Mesajul Papei Francisc cu ocazia celei de-a XXIX-a Zile Mondiale a Bolnavului 2021 are ca temă: „«Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi» (Mt 23, 8). Relația de încredere la baza îngrijirii bolnavilor”. Mesajul a fost dat publicității la 20 decembrie 2020, în a patra duminică din Advent.
La începutul mesajului său, Papa Francisc afirmă că această Zi Mondială a Bolnavului „este un moment propice pentru a rezerva o atenție specială persoanelor bolnave și celor care le asistă, atât în locurile dedicate îngrijirii, cât și în sânul familiilor și al comunităților”. În continuare, Suveranul Pontif spune că se gândește în special la cei care „suferă din cauza efectelor pandemiei de coronavirus”. De aceea, ține să exprime faptul că este aproape spiritual de ei și îi asigură de solicitudinea și de afecțiunea Bisericii.
Vorbind despre tema acestei Zile, a arătat că aceasta „se inspiră din pasajul evanghelic în care Isus critică ipocrizia celor care spun, dar nu fac (cf. Mt 23, 1-12)”. De asemenea, „Isus folosește expresii puternice pentru a pune în gardă împotriva pericolului de a aluneca spre idolatria față de sine însuși și afirmă: «Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi» (v. 8)”. Referindu-se la critica pe care Isus o adresează celor care „spun și nu fac” (v. 3), Papa Francisc a spus că aceasta este „salutară pentru toți pentru că nimeni nu este imunizat împotriva răului ipocriziei, un rău foarte grav care are drept efect împiedicarea înfloririi precum copii ai unicului Tată, chemați să trăiască o fraternitate universală”.
În continuare s-a referit la modelul pe care Isus îl oferă, și anume un „comportament cu totul opus ipocriziei. El propune să ne oprim, să ascultăm, să stabilim o relație directă și personală cu celălalt, să resimțim empatie și emoție pentru el sau pentru ea, să ne lăsăm atinși de suferința sa până la a ne ocupa cu slujirea (cf. Lc 10, 30-35)”.
Boala ne poate face să simțim vulnerabilitatea noastră și nevoia înnăscută de celălalt, dar totodată și dependența noastră de Dumnezeu. „Când suntem bolnavi, într-adevăr, incertitudinea, teama și uneori chiar tulburarea invadează spiritul nostru și inima noastră; ne găsim într-o situație de neputință pentru că sănătatea noastră nu depinde de capacitățile noastre sau de «străduința» noastră (cf. Mt 6, 27).”
După ce spune că „boala impune o cerință de sens care, în credință, se adresează lui Dumnezeu, o cerință care caută o nouă semnificație și o nouă direcție existenței noastre și care, uneori, poate să nu găsească imediat un răspuns” și afirmă că „familia și prietenii înșiși nu sunt mereu în măsură să ne ajute în această căutare trudnică”, Suveranul Pontif propune exemplul lui Iob, care este emblematic: „Soția și prietenii săi nu au reușit să-l însoțească în nenorocirea sa; mai rău încă, amplificau în el singurătatea și rătăcirea acuzându-l. Iob se scufundă într-o stare de abandonare și de neînțelegere. Dar, tocmai prin această fragilitate extremă, respingând orice ipocrizie și alegând calea sincerității față de Dumnezeu și față de ceilalți, face ca strigătul său insistent să ajungă până la Dumnezeu, care sfârșește prin a-i răspunde deschizându-i un nou orizont. Îi confirmă că suferința sa nu este o pedeapsă sau o condamnare; nu este nici măcar o îndepărtare de Dumnezeu sau un semn al indiferenței sale. Astfel, această declarație vibrantă și emoționantă către Domnul izbucnește din inima rănită și vindecată a lui Iob: «Am auzit de tine după auzul urechii; dar acum ochiul meu te-a văzut» (42, 5).”
Mai departe, Papa Francisc precizează faptul că „boala are întotdeauna un chip, și nu doar unul: are chipul fiecărui bolnav, chiar al celor care se simt ignorați, excluși, victime ale nedreptăților sociale care le neagă drepturile lor esențiale (cf. Scris. enc. Fratelli tutti, nr. 22)”. De asemenea, vorbind despre pandemia actuală, a spus că aceasta „a pus în lumină multe insuficiențe ale sistemelor de sănătate și de lipsuri în asistența persoanelor bolnave. Accesul la îngrijire nu este întotdeauna garantat persoanelor în vârstă, celor mai slabi și celor mai vulnerabili, și nu întotdeauna în mod echitabil. Acest lucru depinde de alegerile politice, de modul de a administra resursele și de angajamentul celor care ocupă funcții de responsabilitate”. De aceea, este necesar să se investească „resurse în îngrijire și în asistența persoanelor bolnave”, ceea ce reprezintă „o prioritate legată de principiul potrivit căruia sănătatea este un bun comun primordial”. În continuare a subliniat „devotamentul și generozitatea agenților sanitari, voluntarilor, lucrătorilor și lucrătoarelor, preoților, persoanelor consacrate”. Aceștia, „cu profesionalism, cu abnegație, cu simțul responsabilității și cu iubire față de aproapele, au ajutat, au îngrijit, au mângâiat și au slujit mulți bolnavi și familiile lor”.
