În perioada 1-9 iunie, un grup de 28 de pelerini au pornit pe urmele lui Vladimir Ghika în Franța, vizitând mai multe locuri în care acesta a trăit sau prin care a trecut.

Pelerinajul „Pe urmele Fericitului Vladimir Ghika în Franța” a fost organizat cu ocazia împlinirii a 5 ani de la beatificarea Monseniorului Ghika și a cuprins următoarele etape: Lourdes, Toulouse, La Salette, Ars, Paray-le-Monial, Auberive, Paris. La Lourdes, grupului de pelerini, din care au făcut parte și 3 preoți, i s-a alăturat doamna Maria Sander, membră a Asociației Fericitul Vladimir Ghika, din Franța, iar la Paris, pelerinii au întâlnit și alți membri ai acestei asociații. În cadrul vizitei făcute la Biserica Lazariștilor, președintele asociației, Jean Lauxerois, le-a adresat pelerinilor un salut de bun venit, iar Dominique Viet a ținut o conferință despre convergențele care există între viața Sfântului Vincențiu de Paul și cea a Fericitului Vladimir Ghika.

În prima etapă a pelerinajului a fost vizitat sanctuarul de la Lourdes, unde pelerinii au putut participa la impresionanta procesiune cu lumânări însoțită de rostirea solemnă a rugăciunii rozariului atât în prima zi a pelerinajului, cât și în ziua următoare. Această procesiune pornește de la grota aparițiilor și se oprește în fața bazilicii Notre-Dame du Rosaire. A doua zi a inclus, pe lângă baia la piscine, participarea la Liturghia în limba română de la grotă, loc pe care pelerinii avuseseră ocazia să-l viziteze cu o zi în urmă. După Liturghie a avut loc întâlnirea cu sora Clara, în două reprize. Mai întâi, aceasta le-a explicat pelerinilor evoluția construcțiilor bisericilor din Lourdes, iar apoi cu toții au urmat pașii Bernadetei, vizitând locurile semnificative din viața acesteia. Un alt moment spiritual al zilei l-a constituit participarea la Calea Sfintei Cruci, urmând cele 14 stațiuni reprezentate pe un deal în apropierea bazilicii, cu statui în mărime naturală realizate din fier.

Următoarea etapă a fost orașul Toulouse, unde Vladimir Ghika a mers împreună cu mama și cu frații săi în anul 1878 și unde a urmat studiile liceale (la liceul Pierre Fermat) și pe cele ale Facultății de Drept. Pelerinii au participat la Liturghia de la biserica St Sernin, plină de credincioși. La sfârșitul Liturghiei a fost un moment emoționant marcat de înmânarea relicvei Fericitului Vladimir Ghika de către Pr. Francisc Ungureanu celebrantului principal. Vizita pelerinilor la Tolouse era adusă la cunoștința credincioșilor în buletinul parohial, unde erau prezentate și informații despre Vladimir Ghika, lucru de care s-a ocupat Asociația Fericitul Vladimir Ghika, foarte activă în Franța.

După o lungă călătorie făcută cu autocarul, ceea ce le-a permis pelerinilor să admire încântătoarele peisaje ale Munților Alpi, a fost atinsă următoarea etapă a pelerinajului, reprezentată de sanctuarul Notre Dame de La Salette, unde în anul 1846, Sfânta Fecioară Maria a apărut în fața a doi copii, Melania și Maximin. Această etapă a pelerinajului a inclus participarea la Sfânta Liturghie într-o capelă a sanctuarului, vizitarea acestuia, participarea la Calea Crucii situată pe un drum din vecinătatea bazilicii.

