Pe 24 noiembrie se împlinesc 20 de ani de când Congregaţia pentru Doctrina Credinţei transmitea nota cu privire la principiile care nu pot fi negociate. Primele pe listă sunt viaţa, familia şi educaţia copiilor.
„Negociem orice, dar nu principii”, spunea marele om politic Corneliu Coposu. În testamentul său afirma că „politica este o activitate morală care nu poate fi delimitată de etică şi onestitate” şi adăuga: „Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esenţa obiectivelor pentru care militezi.” De fapt, nici juristul, nici politicianul nu poate negocia principii. În alte cuvinte, şi unul şi altul au menirea de a păstra esenţa lucrurilor.
Pe 24 noiembrie se împlinesc 20 de ani de când Congregaţia pentru Doctrina Credinţei transmitea nota cu privire la principiile care nu pot fi negociate. Primele pe listă sunt viaţa, familia şi educaţia copiilor. Acestea sunt urmate de ocrotirea minorilor, sprijinirea şi eliberarea victimelor supuse formelor moderne de sclavie (droguri, prostituţie, exploatare), dreptul la libertatea religioasă, economia pusă în slujba persoanei, promovarea solidarităţii şi a subsidiarităţii şi dreptul la pace.
Primele trei din listă stau însă la baza celorlalte. Dacă viața nu este ocrotită de lege de la zămislire până la sfârșitul ei natural, existența individului cade inevitabil în mâinile puterilor biopolitice, guvernate de logica rece a funcționalității reproductive, ori a eficienţei. Dacă familia monogamă nu este recunoscută ca ordine antropologică primară, premergătoare oricărei ordini politice, atunci identitatea personală a oricărei ființe umane riscă să se evaporeze și să cadă în mâinile intereselor de conjunctură. Dacă părinților li se pun obstacole în a-și educa copiii conform valorilor lor şi dacă ei delegă formarea lor numai de către stat, atunci inevitabil noile generaţii se vor plia pe modelele impersonale ale politicilor statale și nu pe cele personale ale familiei. Familia este unicul loc în care persoana este recunoscută pentru ceea ce este şi în care trăieşte experienţa comuniunii, a relaţiei, a împărtășirii.
În această chemare se recunoaşte o primă responsabilitate istorică a creştinilor la începutul mileniului al treilea. Întoarcerea ori rămânerea la realitatea în sine nu coincid cu apărarea ideilor proprii, ci cu recunoaşterea întâietăţii realităţii asupra ideii, a experienţei elementare asupra ideologiei.
Nu este conform nici cu dreptul natural şi, prin urmare, nici cu cel pozitiv faptul de a pune pe picior de egalitate uniunile de fapt cu familia întemeiată pe căsătoria dintre bărbat şi femeie!
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 11/2022, Anul XXXIII, p. 22.
