptul că rata de mortalitate a copiilor indigeni era mai mare decât a celor de descendență europeană, în parte din cauza imunității scăzute a indigenilor la bolile europene. Din păcate, școlile slab întreținute și aglomerate erau un mediu propice răspândirii bolilor. Tuberculoza (cu care copiii erau adesea infectați înainte să ajungă la școală) și gripa spaniolă au făcut ravagii atât printre elevi, cât și printre personal. Rata mortalității a scăzut însă drastic după marile progrese în medicină de la sfârșitul anilor ’40, aproape egalând-o pe cea a copiilor de descendență europeană.[7]
Prin urmare, factorii care converg în problema școlilor rezidențiale sunt numeroși. În lipsa unei anchete detaliate, care să arate când și la ce vârstă au murit persoanele care se odihnesc în mormintele recent descoperite, cât și motivul pentru care mormintele sunt nemarcate, nu se poate trage concluzia că toate aceste morți se datorează cruzimii, și în mod particular cruzimii Bisericii Catolice. Deși regimul acestor școli a fost traumatic pentru mulți dintre elevii lor, trebuie ținut cont că există și o parte bună: pentru mulți școlile respective au fost de ajutor, oferindu-le o educație, un acoperiș și trei mese pe zi, ceea ce la vremea respectivă le lipsea multor familii indigene.
Se estimează că în perioada 1883-1997 (când s-a închis ultima școală), circa 150.000 de copii din triburile First Nations, Inuit și Métis au studiat la școli rezidențiale (adică în medie 1.315 copii anual). Cercetarea aflată în desfășurare la Centrul Național pentru Adevăr și Reconciliere[8] aproximează că cel puțin 4.100 dintre aceștia au murit cât se aflau la școală, însă din cauza lipsei documentației, mai ales de la sfârșitul secolului al XIX-lea, este probabil că nu se va ști niciodată numărul exact.
Drumul spre reconciliere
În primăvara anului 1991, Conferința Episcopilor Catolici Canadieni a organizat o întâlnire cu episcopii și superiorii ai căror dieceze sau congregații au fost implicate în școlile rezidențiale; la întâlnire au participat și opt înțelepți din triburile indigene, membri ai celorlalte confesiuni implicate și membri ai Coaliției pentru Drepturile Indigenilor[9]. Întâlnirea a recunoscut implicarea diferitelor părți ale Bisericii Catolice din Canada în realitatea dureroasă a școlilor, au deplâns această situație și au propus pași concreți pentru a merge înainte, corectând și vindecând greșelile trecutului. În vara aceluiași an, în cadrul celui mai mare pelerinaj al indigenilor, Pr. Doug Crosby, președintele Conferinței Misionarilor Oblați din Canada (congregația care a administrat majoritatea școlilor rezidențiale aflate sub jurisdicția Bisericii Catolice), a adresat o cere de iertare în numele misionarilor Oblați din Canada pentru situațiile concrete de abuz suferite de copii în cadrul școlilor[10].
Unul dintre marile scandaluri actuale vehiculate de mass-media este că Biserica Catolică, în special Papa, nu ar fi prezentat până acum vreo cerere de scuze. Așa cum am scris mai sus, atât Misionarii Oblați, cât și varii episcopi canadieni deja au făcut aceasta. Trebuie menționat și că, încă din 2009, în urma unui proces demarat de episcopii canadieni și liderii indigeni, ca urmare directă a acordului de reconciliere adoptat în 2007 (IRSSA[11]), Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit la Vatican cu o delegație de aborigeni. Pe 29 aprilie 2009, după o audiență în Piața Sfântul Petru, Papa s-a întâlnit în particular cu șeful comitetului Adunării Naționale a Primelor Națiuni[12], Phil Fontaine, alături de care se mai aflau alți lideri indigeni, foști elevi ai școlilor rezidențiale și episcopi canadieni. Din cuvintele respectuoase și înțelepte ale lui Fontaine reiese că această întâlnire reprezintă „realizarea imposibilului” și că este un pas important în reconciliere, oferind speranță pentru viitor: „astăzi, împreună cu dumneavoastră, am împletit speranța cu istoria”. De asemenea, comunicatul de presă al Vaticanului, dat cu această ocazie, afirmă: „Dată fiind suferința pe care au trăit-o unii copii în sistemul de școli rezidențiale canadiene, Sfântul Părinte și-a exprimat mâhnirea față de ororile cauzate de comportamentul deplorabil al unor membri ai Bisericii și și-a exprimat compasiunea și solidaritatea în rugăciune. Sfinția Sa a subliniat faptul că actele de abuz nu pot fi tolerate în societate. S-a rugat ca toți cei afectați să trăiască vindecarea și a încurajat popoarele First Nations să continue să meargă înainte cu speranță reînnoită.”[13]
Mai trebuie menționat că anul trecut, 2020, înainte de descoperirea oricărui mormânt nemarcat, Papa Francisc urma să se întâlnească cu o delegație de aborigeni canadieni. Această întâlnire a fost însă amânată din pricina pandemiei, iar acum a fost reprogramată pentru 17-20 decembrie 2021, când Papa se va întâlni cu cele trei grupuri de delegați, First Nations, Inuit și Métis. De asemenea, în cuvântul său de la Angelus din 6 iunie 2021, Papa Francisc s-a alăturat „episcopilor canadieni și întregii Biserici Catolice în exprimarea apropierii față de poporul canadian care a fost șocat” de vestea „traumatizantă” a descoperirii mormintelor nemarcate. Papa a adresat o chemare autorităților politice și religioase din Canada „să continue să lucreze împreună cu sârguință pentru a explica acest eveniment trist și să se angajeze cu smerenie la un drum de reconciliere și vindecare”.
