Cuvântul tău, Doamne, rămâne în veci, / neschimbat în cer. / Fidelitatea ta dăinuie din generaţie în generaţie; / tu ai întemeiat pământul şi el se menţine. / După judecăţile tale, [totul] dăinuie [până astăzi], / căci toate te slujesc pe tine. / În veci nu voi uita orânduirile tale, / căci prin ele mi-ai dat viaţă. (Ps 119,90-91.93)
Aprofundând în continuare meditaţia prilejuită de lectura Psalmului 119, descoperim că autorul lui a fost un om care, de-a lungul vieţii, s-a văzut nevoit să-şi schimbe modul de viaţă şi îndeosebi convingerile în urma experienţelor trăite.
Cândva, spune autorul, am umblat pe căi greşite… am rătăcit ca o oaie care s-a pierdut… Rodul acestor experienţe de viaţă l-a făcut să guste umiliri fără număr, iar când sufletul său nu le-a mai putut îndura a strigat către Domnul: Caută-l pe slujitorul tău! Să vină rugăciunea mea în faţa ta, după făgăduinţa ta eliberează-mă!
Autorul nu ne spune cât timp a trecut de când i-a cerut ajutorul Domnului şi până când a simţit intervenţia Lui salvatoare. Cert este că, într-o zi, după zile sau poate luni sau chiar ani de umiliri, de lacrimi şi de mizerie, psalmistul a constatat răsturnarea de situaţie din viaţa lui. Atunci a recunoscut că Dumnezeu i-a ascultat strigătul. De aceea, într-un elan de recunoştinţă, el strigă: Ai făcut bine slujitorului tău, Doamne, după cuvântul tău… Buzele mele să vestească lauda ta… Să cânte limba mea cuvintele tale, căci cuvintele Tale sunt drepte! Viaţa lui s-a schimbat cu totul. Dacă a devenit frumoasă, aceasta se datorează trăirii în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu, voinţă exprimată prin poruncile şi hotărârile Lui. De altfel, autorul va recunoaşte: Cu dreptate ai poruncit rânduielile tale şi în tot adevărul… Din porunca ta, totul dăinuie până astăzi, căci toate te slujesc pe tine. În plus, el ajunge să descopere că: Tu eşti bun şi faci binele, Cuvântul tău, Doamne, rămâne în veci, neschimbat ca cerul. Fidelitatea ta dăinuie din neam în neam… Tu eşti drept, Doamne, şi nepărtinitoare este judecata ta.
Descoperind, aşadar, că viaţa lui nu poate fi frumoasă decât împlinind voinţa Domnului, autorul Îl roagă: Învaţă-mă îndreptările tale… Învaţă-mă bunătatea, prudenţa şi ştiinţa, pentru că am rămas fidel în hotărârile tale. Iar după ce a ajuns să cunoască poruncile lui Dumnezeu, psalmistul îi promite: Voi păzi poruncile Tale… În veci nu voi uita învăţăturile tale, căci prin ele mi-ai dat viaţă.
Cei care au parte de umiliri şi de lacrimi să mediteze cu luare-aminte la această experienţă a psalmistului.
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 11/2019, Anul XXX, p. 24.
