„Speranța în Dumnezeu nu este niciodată o speranță individualistă, ci este întotdeauna o speranță și pentru ceilalți; nu ne izolează, ci ne face solidari în bine, ne stimulează să ne educăm unii pe alții în adevăr și iubire.”
– Benedict al XVI-lea, Scrisoarea privind îndatorirea urgentă a educației, 21 ianuarie 2008
În Scrisoarea privind îndatorirea urgentă a educației, din ianuarie 2008, Papa Benedict al XVI-lea propunea spre reflecție o idee pe care o dezvoltase în enciclica Spe salvi (Despre speranța creștină): „Inima educației, ca și a întregii vieți, poate fi numai o speranță demnă de încredere. Astăzi, speranța noastră este amenințată din multe părți și riscăm să devenim și noi, asemeni păgânilor antici, oameni fără speranță și fără Dumnezeu în această lume, așa cum scria Apostolul Paul credincioșilor din Efes (Ef 2,12). Tocmai de aici apare poate cea mai mare dificultate pentru o adevărată muncă educațională: la baza crizei educației stă de fapt o criză de încredere în viață.” Papa încheia această scrisoare adresând invitația cordială de a ne pune în Dumnezeu speranța, fiindcă „numai El este speranța care rezistă oricărei dezamăgiri”.
În cadrul audienței din 23 februarie 2008, Papa Benedict al XVI-lea prezenta și încredința această scrisoare Diecezei de Roma și tuturor credincioșilor ei. În discursul susținut cu această ocazie, sublinia faptul că „a educa nu a fost niciodată ușor, iar în zilele noastre pare să devină din ce în ce mai dificil”, remarcând, de asemenea, că „nu puțini părinți și profesori sunt tentați să renunțe la propria îndatorire și nu mai reușesc nici măcar să înțeleagă care este cu adevărat misiunea ce le-a fost încredințată”. Cunoscând în profunzime provocările cu care se confruntă toți cei implicați în educație, Papa făcea atunci niște observații care sunt valabile și astăzi: „Prea multe nesiguranțe și prea multe îndoieli circulă în societatea și în cultura noastră, prea multe imagini eronate sunt vehiculate de mijloacele de comunicare socială. Devine astfel dificil să propui noilor generații ceva valid și cert, reguli de comportament și obiective pentru care să merite să-și dedice viața.”
Același discurs este, cum era de așteptat, presărat cu încurajări și îndemnuri adresate tuturor educatorilor. Iar aceleași încurajări și îndemnuri de a alunga teama, de a rămâne statornici în iubire, de a fi fermi atunci când trebuie, de a oferi o coerentă mărturie de viață și de a îmbrățișa cu bucurie responsabilitățile ar trebui să-i însuflețească și în 2025 pe părinți și profesori, cărora le este încredințată „nobila artă a formării persoanei”.
Am pășit deja de mai bine de o lună pragul unui nou Jubileu al Bisericii – ceea ce este în sine un motiv de recunoștință și speranță. În introducerea la noua sa carte, Speranța este o lumină în noapte, Papa Francisc a scris că speranța este un dar și o datorie pentru fiecare creștin. Ca pelerini ai speranței, suntem chemați să sădim speranță rămânând ancorați în speranța născută din credința în Cristos, ce nu dezamăgește!
Monica Râpeanu
Actualitatea creştină, nr. 2/2025, Anul XXXVI, p. 16.
