În cadrul catehezei din 9 octombrie 2019, Papa Francisc s-a oprit asupra figurii lui Saul din cartea Faptele Apostolilor, prezentându-l ca fiind cel care din persecutor a devenit evanghelizator și instrument ales al lui Dumnezeu.

La începutul catehezei, Papa Francisc a pornit „de la episodul lapidării lui Ștefan” când „apărea o figură care, alături de cea a lui Petru, este cea mai prezentă și incisivă în Faptele Apostolilor: cea a «unui tânăr numit Saul» (Fap 7,58)”. Saul „este descris la început ca cineva care aprobă moartea lui Ștefan și care «vrea să distrugă Biserica» (cf. Fap 8,3); dar va deveni în curând instrumentul ales de Dumnezeu pentru a vesti Evanghelia neamurilor (cf. Fap 9,15; 22,21; 26,17)”.

Luca spune despre Saul că acesta „«sufla» ameninţare şi crimă împotriva discipolilor Domnului»” și că „avea în el un suflu de moarte, nu de viață”.

O altă trăsătură a lui Saul este intransigența manifestată prin faptul că „dădea dovadă de intoleranță cu privire la cei care nu au aceeași opinie ca el”. „Numai după ce a fost transformat de Cristos, Saul va învăța că nu trebuie luptat cu persoanele, ci cu răul care inspiră acțiunile lor.”

Pornind de la aceste trăsături ale lui Saul, Papa Francisc ne invită să ne întrebăm: „Cum îmi trăiesc viața de credință? Merg în întâmpinarea celorlalți sau sunt împotriva altora? Aparțin Bisericii universale (buni și răi, toți) sau am o ideologie selectivă? Îl ador pe Dumnezeu sau ador formulările dogmatice? Cum este viața mea religioasă? Credința în Dumnezeu pe care o mărturisesc mă face prietenos sau ostil față de cel care este diferit de mine?”

În continuare, Suveranul Pontif a arătat că „în timp ce Saul este acaparat de misiunea de a dezrădăcina comunitatea creștină, Domnul se află pe urmele sale pentru a-i atinge inima și a-l converti la El”. „Cel Înviat preia inițiativa și i se arată lui Saul pe drumul Damascului. (…) Cel Înviat îi apare lui Saul și îi cere cont de furia sa fratricidă: «Saul, Saul, de ce mă persecuți?» (Fap 9,4). Aici, Cel Înviat arată că este una cu cei care cred în El: a lovi un membru al Bisericii înseamnă a-l lovi pe Cristos însuși!”

Papa Francisc spune mai departe: „Vocea lui Isus îi spune lui Saul: «Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci!» (Fap 9,6). Dar, odată în picioare, Saul nu mai vede nimic, a devenit orb și dintr-un om puternic (…) devine slab, nevoiaș și depinzând de alții, pentru că nu vede.

Paul primește botezul. Botezul reprezintă pentru Saul (…) începutul unei vieți noi și este însoțit de o privire nouă asupra lui Dumnezeu, asupra lui însuși și asupra celorlalți care, din dușmani, devin de acum frați în Cristos”.

În finalul catehezei, Suveranul Pontif a adresat următorul îndemn: „Să cerem Tatălui ca și noi, ca și Saul, să facem experiența impactului cu iubirea sa care singură poate face dintr-o inimă de piatră o inimă de carne (cf. Ez 11,15), capabilă să primească în ea «acea atitudine care este în Cristos Isus» (Fil 2,5).”

Să cerem Tatălui ca, pe urma lui Paul, să ne învețe să nu mai luptăm cu persoanele, ci cu răul care le inspiră, să nu mai mergem împotriva celorlalți, ci în întâmpinarea lor.

Iulia Cojocariu


Actualitatea creştină, nr. 12/2021, Anul XXXII, p. 23.

Show Buttons
Hide Buttons