Trebuie să recunosc că am ezitat puțin cu privire la titlul de mai sus. Oare e corect spus așa, „sărbătorile Crăciunului”? Există oare mai multe Crăciunuri, așa cum avem, de pildă, Paștele catolic și Paștele ortodox?… Din fericire, nu. Data Crăciunului nu a fost afectată de schisma care a divizat Creștinătatea[1]. Ba chiar și ortodocșii „pe stil vechi”, care țin Crăciunul cu două săptămâni mai târziu, consideră că el cade tot în data de 25 decembrie, doar că după calendarul lor. Atunci, despre ce sărbători e vorba? Pentru că spunem cu toții, în mod curent: „Ce faci de sărbători?” sau „Ne pregătim de sărbători” și chiar ne urăm veseli „Sărbători fericite”! Mai mult: urarea – deși de veche tradiție creștină – este tot mai des îmbrățișată de mediile laice ca un substitut pentru „Crăciun fericit!”, motivând că în paralel cu Crăciunul alte religii sărbătoresc altceva. Același lucru se întâmplase, între paranteze fie spus, și în vremea regimului comunist, când nu era voie să vorbești despre religie, iar prin „sărbători” trebuia să se înțeleagă în primul rând noaptea de Revelion și ziua de Anul Nou… Totuși, expresia „sărbătorile Crăciunului” nu e greșită, ci este cât se poate de corectă și din punct de vedere creștin. Asta pentru că, de fapt, Crăciunul nu se limitează la o zi, ci este un timp, adică o perioadă cu mai multe zile de sărbătoare.
Când începe și când se sfârșește acest timp al Crăciunului? Începe oare cu Adventul, așa ca în țările de tradiție protestantă care își împodobesc casele deja din prima duminică de Advent? Sau chiar mai repede, cum fac agenții comerciali prea puțin versați în materie de calendar liturgic și care – în zelul lor de a stimula consumul – încep să expună brăduți și globulețe imediat ce a trecut „Halloweenul”? Ei bine, nu: parafrazând un proverb românesc, trebuie spus că nu tot ce cântă colinde e Crăciun. Biserica delimitează clar timpurile liturgice – și e o mare înțelepciune teologică și practică în această delimitare.
Timpul Crăciunului începe cu Liturghia din noaptea de ajun, în seara de 24 decembrie. Cele patru săptămâni de pregătire de dinainte sunt Adventul: un timp aparte de cel al Crăciunului, înzestrat de Biserică, precum și de cultura ancestrală, cu frumoase tradiții specifice postului, dar care azi se pierd sub presiunea comercială axată exclusiv pe Crăciun. Și aceeași patimă comercială care ne-a zorit spre Crăciun vrea să-i și pună capăt înainte de vreme, nerăbdătoare să vândă altă marfă. Dar Crăciunul nu se sfârșește a doua zi, ci este o sărbătoare numită „cu octavă”. Într-adevăr, pentru sărbătorile foarte deosebite Biserica prevede o celebrare intensă de opt zile; în cazul Crăciunului, de la 24/25 decembrie la 1 ianuarie, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu. Cu excepția anilor în care ambele sărbători cad duminica, Octava Crăciunului include și sărbătoarea Sfintei Familii, și este urmată de sărbătoarea Epifaniei Domnului, la 6 ianuarie. De foarte veche tradiție, Epifania subsuma odinioară mai multe evenimente din viața Mântuitorului: adorarea Magilor, Botezul Domnului, nunta din Cana… Epifania marchează sfârșitul Timpului Crăciunului și începutul Timpului de peste an. La această dată se vestesc solemn sărbătorile mobile ale noului an: Miercurea cenușii, Paștele, Înălțarea, Rusaliile, Trupul Domnului. Din Timpul Crăciunului, timpul Nașterii Domnului, se „nasc” astfel celelalte sărbători ale anului. Din toată inima să aveți, așadar, timp de multe zile – dar la timpul lor – Sărbători fericite!
Liana Gehl
[1] Prin primele secole, în cele două Biserici surori Crăciunul s-a serbat și la date diferite (25 decembrie în Apus și 6 ianuarie în Răsărit), dar apoi ambele au adoptat aceeași dată.
Actualitatea creştină, nr. 13/2023, Anul XXXIV, p. 20.
