De ceva timp firescul vieții e perceput ca fiind monoton, iar normalitatea plictisitoare. Ceea ce, în schimb, incită și atrage atenția multora dintre noi este nefirescul. Minți și suflete mutilate și ostile proiectează și afirmă „realități” cu pretenția de originalitate, iar noi nu ne mai luăm timp să reflectăm la ceea ce ni se oferă ca alternativă de viață ce trebuie însușită sau neapărat tolerată. Și mai grav e faptul că pierdem treptat din vedere că firescul este înfăptuirea lui Dumnezeu și că dăinuirea acestui firesc din care facem și noi parte e posibilă doar în condițiile stabilite de El. În plus, ieșirea din acest firesc atrage după sine consecințe dramatice.
Cândva, autorul Psalmului 127 cânta în acest fel înfăptuirea lui Dumnezeu și condițiile în care ea dăinuie: Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc. Dacă Domnul n-ar păzi cetatea, în zadar ar veghea cel care o păzește. În zadar vă sculați dis-de-dimineață și vă culcați târziu, mâncându-vă pâinea în oboseală, pe când Domnul o dă preaiubiților săi în timpul somnului. Iată, moștenire de la Domnul sunt fiii, rodul sânului este răsplată de la el. Ca săgețile în mâna celui viteaz, așa sunt fiii tinereților. Fericit omul care-și umple tolba cu ei; nu se va face de rușine când va vorbi cu dușmanii săi la poartă.
Primele două metafore, a casei și a cetății, evocă deopotrivă familia și națiunea și trebuie să nu uităm că amândouă sunt înfăptuirea lui Dumnezeu. Când omul își propune să conceapă o familie fără să țină cont de „proiectul” divin și fără să facă apel la aportul creator și protector al lui Dumnezeu, ea se spulberă. Același lucru se poate spune și despre națiune. În plus, tot intervenția lui Dumnezeu face rodnic câmpul care oferă pâinea preaiubiților Săi, fără ca ei să facă un efort cu totul deosebit. Pe de altă parte, dăinuirea familiei, și implicit a națiunii, este condiționată de copiii ce ar fi să i se nască. În fond, ei sunt cei care duc mai departe identitatea atât a familiei, cât și a națiunii. Dacă copiii sunt evocați prin intermediul metaforei unei arme, cea a săgeții, înseamnă că familia, și implicit națiunea, se află în pericol. Doar numărul suficient de mare de săgeți îi oferă stăpânului casei liniștea și siguranța în fața dușmanilor care îl amenință.
Dacă Domnul n-ar zidi casa, / în zadar ar trudi cei care o zidesc. / Dacă Domnul n-ar păzi cetatea, / în zadar ar veghea cel care o păzește. / În zadar vă sculați dis-de-dimineață / și vă culcați târziu, / mâncându-vă pâinea în oboseală, / pe când Domnul o dă / preaiubiților săi în timpul somnului. (Ps 126/127, 1-2)
Pr. Tarciziu Șerban
Articol publicat în Actualitatea creștină, nr. 6/2021, p. 24.
