Text: Pr. Gabriel Anghel
Termenul „iniţiere” provine din latinescul in ire şi semnifică a intra în, a merge înăuntru. Aşadar, iniţierea creştină ar însemna procesul prin care se intră în viaţa creştină, prin care devenim (nu ne naştem) creştini.
Nu întâmplător există trei sacramente ale iniţierii creştine, câte persoane există în Sfânta Treime. Aceasta vrea să însemne că prin cele trei sacramente intrăm în viaţa Preasfintei Treimi:
– prin Botez ne naştem la o viaţă nouă ca fii ai Tatălui ceresc şi cetăţeni ai împărăţiei cerurilor;
– prin Mir dobândim plinătatea roadelor şi glasul Duhului Sfânt, ca să-i putem striga cu entuziasm lui Dumnezeu „Abba, Tată” (Gal 4,6);
– prin Sfânta Euharistie ne unim cu Cristos pentru a putea avea cu adevărat forţa de a fi fii în Fiul.
Iniţierea creştină, aşadar, nu este o dinamică intelectuală, de descoperire, cum se prezenta în religiile misterice, ci o dinamică de viaţă şi de dăruire.
Nu în ultimul rând, o oportunitate deosebită de a înţelege într-o lumină nouă această temă ne-o oferă sinodul convocat anul acesta (gr. súnʽodos = împreună pe acelaşi drum). Temele frontispiciului: participare, comuniune, misiune, corespund celor 3 sacramente fundamentale ale Bisericii: prin Botez ni se dăruieşte, fără meritul nostru, posibilitatea de participare la viaţa aceluiaşi Trup, prin Euharistie creştem în comuniunea cu Cristos şi cu fraţii, iar prin Mir suntem trimişi în misiune, căci „nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit” (Fap 4,20) şi „mâinile noastre au atins (1In 1,1)”.
Botezul
[…] Botezul este primul şi cel mai trebuincios sacrament, pentru că fără el nu putem accede la viaţa Trupului lui Cristos, după cum o spune foarte clar Mântuitorul: „Dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (In 3,5).
Ritualul Botezului, cel mai dezvoltat ritual al vreunui sacrament, vorbindu-ne numai prin acest fapt de importanţa sa incomensurabilă, este plin de semne şi simboluri. Să le exemplificăm, pentru a înţelege efectul lor asupra vieţii noastre.
- Prin Botez ni se schimbă apartenenţa, adică devenim ai lui Dumnezeu. Care este semnul sensibil care indică acest fapt? La începutul ritului, după salut şi întrebările adresate părinţilor şi naşilor, preotul, apoi înşişi părinţii şi naşii trasează pe fruntea copilului semnul Sfintei Cruci. Crucea este semnul distinctiv al creştinului, un sigiliu pus pe fruntea creştinului care atestă că suntem „proprietatea” lui Dumnezeu: „aţi fost însemnaţi cu sigiliul în Duhul Sfânt, cel promis” (Ef 1, 13; 2Cor 1,21-22). […]
- Prin Botez, Cristos ne eliberează de sub puterea răului. Există o ungere înaintea Botezului mai puţin înţeleasă. După lecturi, rugăciunea credincioşilor şi invocarea ajutorului tuturor sfinţilor, sub forma unei mini litanii, urmează rugăciunea de exorcism (eliberare de sub prinsoarea răului şi a păcatului strămoşesc), iar mai apoi copilul este uns pe piept cu undelemnul catecumenilor: „Eu te ung cu untdelemnul mântuirii, iar Cristos să te întărească cu puterea sa…” După cum luptătorii antici se ungeau cu untdelemn ca să scape de priza duşmanilor, la fel, acest untdelemn simbolizează forţa lui Cristos care ne ajută să ne eliberăm din prinsoarea morţii şi a păcatului.
- Botezul produce în noi o schimbare a loialităţii. În ritualul Botezului, toată adunarea, în numele propriu şi în numele copilului, pronunţă de 3 ori lepădarea de Satana, de faptele lui şi de trufia lui şi de asemenea de 3 ori credinţa în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Este ca un jurământ de credinţă, necesar din cauza concupiscenţei omului.
- Un al 4-lea efect îl reprezintă renaşterea şi reînnoirea: „El ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt” (Tit 3,5). Simbolismul este şi mai puternic când Botezul se face prin imersiune completă, nu doar prin turnare. Intrarea în apă simbolizează moartea pentru omul vechi şi ieşirea pe partea cealaltă ca om nou, purificat, renăscut. Multe baptisterii din trecut chiar aveau formă de sân matern, pentru a puncta şi mai bine simbolismul naşterii, de data aceasta ca fii ai Bisericii şi ai lui Dumnezeu.
