Cu aproape 33 de ani în urmă, la două sau trei luni după fatidicul Crăciun ’89, Caritas București a primit vizita unui grup de tineri din Italia care veniseră să aducă ajutoare pentru România. Padre Paolo Bizzeti SJ, îndrumătorul lor, a rămas un prieten fidel al țării noastre, continuând să se implice în multe moduri. Azi vicar apostolic de Anatolia și director Caritas, Pr. Paolo a lansat recent un apel pentru refugiații afgani din Turcia. Redăm mai jos câteva rânduri, nu neapărat pentru a susține această cauză anume, ci pentru că mesajul transmis ni-l putem însuși și noi pentru săracii noștri.
Dragi prieteni,
Când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ? (Luca 18,8)
Întrebarea lui Isus rămâne și sunt sigur că răspunsul este „da”, va găsi! Va găsi oameni care știu că El învinge moartea și deschide porțile vieții depline. Oameni care poate nu cunosc Evanghelia, dar au compasiune față de frații lor. Există în lume săraci care fac mari sacrificii ca să-i ajute pe cei și mai săraci. În Turcia, o știm bine. Chiar în aceste zile, Caritasul a vizitat familii afgane care nu mai au absolut nimic. Am văzut multă tărie de spirit, dar și multă dezorientare. Unele mame nu știu ce e un supermarket (în satele de unde au fugit, bărbații lor făceau cumpărăturile), nu vorbesc turca, nu-și pot găsi de muncă. Altele își lasă copiii de 4-5 ani în grja celor de 7-8 ani, ca să spele scări de bloc pe 1-2 dolari. Dar sunt familii – creștine sau musulmane – care împart cu alții și puținul pe care-l au. O minune a iubirii evanghelice.
Deci întrebarea e: va găsi Isus credință în Italia? În Europa?… Când celebrăm Crăciunul, când privim ieslea, la care Isus ne gândim? Ce Sfântă Familie ne imaginăm? Steluțe, îngerași, magi aducând daruri? Nici vorbă! Așa nu vom ajunge niciodată cu păstorii la peștera în care o familie săracă se luptă să dea naștere unui copil, în mijlocul a o mie de greutăți și privațiuni, la o margine de sat, departe de Ierusalimul sclipitor. Sărăcia și nevoile acestei familii, Sfânta Familie, sunt reale și concrete. La fel și cele ale refugiaților afgani trăind în apartamente mizerabile, unde doar câteva covoare servesc simultan drept pat, masă, loc de joacă și de rugăciune. Sunt mai ales mame cu copii; soții au fost uciși de talibani sau au plecat după muncă, fără să știe că Europa, ca Irod, nu vrea copii și săraci.
De Crăciun, să ne gândim și la altceva decât la cadouri, petrecere, mâncare… Dar sunt lucruri fundamentale, e Crăciunul, e nevoie de puțină distracție… pentru a înveseli o civilizație tristă care nu mai iubește viața, preocupată doar să se mențină în formă în închisoarea sa de aur. Oare așa pregătim viitorul, ori suntem deja cu un picior în groapă, sorbind un prosecco și butonând telefonul?
Rugăciunea Adventului a răsunat clar în bisericile noastre: „Să ne întărească, Doamne, primirea tainelor tale, ca să ne învrednicim a ieşi cu fapte bune în întâmpinarea Mântuitorului care vine…” Pentru această învățătură a Bisericii, îndrăznesc să vă cer ajutorul…
Vă mulțumesc și vă binecuvântez. Crăciun fericit!
+ Paolo Bizzeti SJ
Traducere și adaptare de Liana Gehl
Actualitatea creştină, nr. 13/2021, Anul XXXII, p. 20.
