Pontificatul lui Jorge Mario Bergoglio, între călătorii, reforme, documente, restructurare eclezială, angajamente pentru pace, săraci și migranți, în orizontul inovației și al fraternității
A fost primul în atâtea lucruri Papa Francisc. Primul papă iezuit, primul papă originar din America Latină, primul care alege numele de Francisc și fără un numeral alăturat, primul care a fost ales cu predecesorul încă în viață, primul care a locuit în afara Palatului Apostolic, primul care a vizitat ținuturi neatinse vreodată de un pontif, de la Irak la Corsica, primul care a semnat o declarație de fraternitate cu una dintre cele mai mari autorități islamice. Primul papă care a cooptat un consiliu de cardinali pentru a conduce Biserica, a acordat roluri de responsabilitate femeilor și laicilor în curie, a demarat un sinod ce a implicat într-un prim moment poporul lui Dumnezeu, a abolit secretul pontifical pentru cazurile de abuzuri sexuale și a eliminat din Catehism pedeapsa cu moartea. Primul, de asemenea, care a condus Biserica în timp ce în lume bântuie nu „războiul”, ci atâtea războaie, mici și mari, duse fragmentar pe diferite continente. Un război care „este mereu o înfrângere”, așa cum a repetat în peste 300 de apeluri, chiar și atunci când vocea îi lipsea – o preocupare ce a caracterizat toate pronunțările lui publice după izbucnirea violențelor în Ucraina și Orientul Mijlociu.
Procese
Însă Francisc, înainte de pontificat Jorge Mario Bergoglio, probabil că n-ar fi voit ca acest concept de „primul” să fie asociat cu pontificatul său, proiectat în acești 12 ani nu să ajungă la rezultate definitive sau să câștige vreun primat, ci să demareze „procese”. Procese în desfășurare, procese încheiate sau îndelungate, procese probabil ireversibile și pentru cel care îi va urma pe scaunul lui Petru. Acțiuni care generează „noi dinamisme” în societate și în Biserică – așa cum a scris în foaia de parcurs a pontificatului său, Evangelii gaudium – mereu în orizontul întâlnirii, al dialogului, al colegialității.
De la capătul lumii
„Începem acest drum, episcop și popor”, au fost primele cuvinte rostite din Loja Binecuvântărilor, într-o seară din 13 martie 2013, în fața unei mulțimi care umplea Piața Sfântul Petru, aflată de o lună în centrul atenției după renunțarea lui Benedict al XVI-lea. De la acea mulțime, nou-alesul papă în vârstă de 76 de ani, ales de confrații cardinali „de la capătul lumii”, a cerut binecuvântarea. Cu oamenii a voit să recite un „Bucură-te, Marie”, încurcându-se într-o italiană până în acel moment neexersată constant, date fiind vizitele rare la Roma ale păstorului de Buenos Aires, gata să-și facă valizele imediat după conclav. Și oamenilor, în ziua următoare, a voit să le adreseze îndeaproape un salut mergând cu mașina în Parohia „Sfânta Ana” și apoi la „Santa Maria Maggiore”, mulțumind icoanei Salus Populi Romani, protectoare a pontificatului său, căreia a continuat să-i aducă omagiu în fiecare moment important. Și tocmai în bazilica liberiană Francisc și-a exprimat voința de a fi înmormântat.
Păstor în mijlocul poporului
Apropierea de popor, marcă a slujirii sale argentiniene, papa a manifestat-o în toți anii următori în diferite moduri: cu vizitele la angajații vaticani în oficii, cu Vinerile Milostivirii în Jubileul din 2016 în locuri ale marginalizării și excluderii, cu Joile Sfinte celebrate în închisori, case de îngrijire și centre de primire, cu turul parohiilor din suburbiile romane, cu vizite și telefoane neașteptate. Și a manifestat-o în fiecare călătorie apostolică, pornind de la prima, efectuată în Brazilia în 2013 și moștenită de la Benedict, despre care amintea fotografia papamobilului blocat atunci în mijlocul mulțimii.