- Nou-botezatul devine copărtaş al misiunii lui Cristos de împărat, profet şi preot (da, suntem toţi preoţi, profeţi şi împăraţi în virtutea Botezului nostru). Ce semn indică acest lucru? În trecut, regii, ca semn de învestitură, erau unşi pe creştet cu untdelemn. Neobotezatul este uns pe creştet cu crismă, aceasta fiind cea de-a doua ungere din cadrul Botezului. Aceeaşi crismă mai este folosită apoi doar la 2 sacramente: la Mir, când suntem reconfirmaţi ca profeţi şi trimişi să vorbim cu puterea Duhului Sfânt despre Dumnezeu, şi la Preoţie, când botezatul care vrea să se conformeze mai intim Marelui Preot primeşte ungerea pe palme, simbol că are în mâinile sale plinătatea puterii sacramentale a lui Cristos în acţiune. Episcopul primeşte şi el în timpul consacrării ungerea cu crismă pe cap, reconfirmare a misiunii împărăteşti a lui Cristos, de a conduce.
- Despuierea de omul vechi şi îmbrăcarea cu Cristos este un alt efect al Botezului: „Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal 3,27). Care este semnul sensibil al acestui fapt? Primirea hăinuţei albe: „N., ai devenit o făptură nouă şi ai fost îmbrăcat cu Cristos. Această haină albă să fie semnul demnităţii tale…” În trecut, simbolismul era şi mai frapant, întrucât candidatul la Botez se dezbrăca complet şi intra gol în apă, urmând ca după ce ieşea să îmbrace această haină nouă, albă, pe care o purta o săptămână şi pe care o depunea la picioarele altarului în Duminica Albă.
- Neofit înseamnă nou-luminat (fos-fotos în limba greacă înseamnă lumină; în limba noastră avem foto, fosfor, fotosinteză etc.). Un al efect al Botezului ar fi deci iluminarea. Care este simbolul acestui fapt în ritualul Botezului? Înmânarea lumânării de Botez, aprinsă de la lumânarea pascală. […] Aprinzând lumânarea de Botez de la lumânarea pascală ni se spune că lumina în sufletul botezatului se naşte şi se întreţine aprinsă de la lumina lui Cristos, „lumină spre luminarea neamurilor” (Lc 2,32).
- Un alt efect al Botezului ar fi deschiderea spre comuniunea, comunicarea cu Tatăl. Ultimul rit explicativ din cadrul Botezului, Efata (deschide-te), tocmai acest lucru vrea să ni-l facă prezent. Preotul atinge urechile şi buzele copilului, care reprezintă funcţiile senzoriale esenţiale în comunicare. Asupra copilului este invocat harul de a asculta cu bucurie cuvântul Tatălui şi la rândul său să îşi mărturisească credinţa, vorbind lui Dumnezeu şi despre Dumnezeu. […]
Angajare şi reflecţie:
Sunt conștient că prin Botez sunt renăscut la o viaţă nouă, aceea de fiu al lui Dumnezeu şi al Bisericii?
- Înţeleg ce implicaţii practice au pentru viaţa mea simbolurile şi riturile de la Botez?
Iniţierea creştină a adulţilor
Marea majoritate a creştinilor a auzit cel puţin o dată în viaţă cât de fascinant, grandios şi plin de viaţă era ritualul principal al Bisericii primelor secole, care era celebrat în noaptea de Paşti, şi anume iniţierea în viaţa creştină prin primirea celor 3 sacramente: Botezul, Mirul şi, la sfârşit, Euharistia.
Conciliul Vatican al II-lea a dorit să readucă la viaţă acest ritual grandios, care nu a încetat să existe în tradiţia orientală. După o lungă consultare şi o atentă cântărire, a apărut mai întâi Ritualul Botezului copiilor (1969), Ritualul Mirului sau Confirmaţiunii (1971) şi ca o încununare, Ritualul iniţierii creştine a adulţilor (1972).
De ce este important acest ritual?