Din acest loc al Sfintei Fecioare, pelerinii s-au îndreptat către un loc al Inimii lui Isus, localitatea Paray-le-Monial, cu o scurtă oprire la Ars, unde s-a putut vizita locuința Sfântului Ioan Maria Vianney și biserica în care se află trupul intact al acestuia. Această oprire a fost o adevărată surpriză pentru grupul de pelerini, care s-au bucurat să se poată ruga în acest loc pentru preoții parohi și nu numai. Sosind la Paray-le-Monial, pelerinii au avut ocazia să afle mai multe informații de la Pr. Paul Marțiu despre aparițiile de care a beneficiat Sfânta Maria Margareta Alacoque, în urma cărora a luat amploare devoțiunea către Inima Preasfântă a lui Isus. În ziua următoare s-a celebrat o Liturghie în Capela Aparițiilor.

De la Paray-le-Monial, pelerinii s-au îndreptat spre Auberive, o localitate în care Vladimir Ghika a achiziționat o fostă mănăstire pe care a redat-o cultului lui Dumnezeu. Pelerinii au descoperit expusă în biserica din localitate icoana Fericitului Vladimir Ghika. În această biserică s-au întâlnit cu părintele paroh al locului care i-a întâmpinat cu multă căldură și bucurie. Părintele le-a spus pelerinilor că el este în acea parohie de 5 ani, că a găsit acea icoană în biserică atunci când a venit ca paroh acolo și că la sfârșitul fiecărei Sfinte Liturghii sunt rostite rugăciuni și invocații către Fericitul Vladimir Ghika și către Sfânta Ana, patroana bisericii. Cu această ocazie, bisericii din Auberive i-a fost oferită o relicvă a Fericitului Vladimir pe care părintele paroh a primit-o cu venerație, intonând un cântec de laudă lui Dumnezeu.

Ultima etapă a pelerinajului a reprezentat-o orașul Paris. Aici au fost vizitate câteva locuri importante din viața sacerdotală a Fericitului Vladimir: Biserica Lazariștilor, unde a fost hirotonit la 7 octombrie 1923; Capela Medaliei Miraculoase, unde a celebrat cea dintâi Liturghie; biserica din Villejuif, construită pe terenul pe care s-a aflat baraca în care Vladimir Ghika a slujit între anii 1927-1931; și „biserica străinilor”, cunoscută în prezent ca Biserica St Ignace, unde Vladimir Ghika a fost rector din anul 1931. La Paris, pelerinii s-au întâlnit în cadrul unei Sfinte Liturghii cu comunitatea românească, în Biserica St Roch. În sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus din 8 iunie, pelerinii au participat la Liturghia și la procesiunea cu Preasfântul Sacrament, din Bazilica Sacré-Cœur de pe Montmartre. După această Liturghie, s-au întâlnit cu Pr. Dominic Schubert care le-a vorbit despre istoria acestui lăcaș de cult și împreună au vizitat o frumoasă biserică veche, numită St Pierre de Montmartre.

În ultima zi a pelerinajului, când a fost vizitată Capela Medaliei Miraculoase, pelerinii au participat la o Liturghie celebrată în această capelă, iar înainte au fost întâmpinați de sora Magdalena, care le-a vorbit despre istoria Medaliei Miraculoase, despre Sfânta Ecaterina Labouré și despre relația dintre Vladimir Ghika și Fiicele Carității. În cadrul Liturghiei, la predică, Monseniorul Philippe Brizard a vorbit și despre devoțiunea Fericitului Vladimir Ghika către Sfânta Fecioară Maria, subliniind rădăcina orientală a credinței acestuia și legătura Sfintei Fecioare cu sacramentul Trupului și Sângelui Fiului său. De asemenea, Mons. Brizard a considerat celebrarea primei Liturghii de către preotul Vladimir Ghika în această capelă un fel de consacrare a preoției sale către Maica lui Dumnezeu.

Zilele de pelerinaj au fost zile pline de frumusețe vizuală și spirituală, iar pelerinii s-au întors acasă încărcați cu bogăția moștenirii de credință pe care Vladimir Ghika a lăsat-o în locurile în care a trăit sau prin care a trecut.

Iulia Cojocariu


Actualitatea creştină, nr. 7/2018, Anul XXIX, pag. 8-10.

Show Buttons
Hide Buttons