Primul papă în Irak
Patruzeci și șapte au fost pelerinajele internaționale ale pontifului argentinian, realizate ca urmare a unor evenimente, a unor invitații din partea autorităților, a misiunilor de îndeplinit sau a unui „impuls” interior, așa cum a revelat el însuși în zborul de întoarcere din Irak. Da, chiar Irak: trei zile în martie 2021 între Bagdad, Ur, Erbil, Mosul și Qaraqosh, ținuturi și sate cu cicatrici încă evidente ale atacurilor teroriste, cu sângele pe ziduri și corturile celor evacuați de-a lungul străzilor, în mijlocul pandemiei de Covid și cu preocupări speciale pentru securitate. O călătorie considerată de mulți riscantă pentru sănătate și din cauza riscului de atentate; o călătorie voită cu orice preț. Călătoria „cea mai frumoasă”, a destăinuit mereu Francisc însuși, primul papă care calcă pe pământul lui Abraham, acolo unde Ioan Paul al II-lea nu a reușit să meargă și să aibă o discuție cu liderul șiit Al-Sistani.
Poarta Sfântă la Bangui și călătoria cea mai lungă în sud-estul asiatic și în Oceania
Aceeași încăpățânare fericită care l-a determinat să meargă în Irak s-a manifestat și în 2015 în călătoria la Bangui, capitala Republicii Centrafricane, rănită de un război civil care făcuse ca în chiar zilele vizitei să zacă morți pe stradă. În țara africană, unde a spus că vrea să meargă cu orice preț, chiar de-ar fi să ajungă acolo „cu parașuta”, Francisc a deschis Poarta Sfântă a Jubileului Milostivirii cu o ceremonie emoționantă care, și ea, marchează primatul unui An Sfânt deschis nu la Roma, ci într-o zonă dintre cele mai sărace din lume. Și se poate defini tot ca încăpățânare fericită și aceea care i-a determinat alegerea de a întreprinde la 87 de ani călătoria cea mai lungă a pontificatului său, în septembrie 2024: în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est, Singapore. Cincisprezece zile, două continente, patru fusuri orare, 32.814 km parcurși în avion. Patru universuri diferite, fiecare reprezentând temele fundamentale ale magisteriului: fraternitate și dialog interreligios, grija pentru cei aflați la periferii și urgența climatică, reconciliere și credință, bogăție și dezvoltare în slujba celor săraci.
De la Lampedusa la Juba
Și nu se poate uita, reparcurgând călătoriile apostolice și vizitele pastorale, prima vizită în afara Romei, în mica insulă Lampedusa, scenariu de mari tragedii ale migrației, cu coroana de flori aruncată în Mediterana devenită „cimitir sub cerul liber”. Papa și-a reiterat demersul și în dubla călătorie la Lesbos (2016 și 2021) la containerele și corturile de evacuați și refugiați.
În istoria pontificatului se înscriu și călătoriile în Țara Sfântă (2014); în Suedia, la Lund (2016), pentru celebrarea celor 500 de ani ai Reformei luterane; în Canada (2022) cu cererea de iertare adresată populațiilor indigene pentru abuzurile îndurate de la reprezentanți ai Bisericii Catolice. Și apoi, în Republica Democrată Congo și Sudanul de Sud (2023), alături de primatul anglican, arhiepiscopul Justin Welby, și de moderatorul adunării generale a Bisericii din Scoția, Ian Greenshields, pentru a sublinia voința ecumenică de a îngriji rănile unui popor. Despre aceleași răni le-a vorbit, implorându-i să le vindece, liderilor sud-sudanezi, reuniți în 2019 pentru două zile de reculegere la „Santa Marta”, încheiate cu gestul impresionant de a le săruta picioarele.
De asemenea, este de amintit călătoria în Cuba și Statele Unite (2015), drept consfințire a refacerii relațiilor diplomatice între cele două țări. Un eveniment istoric pentru care Francisc a lucrat timp de multe luni, trimițând scrisori lui Barack Obama și Raúl Castro pentru a-i îndemna „să intre într-o nouă epocă”. Însuși Obama a fost cel care a mulțumit în mod public pontifului. Apoi au urmat, la Havana, întâlnirea cu patriarhul ortodox de Moscova, Kiril, și semnarea unei declarații comune pentru a pune în practică „ecumenismul carității”, angajarea creștinilor pentru o omenire mai fraternă. Angajare devenită, după ani, în mod tragic actuală tocmai prin ignorarea sa, odată cu izbucnirea unui război în inima Europei.
Semnarea Documentului despre Fraternitatea Umană la Abu Dhabi
Nu în cele din urmă, călătoria la Abu Dhabi (2019) a marcat semnarea Documentului despre Fraternitatea Umană împreună cu marele imam Al-Tayyeb, ca încoronare a dezghețării relațiilor cu universitatea sunnită Al-Azhar, începută cu o îmbrățișare la „Santa Marta” și încheiată cu semnarea unui text devenit imediat bază a dialogului islamo-creștin, receptat și în diferite constituții.
