Primatul lui Petru în Biblie (1)
„În aceste timpuri ale vieții Bisericii, Primatul lui Petru și al Succesorilor Săi reprezintă o temă foarte importantă, în special pentru mișcarea ecumenică.”
Cu aceste cuvinte începe un document al Congregației pentru Doctrina Credinței din 1996, semnat de Cardinalul Joseph Ratzinger.
(cf. Il Primato del Successore di Pietro nel ministero della Chiesa, nr. 1)
Ministerul Succesorului lui Petru este conservat în Biserica Catolică, dar nu are același înțeles pentru celelalte Biserici Creștine. Studiile interconfesionale pleacă mereu de la origini.
Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, în mai multe rânduri, dar mai ales în scrisoarea enciclică Ut unum sint, a cerut „să se găsească o formă de exercitare a Primatului care, fără să renunțe la ceea ce este esențial în misiunea sa, să se deschidă la o nouă situație” (n. 95). Conștient de faptul că Biserica Catolică a conservat ministerul Succesorului lui Petru, fidel Tradiției Apostolice și credinței Sfinților Părinți, Papa cerea să se studieze în profunzime doctrina Primatului. De atunci au fost mai multe întâlniri de studiu interconfesional care au analizat multele aspecte pe care le presupune această doctrină.
Întotdeauna studiile pleacă de la originea Primatului, adică de la Petru. Fundamentele biblice ale Primatului Petrin le găsim în Evanghelii, iar Matei înțelege să introducă lista celor Doisprezece Apostoli astfel: „cel dintâi Simon, cel numit Petru” (Mt 10,2). De altfel, și celelalte Evanghelii sinoptice și Faptele Apostolilor încep întotdeauna lista Apostolilor cu Simon. Cuvintele din Evanghelia după Matei sunt iluminate de cele ale Evangheliei după Ioan, unde Isus spune: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa» – care înseamnă «Petru»” (In 1,42). Petru este unicul apostol care primește un nume nou de la Isus. Numele Chefa a fost tradus în greacă Petros și în latină Petrus tocmai pentru că nu era doar un nume, era un „mandat” pe care Petrus îl primea în acel mod de la Domnul. Nu trebuie uitat că în Vechiul Testament, schimbarea numelui era în general un preludiu la încredințarea unei misiuni.
S-ar putea spune că Petru este personajul cel mai cunoscut și citat în scrierile Noului Testament, fiind menționat de 154 de ori cu supranumele de Petros. El este între primii aleși și îl însoțește pe Isus în momentele speciale: cel al schimbării la față, al învierii fiicei lui Iair și al agoniei din Ghetsemani. În casa lui Petru și în barca lui alege Isus să stea și să predice, iar perceptorii de taxe de la el cer taxele și pentru Învățător. Însă declarația solemnă care definește rolul lui Petru în Biserică este în Evanghelia după Matei 16,18-19.
(Va urma)
Actualitatea creștină, nr. 1/2019, p. 11.