Pentru că poate servi drept o bună mărturie de trăire şi (re)descoperire a credinţei pentru ceilalţi credincioşi ai unei comunităţi, cum s-a verificat în cazul unor ţări precum Italia sau Statele Unite. Mare parte dintre adulții zilelor noastre nu se simt hrăniți de credința pe care au primit-o drept moștenire, nu fac legătura între aceasta si viața lor şi nu cred că ea ar putea să aducă vreun răspuns întrebărilor lor, vreo consolare așteptărilor lor. Din această cauză, catehizarea prin reflecţii şi căutări intelectuale nu mai reuşeşte să atingă partea cea mai intimă din suflet.
Iniţiind Sinodul de anul acesta, Papa identifica trei riscuri majore la care este supusă Biserica: formalismul (a prefera structura în detrimentul omului), imobilismul (de ce să facem altceva sau altcumva? Mereu s-a făcut aşa!) şi intelectualismul. Intelectualismul înseamnă a te raporta la credinţă preponderent prin prisma cunoştinţelor teoretice, a intelectului. Or, viaţa nu se reduce doar la cunoaştere. Este mult mai mult! Această mentalitate aduce după sine riscul de a crede că doar cultura şi cunoaşterea mai pot salva credinţa, uitând de fapt că Biserica nu este un grup de studiu sau o structură rece, ci un trup viu, animat de Duhul Sfânt. Un creştin nu are nevoie atât de a îi fi transmise cunoștințe (necesare şi ele indubitabil), ci mai degrabă de mărturii de viaţă. Iar acest drum minunat de iniţiere creştină poate servi într-un mod excelent drept exemplu de entuziasm în căutarea şi în trăirea vieţii creştine.
Acest Ritual al iniţierii creştine (tradus şi în limba română şi publicat în 2008) este destinat adulţilor necreştini, adică acelora care, auzind vestindu-se misterul lui Cristos, ajutaţi de harul Duhului Sfânt care le deschide inima, îl caută pe Dumnezeul cel viu şi pornesc pe drumul credinţei şi al convertirii în mod conştient şi liber. Astfel, vor primi ajutor spiritual în pregătirea lor şi, la timpul cuvenit, vor primi cu folos sacramentele.
[…] În acest proces de iniţiere, două sunt elementele fundamentale: Cuvântul lui Dumnezeu, pe de o parte, şi procesul de convertire-credinţă, pe de altă parte. Devenim creştini pentru că ne atrage Cuvântul lui Dumnezeu care a fost proclamat, primit şi celebrat. Cuvântul lui Dumnezeu introduce, însoţeşte şi urmează fiecare etapă din itinerarul de iniţiere creştină: este primul anunţ al precatecumenatului, devine aprofundare a revelaţiei şi a tradiţiei ecleziale în faza catecumenatului, şi se transformă în mistagogie în ultima etapă a iniţierii.
Şi în ceea ce priveşte credinţa, aceasta nu e niciodată presupusă: a crede este un eveniment care se naşte „de sus”, din acţiunea Duhului Sfânt în noi şi din ascultarea vie a Cuvântului lui Dumnezeu (Rom 10,17). OICA (Ordo initiationis christianae adultorum) este atent să sublinieze că credinţa nu este numai ceva la nivel intelectual, dar e convertire şi viaţă. Drumul propus, cu diferitele etape şi celebrări ale sale, exprimă conştiinţa Bisericii că numai Cuvântul lui Dumnezeu primit, înţeles şi trăit poate să introducă în misterul credinţei şi al sacramentelor. Aprofundarea credinţei nu face superfluă săvârşirea actului sacramental, prin care iniţierea ajunge la culmea sa. Tema conducătoare a întregului OICA este aceasta: de la Cuvântul lui Dumnezeu se ajunge la liturgie şi la sacramentele Bisericii.
Angajare şi reflecţie:
- Dacă ar trebui să trecem şi noi prin precatecumenat, catecumenat şi tot procesul de iniţiere creştină, oare abia atunci ne-am da seama ce mare comoară am primit în mod gratuit şi nemeritat?
- Sunt conştient de rolul şi puterea Cuvântului lui Dumnezeu care mă atrage la credinţă şi la sacramente?
Mirul
Ce este Mirul sau Confirmaţiunea?
Mirul sau Confirmațiunea este un sacrament prin care Sfântul Duh îi întăreşte pe botezaţi cu darurile sale (înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, tăria, ştiința, evlavia, frica de Dumnezeu), ca să poată mărturisi cu tărie credința creștinească.
De ce se numeşte aşa?
Se numește Mir (gr. Myron= ungere, ulei parfumat) datorită ritului său esențial, care este ungerea. Se numește Confirmațiune, deoarece confirmă și întărește harul baptismal.