Enciclicele
Experiențe, dialoguri, gesturi trăite în aceste călătorii au ajuns în documentele pontificatului. Sunt patru enciclice: prima, Lumen fidei, despre tema credinței, redactată împreună cu Benedict al XVI-lea; apoi Laudato si’, apel la o „schimbare de direcție” pentru „casa comună” îngenuncheată de schimbările climatice și de exploatarea de către om, și pentru un acces egal la resursele planetei. A treia enciclică, Fratelli tutti, pilon esențial al magisteriului, rod al documentului de la Abu Dhabi, profeție – înainte de izbucnirea a noi războaie – a fraternității drept cale unică pentru viitorul omenirii. În sfârșit, Dilexit nos reparcurge tradiția și actualitatea gândirii „despre iubirea umană și divină a Inimii lui Isus” și lansează un mesaj unei lumi care pare că și-a pierdut inima.
Exortații apostolice și motu proprios
Există șapte exortații apostolice: de la cea deja citată, Evangelii gaudium, până la C’est la confiance, pentru cei 150 de ani de la nașterea Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Între ele, exortațiile postsinodale – Amoris laetitia (Sinodul despre familie), Christus vivit (Sinodul despre tineri), Querida Amazonia (Sinodul pentru Amazonia), Gaudete et exsultate despre chemarea la sfințenie în lumea contemporană, Laudate Deum, urmare ideală a Laudato si’, completându-i apelul de a acționa în sprijinul Mamei Pământ înainte de un „punct de ruptură”.
Sunt apoi aproape 60 de motu proprios menite să reconfigureze structurile din Curia Romană și teritoriul Diecezei de Roma, să modifice dreptul canonic și orânduirea judiciară vaticană, să dea norme și proceduri mai exigente în lupta împotriva abuzurilor. Este cazul documentului Vos estis lux mundi, document care a preluat rezultate, indicații, recomandări ale summitului despre protecția minorilor în Vatican, din februarie 2019. Summitul a reprezentat apogeul lucrării de combatere a pedofiliei în rândul clerului și a abuzurilor, nu numai sexuale; o expresie a voinței Bisericii de a acționa cu spirit de adevăr și transparență în atitudinea penitențială. Cu Vos estis lux mundi Francisc a stabilit noi proceduri pentru semnalarea actelor de molestare și violență și a consolidat procedura de responsabilizare a episcopilor și a superiorilor din instituțiile de viață consacrată în activitatea lor.
Reforma Curiei
Tot despre proces vorbim și la acest capitol. Reforma a fost o constantă a pontificatului lui Francisc, care nu a voit să neglijeze recomandările cardinalilor din congregațiile de pregătire a conclavului din 2013, care cereau viitorului nou papă restructurarea Curiei Romane și îndeosebi a finanțelor vaticane, aflate timp de mulți ani în centrul scandalurilor. Și imediat papa a constituit un consiliu de cardinali, C9 (devenit în timp C6 și C8 odată cu succesiunea diferiților membri), un mic „senat” pentru a-l ajuta în conducerea Bisericii universale și a lucra la reforma Curiei. Reuniri de dicastere și alte modificări de titluri și organigrame au fost semnul unui work in progress; etapa finală a fost constituția apostolică Praedicate evangelium: așteptată mulți ani, a fost promulgată în 2022, fără pregătiri și preambuluri, introducând noutăți semnificative. Între acestea, instituirea noului Dicaster pentru Evanghelizare, prezidat direct de pontif, și implicarea laicilor „în roluri de conducere și de responsabilitate”. În acest val de schimbare trebuie încadrate numirea primului prefect laic, Paolo Rufini, la Dicasterul pentru Comunicare, a primei femei prefect la Dicasterul pentru Institutele de Viață Consacrată, sora Simona Brambilla, și a primei guvernatoare a Cetății Vaticanului, sora Raffaella Petrini.
Femeile
Promovarea femeilor a fost o altă constantă din acești ani ai prezenței lui Bergoglio pe Scaunul lui Petru, papa care mai mult decât alții a încredințat unor figuri feminine roluri de responsabilitate, care a instituit două comisii pentru studiul despre diaconese, care nu a încetat niciodată să amintească de „geniul feminin” și de dimensiunea maternă a Bisericii (care „este femeie”, pentru că „este Biserica, nu Bisericul”, care a pus alături de cardinali și episcopi la mesele de la ultimul Sinod despre sinodalitate surori, misionare, profesoare, experte, teologe, cărora le-a dat, pe de altă parte, pentru prima dat drept de vot.