Prin urmare, nici Biserica Catolică și nici Papa nu au evitat să abordeze aceste realități și descoperiri triste. Totodată, problema școlilor rezidențiale este una foarte complexă, derulată pe o perioadă de 114 de ani și în care au fost implicate multe părți. Fără a diminua realitatea experiențelor traumatice trăite de indigeni, trebuie ținut cont de faptul că factorii care au dus la suferința și chiar la moartea copiilor indigeni din școlile rezidențiale nu se rezumă la cruzimea personalului, iar arderea de biserici nu este nicidecum un act de reparare istorică, ci doar de perpetuare a greșelilor trecutului. Pentru formularea unei concluzii apte să restaureze dreptatea, trebuie să așteptăm găsirile concrete ale investigațiilor aflate în desfășurare.
[1] Atenție, nu este vorba de gropi comune, ci de morminte separate, dar nesemnalizate în vreun fel.
[2] Erau de două tipuri: cu internat sau industriale. Și cele industriale funcționau în regim de internat, însă acestea au fost ideea guvernului și erau menite pentru adăpostirea și educarea unor grupuri mai numeroase de elevi. Sistemul școlilor cu internat simple a fost preluat de la activitatea misionară desfășurată înainte de Legea Indiană din 1876, dar odată cu instituționalizarea acestora (după 1876) au devenit foarte asemănătoare ca regim cu școlile industriale, astfel încât amândouă tipurile de școli au fost încadrate sub termenul-umbrelă „școli rezidențiale”.
[3] Celelalte școli erau conduse de alte confesiuni creștine, precum Biserica Anglicană sau Biserica Prezbiteriană.
[4] https://ehprnh2mwo3.exactdn.com/wp-content/uploads/2021/01/Principles_English_Web.pdf, pp. 31-33.
[5] Am găsit informații diferite asupra „vârstei școlare”, fie 5-15 ani, 7-15 ani ori 6-16 ani – cel mai probabil este aceasta din urmă.
[6] https://ehprnh2mwo3.exactdn.com/wp-content/uploads/2021/01/Principles_English_Web.pdf, pp. 30-31.
[7] Pentru mai multe informații asupra condițiilor de viață în școli, rata mortalității, gestionarea cimitirelor școlilor etc.: https://ehprnh2mwo3.exactdn.com/wp-content/uploads/2021/05/AAA-Hamilton-cemetery-Final.pdf.
[8] https://nctr.ca/.
[9] Aboriginal Rights Coalition.
[10] Pentru textul cererii de iertare: http://caid.ca/MisOblMarImmApo2001.pdf.
[11] Indian Residential School Settlement Agreement [Acordul de despăgubire pentru foștii elevi ai școlilor rezidențiale]: https://www.residentialschoolsettlement.ca/Settlement.pdf. Pentru mai multe informații, consultați și https://www.thecanadianencyclopedia.ca/en/article/indian-residential-schools-settlement-agreement.
[12] National Assembly of First Nations.
[13] https://www.cccb.ca/indigenous-peoples/resources/indian-residential-schools-truth-reconciliation-commission/pope-benedict-xvi/.
Francesca Gehl
Actualitatea creştină, nr. 9/2021, Anul XXXII, p. 28-31.
