Jorge Mario Bergoglio s-a născut la Buenos Aires, la 17 decembrie 1936, dintr-o familie de origine italiană. În 1958 a intrat în Ordinul iezuit, iar în 1969 a fost hirotonit preot. A studiat chimie, filosofie, teologie; a predat literatură, psihologie, teologie. A fost maestru de noviciat, rector al Colegio Máximo, superior provincial al iezuiţilor din Argentina, funcție pe care a ocupat-o timp de 6 ani; vicepreşedinte și președinte al Conferinței episcopale argentiniene.
În 1992 a fost consacrat episcop, în 1997 a fost numit arhiepiscop, iar în
2001 a fost creat cardinal. A fost membru în diverse dicasterii din Curia Romană. La 13 martie 2013, colegiul elector al cardinalilor l-a ales ca Succesor al Sf. Apostol Petru – cel de-al 266-lea.