„Toți, toți, toți”
O deschidere, ca atâtea efectuate de Francisc. Deschideri și nu rupturi, nici salturi; pentru unii prea rapide, pentru alții prea prudente. În realitate, tot procese și acestea. Cum ar fi acordarea sacramentelor pentru divorțații recăsătoriți, în virtutea perspectivei despre Euharistie ca „medicament” pentru păcătoși și nu „hrană pentru cei perfecți”; primirea persoanelor LGBT+ cu invitația la apropiere pastorală, pentru că în cadrul Bisericii este loc pentru „toți, toți, toți”; tenacitatea de a dialoga cu reprezentanți ai altor confesiuni creștine și religii, după secole de prejudecăți și suspiciuni, și în virtutea „ecumenismului sângelui”. Privirea spre China, de asemenea, cu acordul provizoriu pentru numirile episcopilor, semnat în 2019 și reînnoit de trei ori. O breșă de dialog, între obstacole și recuperări, cu un „popor nobil” pe care a dorit în toți acești ani să-l viziteze – dorință care provine din aspirațiile misionare din tinerețea pontifului.
Misionaritate și sinodalitate
Misiunea, într-adevăr o temă fundamentală. Ba chiar „misionaritatea”, invitație recurentă din texte și omilii, în paralel cu „sinodalitatea”, alt termen care a răsunat de atâtea ori în acești doisprezece ani. „Sinodalității” papa i-a dedicat două sesiuni ale Sinodului (2023 și 2024), reînnoind structura și funcționarea adunării, intuind necesitatea de a face să pornească drumul sinodal „de jos în sus” și instituind zece grupuri de studiu pentru a aprofunda după lucrări teme doctrinale, teologice și pastorale.
Săracii și migranții
Sunt de amintit apoi axiomele acestui pontificat care au înglobat întregi realități ecleziale, politice și sociale: „cultura rebutului”, „globalizarea indiferenței”, „Biserica săracă pentru săraci”, „Biserică ieșind spre lume”, „păstori cu mirosul oilor”, „etica globală a solidarității”. Va rămâne memorabilă atenția față de săraci, odată cu instituirea în 2017 a unei zile speciale în an dedicate lor, marcată mereu la Vatican cu un prânz al papei în Aula „Paul al VI-lea” umăr la umăr cu cerșetori și oameni fără locuință. Va rămâne învățătura despre migranți, declinată în cele patru verbe: a primi, a proteja, a promova și a integra, ca indicații programatice pentru a înfrunta „una dintre cele mai mari tragedii din acest secol”. Va rămâne și invitația de a elabora „compromisuri onorabile” ca soluții la conflictele care sfâșie Europa, Orientul Mijlociu, Africa.
Angajarea pentru pace
Conflictele care au marcat ultimii ani au fost denunțate de pontif în apeluri ferme, în scrisori către nunții și către populațiile victime ale violențelor, și au fost alinate prin videoapeluri telefonice – în special cele efectuate zilnic către parohia din Gaza – sau misiuni ale cardinalilor și trimiterea de bunuri de primă necesitate. „Nu credeam că sunt un papă în timp de război”, destăinuia el în primul și unicul podcast cu mass-media vaticane după primii zece ani de la alegere.
Pacea a fost obiectivul său constant. Pentru pace, Papa Francisc a cerut încontinuu rugăciuni, a convocat zile de post și rugăciune – pentru Siria, Liban, Afganistan, Țara Sfântă – care să-i implice pe credincioșii din toată lumea; a consacrat Rusia și Ucraina Inimii Neprihănite a Mariei în 2022; a organizat momente istorice cum ar fi plantarea unui măslin în Grădinile Vaticane, la 8 iunie 2014, cu președinții Israelului, Shimon Peres, și Palestinei, Mahmoud Abbas. Pentru pace a făcut papa gesturi inedite, ca acela de a ieși cu mașina și a merge, în ziua de după prima bombă aruncată asupra Kievului, în biroul ambasadorului rus pe lângă Sfântul Scaun, Aleksandr Avdeev, încercând să stabilească un contact cu președintele Putin și o disponibilitate pentru mediere. De mai multe ori, Francisc a avertizat șefi de stat și de guvern, a avertizat pe inițiatorii războiului că vor da seamă în fața lui Dumnezeu de lacrimile vărsate de popoare, a stigmatizat piața înfloritoare a armelor, lansând propunerea de a folosi cheltuielile de înarmare pentru constituirea unui fond mondial care să elimine foamea. A cerut să se construiască punți în loc să se ridice ziduri, a chemat la punerea binelui comun înaintea strategiilor militare, uneori fiind greșit interpretat și criticat pe nedrept.
