Educaţia corectă la şcoală şi în familie duce la alcătuirea unei comunităţi sănătoase, unite. Preluând gânduri din scrierile Papei Francisc, de când era arhiepiscop în Argentina, găsim şapte pilaştri pe care se sprijină educaţia autentică.
Să-i amintim în această pagină la început de an şcolar.
Primul este integrarea. Plecând de la experienţa înaintaşilor săi care au migrat din Italia în Argentina, într-un eseu din 2002 scria: „Cei care migrau din provincie la oraş, ori cei care veneau de departe şi puneau piciorul pe pământul Argentinei găseau în educaţia de bază calea de a depăşi particularităţile locului lor de baştină şi mijloacele de fi parte dintr-un proiect comun. Iată de ce trebuie să mizăm întru totul pe educaţie.”
Al doilea este acceptarea diferenţelor. În anul 2006, adresându-se formatorilor spunea: „Dialogul şi caritatea cer ca diferenţele să fie acceptate în procesul de a-l recunoaşte pe altul aşa cum este.”
Acceptarea provocărilor este al treilea pilastru. Pentru a ajunge la sufletul copiilor şi tinerilor de azi, al generației numită social, e nevoie să apelăm la metode şi modele care să stârnească interesul lor.
Al patrulea este neliniştea. E vorba de freamătul lăuntric care ne pune în mişcare. Numai ce trece prin filtrul libertăţii ne poate îmbogăţi cu adevărat. Dar nu există libertate fără nelinişte. Nu avem cum să devenim maturi dacă nu trecem prin valea neliniştii. Aşadar, neliniştea are de-a face cu acea sete de cunoaştere, de creştere umană şi spirituală.
Al cincilea pilon este uimirea. Într-o predică din data de 18 aprilie 2007 îi îndemna pe pedagogi la o cercetare a cugetului în care să se interogheze: „Avem o inimă suficient de largă încât să ne surprindă fantezia unui copil, speranţele sale? Visele copiilor ne mai surprind?”
Al şaselea pilastru este limita. Oricât de mult ar fi stimulată neliniştea într-un elev, sunt limite care nu pot fi depăşite. În Amoris laetita (cf. nr. 323), îndemn care pe alocuri ne oferă principii de pedagogie, papa spune că „un bun maestru ştie să se aplece cu delicateţe asupra limitelor elevului, cu atât mai mult cu cât acestea sunt mai vizibile”.
Al şaptelea este rodnicia. Pentru Sfântul Părinte educaţia este o naştere rodnică. Spune papa: „A dialoga înseamnă a avea capacitatea de a lăsa moştenire.” Cum moştenirea este ceva ce trece în interiorul familiei dintr-o mână în alta, de la o generaţie la alta, la fel şi educaţia este puntea care uneşte generaţiile.
Aşa se formează o comunitate trainică, nu prin a pretinde ca altul să se supună criteriilor şi priorităţilor mele, nu prin a-l absorbi, ci recunoscându-l pentru ceea ce este în sine.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 9/2022, Anul XXXIII, p. 22.
