PARABOLE DE IERI…
Text: Pr. Tarciziu Șerban
„Întorcându-se către
femeie, Isus i-a spus
lui Simon:
Vezi femeia
aceasta?…mi-a udat
picioarele cu lacrimi
și mi le-a șters cu
părul ei; …de când a
intrat, nu a încetat sămi
sărute picioarele;
…mi-a uns picioarele
cu miresme.
De aceea îți spun:
i s-au iertat păcatele
ei cele multe, pentru
că a iubit mult; însă
cui i se iartă puțin,
iubește puțin.”
UN AN DE MILOSTIVIRE A DOMNULUI…
Ce este această milostivire şi cum putem avea parte de ea? Isus Cristos nu dă definiţii. El o revelează prin gesturile şi cuvintele sale. I-a făcut-o cunoscută într-o zi, pe când se afla ca invitat la masă în casa unui fariseu,unei femei care s-a apropiat de El cu multă discreţie, s-a aşezat la picioarele lui şi a început să plângă. Într-un prim moment Isus o lasă să plângă, o lasă să-i ude picioarele cu lacrimile ei şi să i le şteargă cu părul capului ei, să i le sărute şi să i le ungă cu miresme de preţ. Pentru femeie era deja o uşurare ca cineva să o lase să rostească cu limbajul lacrimilor şi al gesturilor durerea adâncă din suflet. N-am fi ştiut niciodată cât de mare îi era durerea sufletului şi nici în ce constă milostivirea lui Dumnezeu revelată ei de Isus Cristos dacă amfitrionul nu le-ar fi tulburat „dialogul” prin judecata sa temerară. În viziunea lui un profet, aşa cum era perceput Isus, n-ar fi trebuit să accepte ca vreo persoană păcătoasă, cum era cunoscută acea femeie, să se atingă de El. Altfel spus, pentru Simon oricine ar fi comis vreodată vreun păcat grav nu mai avea drept de viaţă în comunitate. Trebuia înlăturat. Or, milostivirea arătată femeii de Isus se dovedeşte a fi cu adevărat divină întrucât, după atâtea lacrimi şi după atâtea gesturi de părere de rău, o iartă. Iar iertarea pe care i-a acordat-o este pe măsura iubirii ei. Prin parabola celor doi datornici Isus i-a arătat lui Simon că iubirea femeii, arătată prin gesturile ei, o întrece de departe pe a lui care, în calitate de gazdă, ar fi trebuit să manifeste un minim de consideraţie faţă de profetul care i-a călcat pragul. Noi, toţi cei care am păcătuit, aşteptăm să auzim cuvintele de milostivire: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!
…PARABOLE DE AZI
Text: Fr. Dan Suciu CSJ
MĂRTURISIREA
Când citim despre o astfel de convertire ne întrebăm de ce nu mai vedem și astăzi astfel de întâmplări. De ce nu mai vedem păcătoși mari întorcându-se la Biserică, plângându-și păcatele? De ce nu vedem binele câștigând în fața răului? Doamne, oare nu ești Tu același ca în vremea evangheliilor? Astfel de întrebări îmi treceau prin minte într-o dimineață de toamnă în Caucaz, unde mă aflam de trei ani, misionar într-o țară majoritar musulmană. Trei ani într-o misiune înseamnă puțin și mult în același timp, mai ales atunci când eforturile de vestire a evangheliei nu par să dea multe roade: parohia noastră era la fel de „mare” ca la început, iar țara, la fel de musulmană. Mergeam pe stradă printre blocurile vechi, sovietice. Afară era ca înăuntru: ploua și era frig. Deodată m-a strigat cineva: – Salam alecum! Vino încoace! Era un bărbat la 50 de ani, adăpostit cum putea sub un copac. Arăta îmbătrânit înainte de vreme, era ud și mirosea a alcool. Avea chipul unui om distrus, pentru care nu mai contează nimic. M-a privit și a continuat direct: – Poți să-mi ierți păcatele? Am făcut războiul din Cecenia. Cine poate să-mi ierte păcatele? Am stat de vorbă pe ploaie și, ulterior, …nu l-am mai văzut. Cum s-a terminat povestea lui nu știu, dar vom vedea într-o zi în cer. Din acea zi însă nu m-am mai întrebat dacă Dumnezeu convertește și azi sufletele marilor păcătoși.
[Actualitatea creștină, nr. 12/2015, Anul XXVI, serie nouă, p. 20]