Inovații
Criticile nu au lipsit în acești ani, într-adevăr, față de papa argentinian, care a comentat varii cârdășii și vânturi potrivnice mereu cu acel umor considerat lucrul „care te apropie cel mai mult de harul lui Dumnezeu”. Francisc a întrebat și a uimit, probabil i-a făcut pe unii să strâmbe din nas pe motiv de încălcare a tabuurilor, de nesocotire a protocoalelor și a vechilor obiceiuri, sau din cauza schimbării imaginii pontificatului cu o vestimentație diferită, o reședință diferită, o gestică și un comportament neobișnuite, un stil pastoral original. Sau cu apariția în transmisiuni directe web și programe tv, cu folosirea contului X @Pontifex, în 9 limbi, drept canal pentru a-și transmite mesajele cu viteza și audiența largă de care aveau nevoie.
Momente dificile și probleme de sănătate
În acești ani mereu denși, cu momente foarte rare de odihnă (și anularea tradiționalelor vacanțe papale la Castel Gandolfo), nu au lipsit momentele dificile, cu procese în justiție – în frunte cu procesul lung și complex pentru gestionarea fondurilor Sfântului Scaun –, cazul Vatileaks 2, scandaluri de abuzuri și corupție, publicarea de cărți lipsite de „noblețe și umanitate”. Și nu au lipsit problemele de sănătate, cu operațiile la Gemelli din 2021 și din 2023, internarea tot acolo în 2023 pentru complicații respiratorii, apoi răcelile, gripele, durerile la genunchi care l-au constrâns să meargă în scaunul cu rotile în ultimii trei ani. În sfârșit, internarea cea mai lungă – 38 de zile – din cauza pneumoniei bilaterale. Probleme care oricum nu l-au împiedicat să fie prezent și apropiat de oameni, așa cum s-a văzut în aceste ultime săptămâni, după externarea din spital, cu ieșirile neașteptate în Piața Sfântul Petru, în bazilica vaticană și la „Santa Maria Maggiore”, ultima din cele peste o sută de vizite înainte de începutul Săptămânii Sfinte.
Date statistice
Dificultățile nu i-au împiedicat niciodată activitatea intensă sau prezența la evenimente. Iată câteva date statistice: peste 500 de audiențe generale, zece consistorii pentru crearea de 163 de noi cardinali care au restituit caracterul de universalitate chipului Bisericii; peste 900 de canonizări (inclusiv cele a trei predecesori: Ioan al XXIII-lea, Ioan Paul al II-lea, Paul al VI-lea); „anii speciali”, între care cei dedicați vieții consacrate (2015-2016), Sfântului Iosif (2020-2021) și familiei (2021-2022); patru Zile Mondiale ale Tineretului: Rio de Janeiro, Cracovia, Panama, Lisabona. Două jubilee: cel extraordinar, în Anul Milostivirii – 2016, și cel ordinar din 2025, în desfășurare, cu tema „Pelerini ai speranței”.
Statio Orbis în timpul pandemiei de Covid
Jorge Mario Bergoglio a fost un papă care a căutat apropierea de marele public și prin interviuri, cărți, prefețe, autobiografii. Un papă despre care, probabil, mai mult decât multele cuvinte și decât multele scrieri, va rămâne în amintire o imagine: el, singur, șchiopătând, sub ploaie, în tăcerea generală din carantină și cu singurul fundal sonor al ambulanțelor, în timp ce străbate Piața Sfântul Petru în timpul suspendat al pandemiei. Este Statio Orbis din 27 martie 2020, cu lumea închisă în casă privind în transmisiune directă un bătrân care părea că poartă pe umeri toată povara unei tragedii ce a răsturnat cotidianitatea și obișnuințele. Omenirea era chinuită, dar papa vorbea despre speranță. Și despre fraternitate: „Ne-am dat seama că ne aflăm în aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, dar în același timp toți chemați să vâslim împreună.”
Salvatore Cernuzio
(După Vatican News, 21 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
Sursa: ercis.ro
Actualitatea creştină, nr. 5/2025, Anul XXXVI, p. 28-31.
