A III-a Zi Mondială a Săracilor
„Uneori nu trebuie mult pentru a reda speranță: este îndeajuns să ne oprim, să zâmbim, să ascultăm. Să lăsăm deoparte statisticile, pentru o zi: săracii nu sunt numere la care să ne raportăm pentru a ne lăuda cu operele și proiectele noastre. Săracii sunt persoane spre care trebuie să ne îndreptăm: sunt tineri și bătrâni singuri, pe care să-i invităm acasă pentru a servi masa împreună; bărbați, femei și copii care așteaptă un cuvânt de prietenie” (nr. 9). Sunt cuvintele Papei Francisc, din Mesajul pentru Ziua Mondială a Săracilor, care se va celebra pe 17 noiembrie, în duminica ce precedă Solemnitatea lui Cristos Regele Universului.
Tema centrală a acestei Zile Mondiale este „Speranța celor săraci nu va pieri în veac” (Ps 9,19) și, folosindu-se de cuvintele psalmistului, Papa Francisc schițează un portret al săracului: omul care „se încrede în Domnul” pentru că are certitudinea că nu va fi părăsit niciodată, omul care are o relație de afecțiune și de iubire cu Dumnezeu. În această perspectivă, Mesajul ne invită să reflectăm asupra a două realități: noi forme de sărăcie cu care ne confruntăm în fiecare zi și acțiunile concrete ale celor care, prin mărturia lor, sunt chemați să ofere speranță. Astfel, sunt amintite câteva dintre multiplele forme de sărăcie de astăzi: familii nevoite să-și părăsească țările lor în căutarea unui trai mai sigur și mai demn; tineri, unii dintre ei foarte bine pregătiți, în căutarea unui loc de muncă, a unei realizări profesionale; orfani care și-au pierdut părinții în diverse acțiuni violente sau au fost despărțiți în mod brutal de aceștia; imigranți, victime ale atâtor interese ascunse, cărora le este negată solidaritatea și egalitatea, și atâtea alte victime ale atâtor forme de violență și abuz, ale sărăciei și marginalizării.
„De atâtea ori – spune Sfântul Părinte – vedem săraci la gropile de gunoi adunând deșeuri și resturi, pentru a găsi ceva de mâncare sau de îmbrăcat. Deveniți ei înșiși parte a unei gropi de gunoi omenești, sunt tratați ca niște rebuturi… S-a ajuns chiar la teoretizarea și realizarea unui concept ostil menit să-i îndepărteze inclusiv de pe străzi, singurul loc care le mai rămăsese” (nr. 2).
Ca o consecință a acestor realități dure, Sfântul Părinte ne propune o reflecție asupra angajării concrete a creștinilor și a tuturor celor care prețuiesc solidaritatea cu cei săraci, angajare pe care suntem chemați să o manifestăm nu numai cu ocazia acestei Zile Mondiale, ci și în viața obișnuită de fiecare zi. Este vorba de o angajare care „nu constă numai în inițiative de asistență, care deși sunt lăudabile și necesare, trebuie să ne facă pe fiecare să acordăm tot mai mult o atenție deplină fiecărei persoane în dificultate pe care o întâlnim” (nr. 7).
Astfel, Papa Francisc revine asupra unei teme la care ţine foarte mult: „Săracii au nevoie înainte de toate de Dumnezeu, de iubirea sa ce devine vizibilă prin persoane sfinte care trăiesc împreună cu ei, care prin simplitatea vieţii exprimă şi scot în evidenţă forţa iubirii creştine. Dumnezeu se foloseşte de atâtea modalităţi şi de instrumente infinite pentru a ajunge la inima persoanelor. Desigur, săracii se apropie de noi şi pentru că le împărţim hrană, dar ceea ce au nevoie cu adevărat înseamnă mai mult decât o farfurie de mâncare caldă sau de un sandviş pe care li-l oferim. Săracii au nevoie de mâinile noastre pentru a se ridica din nou, de inimile noastre pentru a simţi din nou căldura afectivă, de prezenţa noastră pentru a depăşi singurătatea. Au, pur şi simplu, nevoie de iubire” (nr. 8).
Creștinul este martor al speranței și în contextul unei societăți consumiste. Papa ne invită, astfel, să descoperim bunătatea din inima săracilor și să fim „atenți la cultura lor și la modurile lor de a se exprima, pentru a putea începe un adevărat dialog fratern” (nr. 8).
Pentru a reda speranță, nu este nevoie de lucruri extraordinare: o vizită făcută unui bătrân care trăieşte în singurătate, o privire caldă și un zâmbet oferite unei persoane care se luptă cu dificultăţile vieţii, un gest de compasiune. Săracii, aşa cum ne aminteşte Papa Francisc, „ne mântuiesc pentru că ne permit să întâlnim chipul lui Isus Cristos” (nr. 9). Pentru unii poate părea lipsită de sens convingerea că sărăcia și lipsurile pot avea o forță mântuitoare. Să ne amintim însă cuvintele Sfântului Paul: „Nu mulți sunt înțelepți după trup, nu sunt mulți puternici, nu sunt mulți de neam ales, însă Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii, ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1Cor 1,26-29).
Nu întâmplător, Sfântul Părinte evocă în Mesajul pentru Ziua Mondială a Săracilor figura unui mare apostol al săracilor: Jean Vanier (1928-2019), fondator al Comunității Arca și al asociaţiei „Credinţă şi lumină”, care a fost de opt ori la București. „Jean Vanier – spune Papa – a primit de la Dumnezeu darul de a-și dedica toată viața fraților cu grave dizabilități, pe care adesea societatea tinde să-i excludă… Cu entuziasmul său a știut să adune în jurul său atâția tineri, bărbați și femei care, implicându-se zilnic, au dăruit iubire și au redat zâmbetul atâtor persoane fragile și cu dizabilități, oferindu-le o adevărată arcă de salvare de la marginalizare și singurătate” (nr. 6).
Biserica și fiecare creștin în parte nu pot să rămână indiferenţi în faţa acestor drame, şi ca atare chemarea de a merge în întâmpinarea celui sărac este urgentă. Suntem provocaţi să ieşim din individualismul care ne închide în noi înşine şi în propriile noastre exigenţe, schimbându-ne mentalitatea, ascultând strigătul de ajutor care nu poate fi ignorat. Mântuitorul ne asigură: „Adevăr vă spun: tot ceea ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40).
PS Cornel Damian
Episcopa auxiliar de București
Editorial, Actualitatea creştină, nr. 11/2019, Anul XXX, p. 3-4.
