Capitolul al nouălea din Amoris laetitia este dedicat spiritualităţii conjugale şi familiale. Pe scurt, noţiunea de „spiritualitate” derivă de la Spirit, iar pentru creştini, de la Spiritul (Duhul) Sfânt.
O definiţie a spiritualităţii este viaţa în Spirit, iar scopul este realizarea roadelor Duhului Sfânt.
Sfântul Părinte ne spune că spiritualitatea se „realizează prin mii de gesturi reale şi concrete” (AL 315). Viaţa de familie nu constituie nicidecum un obstacol în împlinirea dorinţelor spirituale profunde, dimpotrivă, este o cale pe care Domnul o pune la îndemână pentru a atinge culmile uniunii mistice (cf. AL 316). Pentru a arăta şi mai bine ce înseamnă gesturile concrete fac apel la o predică a Cardinalului Angelo Comastri: „Pentru mine, spiritualitatea vine de la mama care atunci când amesteca mămăliga mă învăţa să mă rog Rozariul; sau când îl vedeam pe tata, seara, întors de la muncă, cu braţele vânjoase tremurânde, cu mâinile bătătorite, aşezat în genunchi, recitând Tatăl nostru. Atunci cugetam cu fior în mintea mea de copil: dacă tata care este aşa de mare şi puternic se aşază în genunchi să se roage, cât de măreţ trebuie să fie Dumnezeu?”
Pentru a scoate în evidenţă şi mai mult realismul vieţii spirituale, în ultimul paragraf din Amoris laetitia Papa Francisc afirmă că nicio familie nu este ceva perfect; dimpotrivă, este supusă unui drum de creştere şi maturizare permanentă a capacităţii de a iubi, iar fiecare persoană trebue să tindă către ceva care trece dincolo de propriile limite şi chiar de propria familie, anume Împărăţia cerurilor (cf. AL 325).
Mi se pare foarte sugestiv subtitlul care introduce numerele 317-318 din Amoris laetitia, „Uniţi în rugăciune în lumina Paştelui”. Rugăciunea este „mijlocul privilegiat în a exprima și a întări credința pascală. În fiecare zi se pot găsi câteva minute pentru a ne uni în rugăciune în fața Domnului cel viu, ca să-i spunem ceea ce ne îngrijorează, ca să ne rugăm pentru nevoile familiale ori pentru cineva care trece printr-un moment dificil, ca să-i cerem ajutorul în a ne iubi, ca să-i aducem mulțumire pentru viață și pentru lucrurile bune, ca să-i cerem Fecioarei să ne protejeze sub mantia sa de mamă. Prin cuvinte simple, acest moment de rugăciune poate face foarte mult bine familiei”.
„Întreaga viaţă de familie este o «păşune» de milostivire. Fiecare pictează şi scrie cu grijă în viaţa celuilalt” (AL 322).
„A contempla fiecare persoană dragă cu ochii lui Dumnezeu şi a-l recunoaşte în ea pe Cristos este o profundă experienţă spirituală.” (AL 323)
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 2/2022, Anul XXXIII, p. 22.
