Amintiri despre un pelerinaj de neuitat…
„Vin în România, țară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate… Vin la voi pentru a merge împreună. Mergem împreună când învățăm să păstrăm rădăcinile şi familia, când avem grijă de viitorul copiilor şi al fratelui care ne stă alături, când trecem dincolo de teamă şi suspiciuni, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de alții.”
Cu un an în urmă, între 31 mai și 2 iunie, Papa Francisc a efectuat o vizită apostolică în țara noastră; a venit „într-o țară frumoasă şi primitoare, ca frate şi pelerin” în „grădina Maicii Domnului”, aşa cum a spus Papa în videomesajul trimis românilor în ajunul vizitei sale.
Papa Francisc – „pelerin în România”, într-o „ţară frumoasă şi primitoare”: la terminarea vizitei, Papa avea să menționeze din nou acest lucru: „Am venit în această țară frumoasă şi primitoare, am venit ca frate şi pelerin, pentru a vă întâlni. V-am întâlnit pe voi, am întâlnit atâta lume, pentru a face o punte între inima mea şi a voastră. Şi acum mă întorc acasă, mă întorc îmbogățit, ducând cu mine locuri şi momente, dar mai ales ducând cu mine fețele voastre. Fețele voastre vor colora amintirile mele şi vor popula rugăciunea mea.”
Pentru Papa orice călătorie apostolică este „un pelerinaj autentic spre sanctuarul viu al poporului lui Dumnezeu”. O idee absolut simplă, care însă oferă o viziune imediată a motivelor pentru care, în Biserica contemporană, este de neimaginat ca un Episcop al Romei să nu iasă dintre zidurile Vaticanului. După o frumoasă expresie lansată deja de Sfântul Ioan Paul al II-lea, „Roma nu mai este la Roma, dar tocmai pentru că este inima unei Biserici pelerine, a devenit pelerină şi ea pe străzile lumii.”
De la început Papa ne-a chemat „să mergem împreună”, ceea ce duce cu gândul tot la ideea de pelerinaj. Etapele călătoriei apostolice-pelerinaj au fost: București – Șumuleu Ciuc – Iaşi – Blaj. Peste tot Papa a întâlnit „fața” familiei lui Dumnezeu care cuprinde copii, tineri, soți, persoane consacrate, persoane în vârstă din diferite regiuni şi tradiții. „Duhul Sfânt ne adună pe toți şi ne ajută să descoperim frumusețea de a sta împreună, de a ne putea întâlni împreună, pentru a merge împreună” (Papa Francisc la Iaşi, 1 iunie).
Orice călătorie a Sfântului Părinte poartă cu sine privilegiul cunoașterii directe şi fără intermediari a unor locuri, persoane, popoare, limbi, culturi, credințe diferite, chiar peisaje… Este un mod de a privi mai bine înlăuntrul vieții unui popor, cu fețe şi obiceiuri diferite, pentru a ajunge la sufletul omului, la dimensiunea de familie, la ființa unei națiuni. Iar Papa reușește să facă acest lucru.
Cu ocazia călătoriilor apostolice, Papa îşi vizitează „parohia”, care este lumea întreagă, pentru a întâlni oamenii acolo unde ei trăiesc, pentru a vesti Evanghelia şi a-i întări în credință, cu ritmurile şi timpurile Bisericii de astăzi. De fapt, aceasta este misiunea veșnică a lui Petru, într-un efort continuu de a se „face vecin”, dar vecin cu adevărat al fiecărui om, şi s-a văzut acest lucru „pe viu” cu ocazia vizitei Papei Francisc în România, întâmplător sau nu, prin refuzul de a folosi mașina blindată, tocmai pentru a ajunge la inima fiecărui om.
