Pe 2 iunie, la Blaj, pe Câmpia Libertății, Papa Francisc a celebrat o Sfântă Liturghie în cadrul căreia a beatificat 7 episcopi greco-catolici români, martiri, apoi a mers în cartierul Barbu Lăutaru, unde locuiește comunitatea de romi greco-catolici.
La ora 11.00 a început Sfânta Liturghie, la care, conform estimărilor oficiale, au participat în jur de 100.000 de persoane.
La altar a fost adusă icoana cu cei șapte episcopi greco-catolici martiri, care au murit după ce fuseseră închiși în închisorile de la Gherla și Sighet: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu; icoana a fost sfințită de Papa Francisc.
Apoi, Arhiepiscopul major al Bisericii Greco-Catolice, Cardinalul Lucian Mureşan, a citit cererea prin care solicita Suveranului Pontif să-i declare Fericiţi pe cei şapte episcopi martiri, urmată de ritualul beatificării.
În predica sa, printre altele, Papa a afirmat: „Gândindu-mă la libertate, nu pot să nu remarc celebrarea acestei Dumnezeiești Liturghii pe Câmpia Libertății. Acest loc semnificativ evocă unirea poporului vostru, care s-a realizat în diversitatea lui confesională: acest lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogățește și definește cultura și identitatea națională a românilor.”
După celebrarea de pe Câmpia Libertății a urmat întâlnirea Papei Francisc cu comunitatea romilor greco-catolici din cartierul Barbu Lăutaru. Preotul rom Ioan Hoca i-a mulțumit Papei că a venit la „periferia periferiilor” adăugând că „prezența Sanctității Voastre ne este de mare încurajare și de speranță. În mesajul său, Pontiful și-a cerut scuze, în numele Bisericii Catolice, pentru discriminarea la care au fost supuși romii, de-a lungul istoriei: „Cer iertare, în numele Bisericii, Domnului şi vouă pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greşită, cu privirea lui Cain şi nu cu cea a lui Abel, şi nu am ştiut să vă recunoaştem, să vă preţuim şi să vă apărăm în specificitatea voastră.”
De la Blaj, Papa Francisc a mers la Sibiu, de unde a decolat către Vatican.
Să fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să aibă întâietate fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor, punând accent pe fraternitatea de sânge care își găsește originea în perioada de suferință în care creștinii, divizați de-a lungul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari. Frați și surori preaiubiți, să vă însoțească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Fecioarei Maria, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, și mijlocirea noilor Fericiți. (Papa Francisc)
Actualitatea creştină, nr. 7/2019, Anul XXX, p. 12.