În urmă cu aproape un an am abordat din punct de vedere teoretic pacea ca un deziderat al omului, urmând documentul Bisericii DOCAT. Am văzut atunci că primul pas de abordare ar fi rugăciunea pentru pace. Vă propun ca în următoarele numere ale revistei noastre, la secțiunea dedicată vieții sociale, să vedem câteva acțiuni concrete săvârșite în și de Biserică pentru acest deziderat al păcii.
În primul rând, suntem cu siguranță conștienți că pacea reprezintă un concept mult mai complex decât rezumarea la simpla lipsă a războiului și atârnarea sniperului în cui. Ea este rodul ordinii economice, politice și culturale înfăptuite de oameni ce nu contenesc să înseteze după dreptate.
Dar cum pot vorbi religiile despre pace de vreme ce diviziunea existentă între ele împiedică parcă orice întâlnire sau dialog? Lumea religiilor se prezintă și astăzi divizată, dar acest lucru nu a făcut să lipsească în cursul istoriei relații intense între religii, mai ales la nivel cultural. Dialogul interreligios ce a luat forme concrete după Conciliul al II-lea din Vatican arată că diviziunile nu mai sunt un zid de netrecut în apropierea dintre oameni și religii:
„Dorim să ne aducem contribuția la îndepărtarea norilor negri ai terorismului, ai urii, ai conflictelor armate, care în aceste ultime luni au apărut amenințător la orizontul omenirii. De aceea dorim să ne ascultăm unii pe alții: credem că acesta este deja un semn de pace. În această ascultare stă deja un răspuns la întrebările îngrijorătoare care ne preocupă. Ea servește deja la împrăștierea umbrelor suspiciunii și neînțelegerii” (Discursul Papei Ioan Paul al II-lea adresat reprezentanților religiilor lumii, Assisi, 24 ianuarie 2002, 2).
Întâlnirea de la Assisi din 1986 a fost precedată de numeroase întâlniri cu caracter ecumenic și interreligios. Toate discursurile rostite de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea cu ocazia acestor întâlniri scot în evidență manifestarea vocației Bisericii Catolice: „…deschiderea pentru dialog, atenția față de om, căutarea unității spirituale a omenirii, acceptarea a tot ceea ce este în mod natural pozitiv, stima față de valorile tradiționale pozitive, importanța sensului religios pentru viața fiecăruia și a întregii colectivități umane, necesitatea unei angajări comune pentru promovarea integrală a omului și a societății, a valorilor păcii și a libertății” (N. Giandomenico, Ľimpegno di Giovanni Paolo II, 19).
„Fenomenul Assisi”, cum au fost numite aceste întâlniri, reprezintă punctul de sosire al maturizării spiritului Conciliului și al operei de evanghelizare manifestate de Pontifi, care s-au prezentat în fața lumii cu dorința de a-i întâlni pe oameni și de a promova pacea.
Dorim să ne aducem contribuția la îndepărtarea norilor negri ai terorismului, ai urii, ai conflictelor armate, care în aceste ultime luni au apărut amenințător la orizontul omenirii. De aceea dorim să ne ascultăm unii pe alții: credem că acesta este deja un semn de pace.
Pr. Daniel Gheorghiță Benchea
Actualitatea creştină, nr. 12/2021, Anul XXXII, p. 16.