Aniversarea unui an de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România coincide cu o perioadă dramatică pentru omenire: pandemia de coronavirus care pare să fi paralizat orice trăire a sentimentului religios. Dar aceasta nu scade cu nimic din importanța mesajului transmis de Papa cu un an în urmă. Papa a fost foarte impresionat de ceea ce a văzut şi a trăit în România, lucru mărturisit ulterior în diferite ocazii, şi mai ales în audiența generală din data de 5 iunie 2019:
„La sfârşitul săptămânii trecute am făcut o călătorie apostolică în România… În sinteză, aşa cum anunța motoul călătoriei, am îndemnat «să mergem împreună». Şi bucuria mea a fost că am putut face aceasta nu de departe sau de sus, ci mergând eu însumi în mijlocul poporului român, ca pelerin în ţara sa. Diferitele întâlniri au evidențiat valoarea şi exigenţa de a merge împreună fie între creştini, pe planul credinţei şi al carităţii, fie între cetăţeni, pe planul angajării civile… Ca o comunitate catolică am celebrat trei liturghii euharistice. Prima, în catedrala din Bucureşti, la 31 mai, sărbătoarea Vizitei Fecioarei Maria, icoană a Bisericii care merge în credință şi în caritate. A doua Euharistie, la Șumuleu Ciuc, țintă pentru foarte mulți pelerini… Şi a treia celebrare a fost dumnezeiasca Liturghie la Blaj, centru al Bisericii Greco-Catolice din România, cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici, martori ai libertății şi milostivirii care vin din Evanghelie… Deosebit de intensă şi sărbătorească a fost întâlnirea cu tinerii şi familiile ținută la Iaşi, vechi oraș şi important centru cultural, răscruce între Occident şi Orient. Un loc care invită să deschidem drumuri pe care să mergem împreună, în bogăția diversităților, într-o libertate care nu taie rădăcinile, ci extrage din ele în mod creativ. Şi această întâlnire a avut caracter marian şi s-a încheiat cu încredințarea tinerilor şi familiilor sfintei Născătoare de Dumnezeu.”
Şi la un „pelerin de excepție” au răspuns zecile de mii de pelerini care populează „grădina Maicii Domnului”: oameni de toate vârstele, catolici şi chiar mulți credincioși ortodocși, fără a se lăsa condiționați de diferențele comunitare sau confesionale, tineri, copii, numeroase familii, precum şi bolnavi, nu s-au speriat de vremea mai puțin prielnică; au venit să-l vadă pe urmașul lui Petru, pe Papa Francisc, au venit să-l audă, să se lase surprinși de „surprizele Papei” (care nu au lipsit!), devenind astfel protagoniștii unui eveniment pe care nu l-au visat vreodată, dar pe care l-au trăit cu maximă intensitate. Era în fond un pelerinaj al credinței şi al fidelității lor față de Papa de la Roma, un pelerinaj interior şi exterior, toţi dând curs invitației „de a merge împreună” sub privirile Maicii Domnului, în a cărei grădină însuși Papa a venit în pelerinaj.
Papa Francisc a venit în România „ca un pelerin și frate”, într-o „țară frumoasă și primitoare”, şi a plecat foarte edificat, încărcat cu multe impresii şi amintiri frumoase, pe care deja le-a evocat în câteva rânduri. Iar credincioșii-pelerini au putut să trăiască adevărate momente de har: credința lor puternică i-a făcut să reziste eroic pe ploile torențiale care au fost abundente în timpul vizitei, credincioși care nu s-au speriat nici atunci când i-a lovit grindina. Iar răsplata a fost pe măsură: „minunea” soarelui strălucind din nou pe cer şi în inimi a făcut ca mulțimile să fie mai bucuroase, mai pline de emoții la întâlnirea cu urmașul lui Petru, o întâlnire, o celebrare şi o sărbătoare a credinței, pecetluită în final de apariția curcubeului la plecarea Papei Francisc de pe aeroportul din Sibiu.
Şi în final concluzia Papei Francisc: „România este «grădina Maicii Domnului», şi în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este o mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzește speranțele, care aduce bucuria în casă. Este o mamă duioasă şi concretă, care are grijă de noi. Voi sunteți comunitatea vie şi înfloritoare, plină de speranță, pe care o putem oferi mamei. Ei, mamei, să-i consacrăm viitorul tinerilor, al familiilor şi al Bisericii. Mulțumesc!”
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 6/2020, Anul XXXI, pag. 3-4.