Împreună cu Botezul și Euharistia, sacramentul Mirului formează ansamblul „sacramentelor inițierii creștine”, a căror unitate trebuie păstrată. Așadar, creştinii trebuie să înţeleagă că primirea acestui sacrament este necesară pentru desăvârșirea filiaţiunii baptismale. Într-adevăr, „prin sacramentul Mirului sunt legați mai desăvârșit de Biserică, sunt întăriți cu o putere specială a Duhului Sfânt și, prin aceasta, au obligația mai strictă de a răspândi și de a apăra, prin cuvânt și faptă, credința, ca adevărați martori ai lui Cristos” (LG 11).
[…] În Botez, cei de curând veniţi la credinţă primesc iertarea păcatelor, adopţiunea fiilor lui Dumnezeu şi semnul distinctiv al lui Cristos, prin care sunt primiţi în sânul Bisericii şi devin părtaşi chiar de la început la preoţia Mântuitorului (1Pt 2,5.9). Prin sacramentul Confirmaţiunii, cei renăscuţi prin Botez primesc Darul inefabil, pe însuşi Duhul Sfânt, care le dăruieşte o putere deosebită şi îi însemnează cu pecetea indelebilă şi irepetabilă a acestui sacrament, fiind, în felul acesta, tot mai strâns uniţi cu Biserica şi angajaţi în mod deosebit să apere credinţa prin cuvintele şi faptele lor, ca adevăraţi martori ai lui Cristos. În sfârşit, Confirmaţiunea este în strânsă legătură cu Euharistia, întrucât credincioşii care au fost însemnaţi la sfântul Botez şi Mir, participând la Euharistie, se încorporează pe deplin în trupul mistic al lui Cristos.
Este recomandat ca sfântul Mir să se confere în cadrul Liturghiei, spre a arăta cât mai clar legătura acestui sacrament cu întreaga iniţiere creştină, care îşi are punctul culminant în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Cristos. Din acest motiv, creştinii care primesc sfântul Mir să participe şi la sfânta Împărtăşanie, căci astfel se desăvârşeşte iniţierea creştină. Celebrarea Mirului este inserată în timpul Liturghiei între Liturgia Cuvântului şi prezentarea darurilor, cu care începe Liturgia Euharistică.
[…] Ritualul Mirului ne conduce la ideea că botezaţii, eliberaţi de sclavia păcatului şi deveniţi fii adoptivi ai lui Dumnezeu, prin acţiunea Duhului Sfânt care a lucrat prin elementul sacramental al apelor baptismale, sunt pregătiţi să facă un pas înainte şi să se lase ajutaţi în viaţa de credinţă de Mângâietorul împreună cu darurile sale, aşa cum se arată în rugăciune: „Dumnezeule atotputernic, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care din apă şi Duh Sfânt ai dat viaţă nouă acestor copii ai tăi, eliberându-i de jugul păcatului, Doamne, tu însuţi trimite-l asupra lor pe Duhul Sfânt, Mângâietorul; dăruieşte-le duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al puterii, duhul cunoştinţei şi al pietăţii şi umple-i pe ei cu duhul temerii de Dumnezeu, prin Cristos, Domnul nostru.” Cele şapte daruri ale Duhului Sfânt numite în text corespund în esenţă celor indicate de Isaia în profeţia sa despre Mesia: „În ziua aceea, o mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iese şi un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui. Se va odihni peste el Duhul Domnului: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al fricii de Domnul” (Is 11,1-3). Darurile din lista profetului sunt numai şase; Septuaginta şi Vulgata au tradus în două moduri ultima manifestare a Duhului Sfânt, mai întâi cu „evlavie” şi apoi cu „frica de Dumnezeu” şi astfel au apărut cele şapte daruri. Lista lui Isaia însă nu se vrea o clasificare exhaustivă a darurilor Duhului Sfânt, care sunt nenumărate şi inclasificabile, ci promisiunea unei plinătăţi cu care Domnul îi copleşeşte pe aleşii săi.
Angajare şi reflecţie:
Sunt conștient că Dumnezeu vrea să mă atragă şi mai intim în viaţa sa prin sfântul Mir?
- M-am gândit vreodată serios că Duhul Sfânt mă întăreşte şi mă entuziasmează să îmi trăiesc comuniunea cu Tatăl, cu Fiul şi cu ceilalţi fraţi, Biserica?
Citiți materialul integral pe site-ul arcb.ro.
Actualitatea creştină, nr. 13/2021, Anul XXXII, p. 14-18.
