Logo-INTC2015-300x300Dragi tineri, mă adresez vouă în acest număr al revistei Arhidiecezei noastre, cu invitația de a participa la cea de-a XIII-a ediție a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic (INTC), care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 22-26 iulie a.c.

Capitală Europeană a Tineretului, în 2015, orașul Cluj-Napoca va fi, pentru câteva zile, și capitala tineretului catolic din România. Tineri din toate diecezele și eparhiile romano-catolice și greco-catolice din țara noastră, inclusiv din Arhidieceza noastră, vor avea ocazia să se întâlnească și să se cunoască, să participe la activități de formare umană și spirituală, să-și manifeste entuziasmul prin momente culturale și artistice, toate acestea în spiritul Zilelor Mondiale ale Tineretului (ZMT), reuniți toți în jurul lui Isus Cristos.

Tema propusă pentru întâlnirea din acest an – „Fericiți cei curați la inimă pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8) – este a șasea dintre fericirile din Evanghelia după Matei şi reprezintă ultima etapă în drumul de pregătire pentru Întâlnirea Mondială a Tinerilor din 2016, de la Cracovia, în Polonia. Invitația pe care Biserica o adresează tinerilor este aceea de a trăi cu demnitate și puritate diferitele aspecte şi provocări ale vieții cotidiene, căutând să-l întâlnească pe Cristos „în orice loc și situație s-ar afla, să reînnoiască întâlnirea lor personală cu Isus Cristos sau, cel puțin să ia hotărârea de a se lăsa întâlniți de el, de a-l căuta în fiecare zi fără încetare”, după cum spune Papa Francisc în Exortaţia apostolică Evangelii gaudium (nr. 3). Şi, aşa cum subliniază Suveranul Pontif, „nu există niciun motiv pentru care cineva să poată crede că această invitație nu i se adresează”. Citește mai mult…

Show Buttons
Hide Buttons