Spunând că „proximitatea este un balsam prețios care aduce sprijin și mângâiere celor care suferă în boală”, Sfântul Părinte a arătat că „în calitate de creștini, trăim proximitatea ca expresie a iubirii lui Isus Cristos, bunul samaritean care, cu compasiune, s-a făcut aproapele fiecărei ființe umane rănite de păcat. Uniți cu El prin acțiunea Duhului Sfânt, suntem chemați să fim milostivi precum Tatăl și să-i iubim în mod deosebit pe frații noștri bolnavi, slabi și suferinzi (cf. In 13, 34-35). Și trăim această proximitate, nu doar în mod personal, ci și sub formă comunitară: în fapt, iubirea frățească în Cristos dă naștere unei comunități capabile de vindecare care nu abandonează pe nimeni, care include și îi primește mai ales pe cei mai fragili”.
Amintind „importanța solidarității frățești”, Papa Francisc a spus că aceasta „se exprimă concret în slujire și poate lua forme foarte diverse, toate orientate să-l susțină pe aproapele. «A sluji înseamnă a avea grijă de membrele fragile ale familiilor noastre, de societatea noastră, de poporul nostru» (Omilie la Havana, 20 septembrie 2015). […] Slujirea vizează întotdeauna chipul fratelui, îi atinge corpul, îi simte proximitatea și chiar în anumite cazuri o «suportă» și caută promovarea fratelui. De aceea slujirea nu este niciodată ideologică, din moment ce nu slujește idei, ci persoane (ibid.)”.
Un alt lucru pe care îl menționează Suveranul Pontif este acela că „pentru ca o terapie să fie bună, aspectul relațional este decisiv pentru că permite o apropiere holistică a persoanei bolnave. Valorizarea acestui aspect îi ajută și pe medici, pe infirmieri, pe profesioniști și pe voluntari să ofere îngrijire celor care suferă, pentru a-i însoți într-un parcurs de vindecare, datorită unei relații interpersonale de încredere (cf. Noua cartă a lucrătorilor sanitari, 2016, nr. 4)”. În continuare, precizează faptul că „este important să se stabilească un pact între cei care au nevoie de îngrijire și cei care îi îngrijesc; un pact întemeiat pe încredere și respect reciproc, pe sinceritate, pe disponibilitate, pentru a depăși orice barieră defensivă, pentru a pune în centru demnitatea bolnavului, pentru a proteja profesionalismul agenților de sănătate și pentru a întreține un raport bun cu familiile pacienților”.
Pornind de la relația cu persoana bolnavă, Papa Francisc arată că aceasta „găsește cu adevărat o sursă inepuizabilă de motivare și de putere în caritatea lui Cristos, așa cum demonstrează mărturia milenară a bărbaților și a femeilor care s-au sfințit slujindu-i pe bolnavi. În fapt, din misterul morții și învierii lui Cristos izvorăște această iubire care este în măsură să dea un sens deplin atât condiției de pacient, cât și celei a celor care au grijă de el. Evanghelia o atestă de numeroase ori, arătând că vindecările înfăptuite de Isus nu sunt niciodată gesturi magice, ci întotdeauna rodul unei întâlniri, al unei relații interpersonale unde darului lui Dumnezeu oferit prin Isus îi corespunde credința celui care îl primește, așa cum rezumă bine cuvântul pe care Isus îl repetă adesea: «Credința ta te-a mântuit»”.
De asemenea, a mai adăugat: „O societate este cu atât mai mult umană cu cât are grijă de membrii săi fragili și suferinzi și cu cât știe să o facă cu o eficacitate însuflețită de o iubire frățească. Să tindem spre acest obiectiv și să facem în așa fel încât nimeni să nu rămână singur, încât nimeni să nu se simtă exclus, nici abandonat.”
În încheierea mesajului său adresat bolnavilor, Papa Francisc a spus: „Încredințez toate persoanele bolnave, pe agenții sanitari și pe cei care se dăruiesc alături de cei care suferă, Mariei, Maica milei și Tămăduitoarea bolnavilor. De la Grota de la Lourdes și de la nenumăratele sale sanctuare ridicate în lumea întreagă, să susțină credința noastră și speranța noastră, și să ne ajute să avem grijă unii de alții cu o iubire frățească.”
Iulia Cojocariu
Actualitatea creştină, nr. 2/2021, Anul XXXII, p. 14-15.
