Numele sunt fictive, dar locurile și istoriile reale. Ana e din Roma, Sofia din București. Amândouă poartă în pântec o viață abia zămislită. Ambele întâmpină mari greutăți.
Ana a fost părăsită de soț, a rămas singură, apoi a rămas fără muncă. Situația i s-a complicat când tatăl copilului n-a vrut în niciun chip o familie. În plus, o îmboldea să avorteze. Aflată, într-un fel, pe malul prăpastiei, Ana începe să cocheteze cu acest gând, dar are o intuiție. Scrie o scrisoare către o persoană cu totul specială. Închide plicul, lipește timbrul și scrie adresa: Sfântul Părinte Papa Francisc, Vatican, Roma. Apoi, fără să stea pe gânduri, pune scrisoarea la cutia poștală. După vreo două zile, pe ecranul telefonului apare un număr necunoscut având prefixul Romei. Să răspundă sau nu acestui apel? Răspunde și, pur și simplu, și la auzul glasului rămâne ca o stană de piatră: Alo, Ana, sunt Papa Francisc. Ți-am citit scrisoarea. Noi, creștinii, nu trebuie să ne pierdem speranța, un copil e mereu un dar al lui Dumnezeu și un semn al Providenței. Apoi Ana a povestit că inima i-a fost instantaneu inundată de o enormă bucurie, că Sfântul Părinte îi aprecia curajul și tăria. A povestit că în minutele de conversație și-a exprimat dorința de a-și boteza copilul, dar nu știa dacă e cu putință din moment ce era singură, la care papa i-a spus: Sunt convins că vei găsi un naș, iar dacă nu, caută-mă, că pot fi și eu.
În paralel cu istoria Anei, și Sofia de la București spunea da vieții. Imensa bucurie de a fi însărcinată a fost îndată umbrită de faptul că logodnicul, pe nume Marcu, nu dorea copilul. Din cauza presiunilor, Sofia se gândește la avort. Începe demersurile pentru întreruperea voluntară a sarcinii. Sofia nu avea să scrie o scrisoare, dar nici nu este dată uitării de Providență. Prin intermediul preotului duhovnic intră în contact cu un medic fidel făgăduinței de a apăra viața. După colocviu se reaprinde în sufletul ei speranța, însă situația e complicată. Logodnicul este total ostil ideii de a păstra copilul. Situația se înrăutățește. Marcu trece la represalii. Intră cu forța în cabinetul medicului și îl amenință cu moartea. Ca urmare a acestui gest, la sfârșit de zi de vară, Sofia, cu inima sfâșiată, fixează ora intervenției. Intră în spital cu moartea în suflet. Șade pe patul unde i se pregătește anestezia, când, total neașteptat, logodnicul deschide brusc ușa cabinetului și întrerupe orice intervenție. Pe obraji îi curg șuvoaie de lacrimi, sunt lacrimi de căință, lacrimi ce se unesc cu lacrimile de bucurie ale Sofiei. Înainte ca, pe 25 martie 2014 să se nască pruncul, Sofia și Marcu aveau să primească și taina Sfintei Cununii. Deveneau astfel o familie în Domnul, binecuvântată cu darul vieții.
Două istorii care ne arată că vorba bună și fidelitatea față de viață sunt căi ce duc la salvare.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 10/2024, Anul XXXV, p. 22.